Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 7 dec 2017 - Anul XXII, nr. 278 (6694)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Vultureşti

Bărbatul suspectat că şi-ar fi ucis nevasta şi a aruncat-o în drum a fost arestat preventiv

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Bărbatul de 38 de ani din Vultureşti care este suspectat că şi-ar fi lovit de mai multe ori soţia, până a omorât-o, după care a abandonat-o în drum, a fost prezentat miercuri în faţa magistraţilor Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă. El a fost acuzat de violenţă în familie, raportată la infracţiunea de omor şi în cursul zilei de marţi a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, după ce pe numele lui a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Fapta de care este acuzat bărbatul s-a petrecut în dimineaţa zilei de marţi, iar cercetările efectuate de poliţişti au plasat producerea evenimentului între orele 06.00 şi 08.00. Florina Dumitriu, în vârstă de 41 de ani, şi Petrea Dumitriu, în vârstă de 38 de ani, locuiau de mulţi ani împreună, aveau 3 copii minori şi s-au căsătorit legal în anul 2014. Femeia mai avea 4 copii dintr-o altă căsătorie şi divorţase de primul soţ în urmă cu câţiva ani. Sătenii cred că necazurile şi divergenţele din familia lor au apărut din cauza consumului de alcool. Cei doi soţi obişnuiau să bea uneori împreună, după care se certau, având discuţii contradictorii mai ales generate de faptul că bărbatul era gelos şi o acuza pe femeie de infidelitate. De o perioadă de timp cei doi luaseră decizia de a nu mai consuma alcool, însă în noaptea de dinaintea nenorocirii, bărbatul zăbovise la stâna familiei, unde consumase alcool, venind dimineaţă acasă în stare de ebrietate. El le-a povestit anchetatorilor că a ajuns dimineaţă acasă şi s-a enervat în momentul în care nu şi-a găsit soţia în locuinţă. S-a dus la locuinţa unui vecin, cu care bănuia că femeia ar avea o relaţie. Florina Dumitriu era acolo şi între cei doi soţi a început cearta. La un moment dat bărbatul s-a năpustit asupra femeii şi a lovit-o de mai multe ori în zona capului, aceasta prăbuşindu-se la pământ. Femeia a fost găsită apoi pe drum, la 10-15 metri de locuinţă, acoperită cu o pătură, având pantalonii traşi în jos, până la nivelul genunchilor. Picioarele îi erau legate în zona genunchilor cu un cearşaf şi avea mai multe leziuni în zona capului şi pe corp. Având în vedere modul în care era dezgolită femeia în momentul în care a fost găsită, e posibil ca scandalul să fi început în timp ce aceasta se afla încă dezbrăcată în pat.

 

În urma audierilor şi a probelor adunate, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal

La sosirea poliţiştilor la faţa locului, bărbatul era în locuinţa vecinului unde a avut loc agresiunea, în stare avansată de ebrietate. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au adunat mai multe probe de la faţa locului, care îl incriminează pe principalul suspect. În afară de principalul suspect, marţi a fost audiat, în calitate de martor, şi bărbatul în casa căruia s-a petrecut omorul. Necropsia efectuată în timpul zilei de miercuri a arătat că moartea femeii a survenit în urma loviturilor repetate la nivelul capului, care au condus la decesul acesteia. În urma probatoriului adunat în cadrul dosarului penal deschis, procurorul criminalist a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Petrea Dumitriu, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie raportată la infracţiunea de omor, el fiind reţinut în arestul IPJ pentru 24 de ore.

Inculpatul a ajuns miercuri în faţa judecătorilor Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Pe numele său magistraţii au emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, el rămânând încarcerat în arestul IPJ Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bărbatul suspectat că şi-ar fi ucis nevasta şi a aruncat-o în drum a fost arestat preventiv.
 Vizualizări articol: 7113 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Bărbatul suspectat că şi-ar fi ucis nevasta şi a aruncat-o în drum a fost arestat preventiv0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei