Google
 
miercuri, 10 mai 2017 - Anul XXII, nr. 104 (6520)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7635 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3251 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Fluxul memoriei

Amintiri din Comunism

Să ne despărţim de trecut râzând, spunea propaganda comunistă. De fapt a spus-o Jdanov, dacă nu cumva chiar marele Stalin, cel care a dezbătut într-o carte problemele lingvisticii. A polemizat cu un lingvist care încă nu primise biletul dus în Siberia. Generalissimul i-a făcut doar pe scriitori „ingineri ai sufletelor omeneşti“, evident, pe scriitorii realismului socialist, în frunte cu Alexandr Fadeev, care a scris romanul de război „Tânăra gardă“. Cine era maestrul realismului socialist, post-mortem, şi membru al Academiei RPR la fel? Nimeni altul decât genialul I. L. Caragiale. „Domnul Goe“ şi „Arendaşul român“ erau cele două schiţe care demascau tarele regimului burghezo-moşieresc. Aşa scriam la teză şi la alte examene. Părţi din „Scrisoarea pierdută“ erau studiate în clasa a VII-a, apoi, la liceu, şi celebra „O noapte furtunoasă“. Studenţii din sat, în vacanţă, au prezentat, într-o sală de clasă, cu decoruri adecvate, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“. Dar cea mai mare durere a copilăriei mele, una din ele, a fost un spectacol cu un iluzionist, dat într-o sală de la şcoala veche, iar eu stăteam la uşă şi n-am fost primit fiindcă nu aveam bani, cred că din cei de dinainte de 1952. Şi n-am mai văzut în toată viaţa mea, direct, un spectacol cu iluzionişti. La TV sau în filme, da. Caragiale ne făcea să râdem de trecut, servind cauza socialismului. Cum mai puteam râde de trecut, când noi crăpam de foame şi de frig? Partidul avea însă grijă de noi, spunea „Scânteia cea bătrână”, singura pe care o citeam, cum am mai spus. Şi Amintirile din copilărie îmi mai descreţeau fruntea, dar eu trăiam exact ca în Amintiri... Eminescu şi-a bătut şi el joc, aşa scria în manuale, de societatea burgheză în poezia Epigonii. Eminescu însă mai mult demasca – în Scrisoarea a II-a, pe care n-o înţelegeam, dar mai ales în Împărat şi proletar: „Religia, o frază de dânşii inventată/ Cu a ei putere să vă apese în jug”. Sunt absolut de acord cu aceste două versuri. Cred că ele singure mi s-au întipărit în memoria mea existenţială. De la Eminescu am ajuns un fel de ateu şi nu de la propaganda ateist-ştiinţifică, făcută de noi activiştii culturali, evident conduşi de partid, de tovarăşul secretar cu propaganda Ştefan Panaitiu. Schiţele lui Caragiale erau ilustrate de aceiaşi caricaturişti vestiţi. Arendaşul român era prezentat ca un chiabur gras, care îl lovea pe amărâtul de ţăran desculţ. Arendaşul era, fireşte, încălţat cu bocanci. Atunci nu dădeam nicio importanţă nici schiţei, nici caricaturii. Acum, însă, când îmi amintesc de ţăranii desculţi, îmi amintesc de mine. Şi eu am fost un ţăran desculţ, chiar dacă copil. Şi eu, de pe la 11 ani, am început să prăşesc, să hrănesc vaca, mieii, să cosesc iarba pe la 13-14 ani, să desfac porumb, să aleg cartofi, să-i îngrop în pământ, precum făceau şi cei mai în vârstă, tot desculţi. Domnul Goe, copilul răsfăţat de la oraş, era criticat aspru pentru că pusese dulceaţă în şoşonii naratorului. Eu, în tinereţe, am purtat şoşoni la Botoşani, la fel şi galoşii pentru noroaie. Şoşonii se purtau, de fapt, iarna, peste pantofi. Apoi am trecut la bocanci şi pantaloni pană de schi.

Dar cum ne despărţeam noi de trecut râzând în 1953, la moartea marelui Stalin? Vreo lună nu s-a prea râs la şcoală. Doliul oficial a fost de 3 zile, mi se pare. Am participat şi la adunarea de doliu de la şcoală. A vorbit un inspector şcolar, directorul, profesori, tovarăşul preşedinte al consiliului popular. Lui nu i se spunea domnul preşedinte, precum directorului sau profesorilor, nici nu ar fi sunat bine ideologic altă formulă decât tovarăşe preşedinte. Ţăranii spuneau cam greu acest cuvânt nou apărut în limba lor. De altfel, cuvântul tovărăşie era uzual în vorbire. Tovarăş, nu. Tovarăş era un cuvânt curat bolşevic. Caragiale a scris adevărul în schiţa lui cu arendaşul. Bunica îmi povestea întâmplări asemănătoare de pe la 1900 sau mai înainte.

Radioul de la căminul cultural, cu 30 de baterii dreptunghiulare pentru lanterne, trimitea duminica Ora veselă. Şi asta mulţi ani, la toate difuzoarele tinereţii mele, care au fost, ca la Gorki, adevăratele mele universităţi. Peste cincizeci la sută din cultura mea generală mi-am făcut-o la difuzoare, deschise zi şi noapte, în fabrici, instituţii, pe stradă, dar şi la gazdele mele, unde locuiam ca oamenii din peşteri, din punct de vedere al confortului. Însă difuzorul mergea tot timpul. Cred că subconştientul recepta informaţiile şi în somn, conform teoriei lui Jung, discipolul marelui Freud. Alo, alo, aici e radio Stroe şi Vasilache... Apoi au apărut Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu şi alţi talentaţi umorişti. Stroe a plecat într-o altă ţară, după 1970, la fel şi Mircea Crişan, puţin cominternişti şi ei, evident. Mai era un umorist la Undaveselă: Vasile Tomazian, cu un timbru vocal original. Trebuie să recunoaştem noi, aşa-zişii critici ai comunismului, că în faza Gheorghiu-Dej la teatrele din ţară se jucau cu predilecţie marile comedii româneşti, dar şi universale. Molière, Goldoni, Gogol, mai ales Gogol, cu Căsătoria şi Revizorul. Atunci s-au publicat şi mari cărţi umoristice: Peripeţiile bravului soldat Švejk, Don Quijote de la Mancha ş.a. Scriitori cominternişti scriau şi ei cu umor despre defectele regimului burghez. Şi nu numai scriitorii, ci şi caricaturişti, textieri, ziarişti, compozitori de muzică uşoară sau corală, cu unele melodii foarte frumoase. Tatăl cominterniştilor era, însă, Leonte Răutu, în acel timp şi tată al realismului socialist, şeful propagandei, depăşit târziu de pupincuristul Dumitru Popescu-Dumnezeu, întemeietorul epocii de aur, împreună cu un personaj sinistru, care-mi trezeşte mai multă repulsie decât însuşi marele cârmaci, sau Manea Mănescu şi Ştefan Andrei. Pentru tovarăşul Emil Bobu păstrez o mică rază de lumină suceveană. El cel puţin a descoperit sincer la acel proces la care purta vestitele haine vărgate de puşcăriaş, el, fost procuror militar („ce dracului, să-mi faceţi mie una ca asta, jurist cu diplomă, cursul scurt, să mă puneţi în haine vărgate ca un infractor” – asta parafrazându-l puţin pe Marquez), deci tovarăşul Bobu cel puţin a descoperit că Ceauşescu a fost un tiran. În fond şi Cezar a fost acuzat că a fost tiran şi l-au înjunghiat în Senat, adică în Marea Adunare Naţională a Romei.

Ora veselăde la radio s-a numit şi Unda veselă mulţi ani. Stroe rămăsese singur şi începea pe melodia nu ştiu cui: „Aici e Stroe, vă roagă să-i daţi voie să vă înveselească...”. Unul dintre primele filme satirice care criticau mentalităţi burgheze a fost Directorul nostru, jucat de mari actori, de altfel. Dar acel director era personaj negativ. Cum de l-a pus partidul director? S-a strecurat derbedeul pe sub vigilenţa revoluţionară, muncitorească. Partidul nu greşea. Era de fapt un fel de spirit imaterial, fiindcă activiştii mai greşeau, unii chiar prea mult. Cazul grupului deviaţionist de dreapta, condus de Ana Pauker. Oare cum era deviaţionismul de dreapta? Adică vajnica cominternistă voia s-o ia spre capitalism, în prezenţa marelui Stalin şi a victorioasei Armate Roşii? Evident că nu. Gheorghiu-Dej a fost mult, mult mai deştept decât Ceauşescu, chiar dacă a fost un tiran mai crud decât urmaşul său. Tovarăşul Bobu a făcut acea descoperire senzaţională că Ceauşescu a fost un tiran încă în liftul care-i urca spre platforma CC al PCR.

Fiindcă am amintit de marele Stalin, îmi amintesc că prin 1950 se sărbătorea şi ziua de 30 decembrie, aniversarea naşterii marelui conducător al Uniunii Sovietice. Evident, şi celebra zi de 7 noiembrie (în paranteză era pus 25 octombrie, după vechiul calendar). Eu nu-mi explic de ce bolşevicii ruşi au adoptat noul calendar, de altfel ei erau atei. Biserica pravoslavnică consideră corect calendarul iulian, potrivit cu datele oferite de Părinţii Bisericii, ceea ce pare plauzibil.

Marele bărbat de stat Nicolae Ceauşescu: aşa se apropia cultul personalităţii genialului cârmaci de marele Stalin. Ceauşescu era numai mare bărbat de stat, îndeosebi în politica externă. Prieten bun cu Idi Amin şi împăratul Bokasa, dar şi cu alţi 150 de şefi de stat şi de guvern, inclusiv împăraţi şi regi, dictatori sau chiar tirani sângeroşi, precum Pol Pot. Comentariile din presa socialistă şi de la radio TV erau solemne, scrise cu enormă răspundere şi mândrie patriotică. Era în acea vreme o expresie celebră: „câinele lui Pavlov”. E vorba de oameni care aveau şi ei reflexe condiţionate. Marele savant rus, laureat al premiului Nobel în 1904, a descoperit ceva important în psihologia vieţuitoarelor (câinilor). Tot în acea vreme, un alt savant rus, Ilia Mecinikov, a descoperit fenomenul denumit fagocitoză, care a deschis căi noi în biologie. Savanţii ruşi erau veneraţi, inclusiv Miciurin. Despre lacheii imperialismului, savanţi precum Teller şi alţii, nu se vorbea nimic. Teoria relativităţii era considerată revoluţionară, dar nu şi genetica. Sentinţa în acest domeniu o dăduse Stalin, şi s-a menţinut până după 1960. Propaganda sovietică susţinea că savantul rus Popov a inventat radioul şi nu italianul Marconi. Marele Lomonosov era alături de francezul Lavoisier. Amândoi, independent unul de celălalt, au enunţat teoria că nimic nu se pierde în natură, totul se transformă, ceea ce este foarte adevărat. Dar ce se spunea atunci despre papa de la Roma? Evident, nimic. Care papă? Am auzit atunci întâmplător de papă, de Vatican etc. Sigur că papa nu putea fi decât un bandit în slujba exploatatorilor. Biserica catolică era un factor de exploatare, explica tovarăşul secretar Panaitiu mai târziu: „cu papa polonez, dumnezeii mamii lui, subminează socialismul...”. Şi avea perfectă dreptate.

La început ne despărţeam de trecut râzând, asta era valabil pentru activişti, cominternişti, scriitori realist-socialişti, şefi, caricaturişti, compozitori de muzică patriotică, de muzică uşoară, artişti ai poporului şi emeriţi, care meritau totul, toată preţuirea poporului. Maestrul Sadoveanu a scris articolul program: Lumina vine de la răsărit, în 1945. La răsăritul nostru era marea Uniune Sovietică, far călăuzitor al popoarelor, lozincă autentică a epocii. De marii bandiţi imperialişti râdeam, dar de burghezo-moşierimea noastră, aflată în puşcării, cum puteam să râdem? În anii 1950, floarea intelectualităţii române, politicieni, bancheri, capitalişti, avocaţi, scriitori etc., era educată în celebrele puşcării. Doar I. Ludo a scris o serie de cărţi cu adevărat pline de umor despre politica românească interbelică. Am mai amintit de el. Cominternist, cominternist, dar plin de talent umoristic.

Ioan Pînzar

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Amintiri din Comunism.
 Vizualizări articol: 964 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Amintiri din Comunism5.051

Shopping City Suceava
DAREX AUTO - Showroom Botosani
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru Suceava Centru Nicolae Balcescu 8 Tel 0730880866
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei