Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 3 apr 2017 - Anul XXII, nr. 75 (6491)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9753 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6364 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   41 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a XIV-a, la Ciocăneşti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Ciocăneşti s-a desfăşurat, în perioada 1-2 aprilie, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate, printre participanţi numărându-se încondeietori de ouă din toată ţara, meşteri populari, solişti îndrăgiţi de muzică populară. Faţă de anii anteriori, elementul de noutate a fost desfăşurarea concursului de încondeiat pe trei secţiuni, una dedicată elevilor de şcoală gimnazială, una liceenilor şi una pentru studenţi, dar şi realizarea, pe Platoul tradiţiilor, a unui imens coş de Paşte din care nu au lipsit pasca, colacul tradiţional, damigeana cu vin, caşul proaspăt, bucata de slănină şi cârnaţul tradiţional. 

Un punct de atracţie pentru cei prezenţi în aceste zile la Ciocăneşti a fost şi expoziţia artistului plastic humorean Radu Bercea, care le-a oferit turiştilor o excursie prin judeţ cu ajutorul lucrărilor de grafică şi acuarelă reprezentând case tradiţionale din Ciocăneşti şi din Bucovina, mănăstirile Dragomirna, Putna, Bogdana, Arbore, Probota, Slatina, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Biserica de lemn din Botoşana, biserica din Pârteştii de Sus.

Târgul artizanilor a atras meşteri populari din nordul ţării care şi-au prezentat spre vânzare creaţiile, aducând la Ciocăneşti specificul zonelor din care provin. Scopul acestui târg l-a constituit încercarea de revitalizare a meşteşugurilor populare tradiţionale, de a aduce în faţa publicului vizitator din mediul urban a acelor obiecte care prin valoare, varietate şi frumuseţe scot în evidenţă “eterna creaţie a satului românesc”, aşa cum am aflat chiar de la cei prezenţi. 

 

Tabără de pictură pentru câştigătorii locului I la concursurile de încondeiat

Manifestările au început sâmbătă, 1 aprilie, la ora 12,00, când s-a dat startul concursului de încondeiat “Tradiţie – valoare sacră” (ediţia a V-a), dedicat elevilor din ciclul gimnazial şi care s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti. Alături de elevii suceveni au fost 62 de concurenţi din judeţele Tulcea, Botoşani, Olt, Brăila. Concursul de încondeiere intitulat „Dr. Anton Setnic” (ediţia a II-a) a fost dedicat liceenilor şi elevilor din şcolile profesionale, iar concursul de încondeiere „Înv. Novac Norbert”, aflat la prima ediţie, i-a avut ca participanţi pe cinci studenţi din tot atâtea centre universitare din ţară, ambele concursuri desfăşurându-se la Casa de Cultură “Florin Gheucă”.

Toţi câştigătorii premiului I la concursurile organizate în prima zi a festivalului au obţinut şi un loc gratuit în tabăra de artă plastică organizată la Ciocăneşti, în perioada 7-11 august, având ca temă pictura icoanelor pe sticlă. Elevii vor învăţa acest meşteşug de la un pictor de renume, Maria Constantinescu, absolventă a Institutului de Artă “Nicolae Grigorescu”, secţia Pictură Monumentală – Restaurare, membru al Academiei Burkhart de la Roma şi membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale din România, având  peste 40 de expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate. Lucrările artistei sunt prezente în colecţii private şi muzee din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Spania, România şi Statele Unite.

„Concursurile de astăzi au o miză în plus, tabăra fiind un prim pas din proiectul realizat la iniţiativa academicianului Corneliu Bucur, înfiinţarea unui Centru pentru revitalizarea tradiţiilor din România. La Ciocăneşti va fi unul din cele 12 centre din ţară pe care academicianul Corneliu Bucur le-a propus a se înfiinţa în România”, a precizat ing. Radu Ciocan, primarul comunei Ciocăneşti.

 

Festivalul culorilor credinţei

Tot Casa de Cultură a fost gazda simpozionul „Arta încondeierii ouălor la români – element constitutiv al identităţii naţionale”, fiind prezentate de reprezentanţii judeţelor care au participat la Târgul de ouă încondeiate (Braşov, Olt, Cluj, Neamţ, Tulcea, Botoşani, Brăila, Suceava) şi de reprezentanţii Centrului Cultural Bucovina, aflaţi în număr mare la acest eveniment, tehnici de încondeiere, modele, obiceiuri specifice acestei perioade premergătoare Învierii Domnului, “ouăle încondeiate fiind o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească”.  

Gazda simpozionului, muzeograf Minorica Dranca, directoarea Muzeului de Etnografie Vatra Dornei, ne-a spus: „Ciocăneştiul este o oază de cultură tradiţională încă neatinsă major de regulile impuse de modernitate, iar Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate este una dintre marile comori culturale ale ţării noastre şi nu exagerez deloc, fiind numit şi Festivalul culorilor credinţei. Dacă aruncăm o privire vedem în jurul nostru costume populare extraordinar de bine păstrate, foarte vechi, şi oul încondeiat, păstrătorul vechilor discursuri încă din vremea neoliticului, care sunt încă prezente pe ouăle de aici. Nu este vorba numai de oul din Bucovina, chiar dacă el excelează, nu este vorba numai de o reprezentare strict locală, ci despre o reprezentare naţională, motiv pentru care festivalul de la Ciocăneşti este supranumit festival naţional.

Unul dintre marele noastre atuuri din punct de vedere etnic şi naţional este oul încondeiat. Este ornamentica tradiţională şi este minunat că generaţiile mai tinere au învăţat limbajul acelor simboluri, au fost fascinate de acest discurs şi încondeiază cu mare drag, ştiind că transmit ceva, nu fac doar un lucru foarte frumos, un obiect artizanal, ci pur şi simplu transmit un mesaj. Prin profesia mea de muzeograf mi-am dat seama că informaţia în acest sens atrage foarte mult tânăra generaţie. Mai există şi aspectul pecuniar, oul încondeiat se vinde foarte bine. Este al doilea motiv pentru care mulţi adolescenţi s-au orientat către oul încondeiat”.

 

La Ciocăneşti tradiţia este la ea acasă

Oul este văzut ca un simbol primordial, fiind considerat potrivit tradiţiei  sămânţa vieţii, este vopsit şi încondeiat în zilele de joi şi sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroşirii ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Însă, pentru manifestările din perioada Postului Mare, încondeietoarele muncesc toată iarna pentru a realiza cele mai frumoase “bijuterii” pe care să le expună în expoziţii sau să le vândă, oul încondeiat fiind şi o sursă de câştig. La Ciocăneşti au putut fi admirate şi cumpărate ouă de găină, prepeliţă, vrabie, porumbel, bibilică, gâscă, raţă, struţ, având culoare predominantă roşu, grena, verde intens, albastru, negru, ouă încondeiate, pictate, gravate, cu ceară în relief sau având reproduceri de icoane pe coajă, ouă acoperite cu mărgele sau cu hârtie creponată, cretată sau în tehnica quilling.

Cristina Timu, din Ciocăneşti, ne-a spus: “Am participat la fiecare ediţie, sunt foarte mulţi participanţi, ouă din ce în ce mai frumoase. În fiecare an fiecare încondeietoare vine cu un ou mai frumos ca cel de anul trecut. Este o încântare, la Ciocăneşti tradiţia este la ea acasă, este moştenită de la bătrânele satului şi am avut grijă să o transmitem copiilor noştri. Am venit la expoziţie cu ouă tradiţionale de Ciocăneşti în cele patru culori, alb, galben, roşu şi culoarea de fond negru, simbolul absolutului, al eternităţii, avem şi ouă lăsate pe culoarea de fond roşu pentru că roşu este culoarea sângelui, culoarea dragostei şi culoarea magică a folclorului românesc. Sunt ouă de la găină, raţă, gâscă, până la cele uriaşe de struţ”.

Petre Ciobanu, din Olt, un încondeietor care a atras atenţia prin costumul popular vechi de peste 130 de ani, ne-a spus: “Venim cu tradiţii de pe Valea Olteţului, suntem pentru al patrulea an în Bucovina cu prezentarea tradiţiilor pascale. Tradiţional pentru noi şi unicat la nivel de ţară, pe ouăle încondeiate de noi se regăsesc 10 desene simbolice reprezentând zona etnografică Valea Olteţului, cum ar fi motivul cocoşului (reprezintă lumina, trezirea la viaţă), copacul, şarpele (considerat protectorul casei), peştele (simbolul credinţei), strugurele, heruvimul etc., elemente care se regăsesc şi pe ceramica de Oboga, unul dintre principalele centre de ceramică din România”.

 

Prin ou se celebrează în cel mai frumos mod perpetuarea vieţii pe pământ

Gheorghe Tomoiagă, fost primar al comunei Ciocăneşti, alături de învăţătorul Novac Norbert şi jurnalistul Mircea Motrici, a avut în urmă cu 14 ani iniţiativa şi curajul de a institui această activitate importantă a Ciocăneştiului, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, care a avut şi caracter internaţional în câţiva ani prin participarea artiştilor încondeietori din Republica Moldova şi Ucraina.

Gheorghe Tomoiagă a precizat: “Acest festival a crescut valoric de la o ediţie la alta prin cuprinderea unui număr tot mai mare de artişti care pun în valoare această artă tradiţională. Din cele mai vechi timpuri, din Vechiul Testament, sărbătorile pascale sunt cunoscute de oameni ca cele mai importante sărbători din epoca precreştină, unde oul a reprezentat dintotdeauna un simbol al vieţii.  Nelipsite şi atunci, ca şi acum, din viaţa de zi cu zi, atât ca sursă de hrană, ca podoabă, oul a constituit elementul cel mai des întâlnit la marile sărbători şi ospăţuri celebrând în cel mai frumos mod perpetuarea vieţii pe pământ încă de la facere lumii. Astăzi oul încondeiat ne încântă la Ciocăneşti prin frumuseţea lui, prin diversitate, prin compania pe care ne-o oferă pentru a nu ne simţi niciodată singuri, ba chiar aş spune a devenit un legământ pentru frumos chiar şi atunci când suntem în stări sufleteşti afectate de inerentele valuri ale vieţii. Noi, oamenii, moştenim de la strămoşi dragostea sufletească de a aşeza oul într-un prim-plan al existenţei vieţii pe pământ, oul care dă naştere acestor frumoase vieţuitoare care sunt păsările ajungând să organizeze în jurul său un număr însemnat de evenimente”.

 

Spectacole de cântece religioase

În programul Festivalului au fost incluse şi alte activităţi culturale prin care se încearcă atât readucerea la lumină a unor tradiţii uitate, cât şi popularizarea unor obiceiuri din alte zone ale ţarii. A fost vernisată Expoziţia concurs “Coşul Pascal”, au avut loc spectacole de cântece religioase specifice acestei perioade premergătoare sărbătorilor pascale, susţinute de tânăra solistă de muzică populară Laura Maria Niculiţă, de Cristian Pomohaci şi Ovidiu Homorodean, Ioan Bocşa, Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească “Icoane” şi soliştii locali David şi Miruna Ţăran şi Ana Maria Chiloti, au avut loc festivităţi de premiere ale concursurilor festivalului, un Târg de ouă încondeiate şi Târgul artizanilor.

Primarul Radu Ciocan a precizat: „Ne dorim să fie o manifestare care să cuprindă cât mai multe acţiuni culturale, nu vrem să fie un simplu festival sau două zile de distracţie, mai ales că acest lucru nu este posibil, fiind în preajma sfintei sărbători a Învierii şi de aceea programul spectacolului folcloric are o anumită tematică, fiind axat pe pricesne. În cadrul acestei ediţii s-au desfăşurat, ca în fiecare an, concursurile de încondeiere, anul acesta având loc în premieră un concurs destinat studenţilor. Noi am considerat că înv. Novac Norbert, unul dintre promotorii acestui festival, trebuie readus în atenţia celor care l-au cunoscut, şi chiar dacă la prima ediţie este un număr mai mic de concurenţi sperăm că, aşa cum s-a întâmplat şi la celelalte ediţii, va creşte numărul participanţilor. Sunt pentru prima oară la noi, la Ciocăneşti, oaspeţi din judeţul Tulcea şi mă bucur că intră şi ei în familia mare a încondeietorilor”.

Manifestările au fost organizate de Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti împreună cu Centrul Cultural Bucovina, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a XIV-a, la Ciocăneşti.
 Vizualizări articol: 2071 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a XIV-a, la Ciocăneşti3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei