Google
 
joi, 16 mar 2017 - Anul XXII, nr. 60 (6476)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,734 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2803 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Fluxul memoriei

Amintiri din Comunism

Iarăşi mă tot gândesc la informatorii organelor de stat care apărau ca lumina ochilor noul regim comunist. Mi-a picat târziu fisa, cum se spune, sigur că e vorba şi de numărul neuronilor care mi-au mai rămas. Am amintit de acei informatori de multe ori. Majoritatea trăiesc pe pământ şi puţini au ajuns, iarăşi, în iad. Mă rog, poate că nu direct în cazanele cu smoală. Ei au fost împinşi în faţă începând cu ianuarie 1990, chiar cu 16 decembrie 1989, în unele cazuri. Fiind împinşi în faţă au ocupat scena politică şi au dat legile care au permis fostelor organe de partid şi de stat să fure bunurile făurite cu sudoarea poporului. Şi ei, şi urmaşii cominterniştilor bolşevici s-au înfruntat din sângele şi sudoarea poporului nostru muncitor. Apoi au venit corbi de prin alte părţi, ce corbi, vulturi necrofagi, care au continuat jaful. Între timp, fostul nostru popor eroic cască ochii la soare şi se scarpină de necazuri şi de nevoi. Fiind vorba de picatul fisei, expresie care aparţine jargonului, cum spun lingviştii, să fac iarăşi o incursiune în actualitate. Acum mi-am dat seama că de fapt Mihail Gorbaciov, omul care a distrus comunismul şi Uniunea Sovietică, inclusiv spre beneficiul nostru (drept urmare pot scrie şi eventual tipări asemenea reflecţii), a urmărit cu multă dibăcie aceste obiective încă din 1986. S-ar putea face unele speculaţii, în stil freudian, conform teoriei conspiraţiei. Mihail Gorbaciov l-a adus la Moscova pe Boris Ielţîn, cunoscând foarte bine boala de care suferea, depresia, şi tratamentul cu vodcă. L-a ridicat la început sus, apoi l-a pedepsit. Ielţîn, într-o criză agravată de depresie, a fost găsit ieşind pur şi simplu din râul Moscova. Apoi a început să-l urască pe cel care-l promovase şi pedepsise, desprinzând, pur şi simplu Rusia de Uniunea Sovietică, în stil dostoievskian, devenind apoi preşedintele ei. Dacă Gorbaciov n-ar fi dorit dezintegrarea URSS l-ar fi pus prim-ministru pe Ielţîn, l-ar fi făcut adjunctul lui. Dar el a mai trecut un examen, cu multă dexteritate. Aflând că şefii armatei, KGB şi alţi bolşevici pregăteau decretarea stării de urgenţă s-a dus în concediu în Crimeea. A refuzat să aprobe decretarea stării de urgenţă, aşteptând ca lucrurile să evolueze cum se aştepta. Miza pe reacţia lui Ielţîn, care, fiind preşedintele Rusiei, nu mai accepta alţi şefi, indiferent de soarta URSS. Şi Ielţîn a înfrânt pur şi simplu Armata Roşie, celebra Armată Roşie, vorbind de pe un tanc ca Lenin şi Troţki. Puciul militarilor eşuând, Gorbaciov s-a întors zâmbitor, a suportat chiar jignirile publice ale lui Ielţîn şi a asistat pur şi simplu la destrămarea URSS, a desfiinţat Tratatul de la Varşovia şi a lăsat în aer regimurile comuniste din ţările frăţeşti, care au dispărut destul de repede. A dispărut comunismul, dar nu şi comuniştii, care conduc şi astăzi Rusia şi toate ţările frăţeşti. În fine, toată stima pentru Mihail Gorbaciov, care ne-a scăpat de Ceauşescu, cel puţin. Dar el nu s-a amestecat în evenimentele din România la căderea lui Ceauşescu, ci alţi specialişti. Adică nu KGB-ul. Totul a fost orchestrat de Silviu Brucan. Destrămarea Uniunii Sovietice intră în sfera complexităţii „sufletului slav”, dar şi a altor suflete de alte etnii. Ceea ce au cucerit în sute de ani ţarii au distrus Gorbaciov şi Ielţîn. Rusia propriu-zisă a părăsit URSS, după cum am văzut, parcă sătulă de atâta teritoriu. Dacă abandonau şi micile republici musulmane din Caucaz scăpau de tot răul. Numai ruşii dostoievskieni sunt în stare de aşa ceva. Dar asta ne-a scăpat oricum de epoca de aur. Gorbaciov merită o statuie în Bucureşti, Budapesta, Varşovia, Praga, Sofia, Kiev, dar mai ales în Berlin. Fără Gorbaciov Germania mai putea sta 50 de ani nereunificată. Un alt Brejnev, în locul lui Gorbaciov, ar fi păstrat rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial cu o mână de fier. Tremura Occidentul când defila Armata Roşie la Kremlin. Dar totul e istorie. Vechii noştri bolşevici din anii 1950 aşteptau cu mândrie proletară victoria socialismului în lumea întreagă, visul lui Troţki. Stalin, realist, nu credea în revoluţie mondială.

Lăsându-l pe Gorbaciov cu dispreţul ruşilor, să reiau observaţia că nimeni nu citea în anii socialismului biruitor operele lui Karl Marx. Cu bărbile lor mari, mie îmi păreau în copilărie doi bătrâni de o sută de ani. Nimeni nu mi-a cerut în şcoală sau în altă parte să citesc măcar fragmente din Marx, Engels, Lenin, Stalin. Totuşi, peste ani am luat din curiozitate un volum de Marx şi l-am deschis, nimerind exact la câteva pagini unde critica capitalişti bancheri cămătari, nu însă şi pe marii bandiţi de peste ocean: Rockefeller, Morgan, DuPont, cei care susţineau pe umerii lor idealul imperialist, sugând sângele popoarelor. Atunci încă nu erau nici născuţi unii. Marx critica alţi bandiţi din Europa acelor ani. Tot din curiozitate am deschis odată şi o carte de Lenin, din seria de multe opere, din care am citit o pagină-două, unde Vladimir Ilici răspundea unui ziarist burghez, cu o forţă polemică teribilă, trebuie să recunosc. De prin 1950 până în 23 decembrie 1989 am văzut pe frontispiciul fiecărui ziar, în dreapta-sus, celebra lozincă a lui Marx din Manifestul Partidului Comunist: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!“ Lozinca apare şi acum în publicaţii din unele ţări. Sigur că e o lozincă banală, ca toate lozincile.

Multă maculatură s-a scris, în domeniul aşa-ziselor ştiinţe sociale, unde la subsol erau menţionaţi marii dascăli, cu operele lor. Autorii erau filozofi, istorici, critici literari, scriitori, lingvişti, bolşevizaţi în mare grad. Laureaţi ai Premiului de Stat, academicieni, profesori universitari, mulţi foşti frizeri, croitori sau chiar medici predau la Filozofie. Profesia lor de bază era cea de cominternist. Cu proletari din toate ţările, uniţi-vă! am trăit 40 de ani. Numai cărţile nu aveau scrisă lozinca pe copertă sau foaia de titlu. Proletarii n-au putut să se unească decât mai târziu, când s-au format sindicatele, care au fost urmate de partidele social-democrate pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dar Marx era mort deja. A trăit relativ sărac, ajutat băneşte de bogatul Engels, prietenul lui de-o viaţă.

Fac unele mici digresiuni pentru a nu plictisi cititorii, dar revin totuşi la clasica mea întrebare: ce mai fac foştii membri ai CC al PMR şi apoi PCR? Am spus că mulţi sunt în iad, în cazanele cu smoală, dar peceriştii mai trăiesc, bine-mersi, în infamul sistem capitalist creat cu strălucire de ei în alianţă sfântă cu apărătorii intereselor României şi numai ale ei, bravii lucrători ai organelor de securitate. Tovarăşul Ceauşescu nu a reuşit până la 71 de ani să pronunţe corect securitate. Asta a fost o ofensă adusă onorabilei instituţii. N-a fost uitat, dar nu ei l-au asasinat. Asasinii preşedintelui Ceauşescu au fost tinerii paraşutişti care au tras cu pistoalele mitralieră, dar autorii sunt de fapt unul singur, care s-a dus şi el în fundul iadului. Ion Iliescu a semnat o hârtie, iar procesul a fost kafkian. Nu l-am plâns atunci pe Ceauşescu şi nu-l plâng nici acum. Dar doamna nu trebuia împuşcată în nici un caz. Şi-a însoţit soţul şi la bine şi la rău. Repet, a fost o femeie devotată familiei şi tovarăşului ei de viaţă. Pe măsură ce trece timpul îi descopăr tot mai mult aspecte pozitive. Nu ea era sinistra, ci toţi cei care îi pupau mâna toată ziua, viperele care au umplut-o de calomnii la falsul lor proces, ce i-a condamnat la închisoare pentru câteva luni sau ani. Oricum, Iliescu i-a graţiat rapid. Împreună cu Ceauşescu trebuiau judecaţi toţi membrii CC al PCR. Dar hârtia ar fi trebuit să fie semnată de Corneliu Coposu, coşmarul activiştilor şi securiştilor. Poporul român, tâmpit cum este el din naştere, după cum a spus însuşi Emil Cioran şi apoi Brucan, l-a urât din prima clipă pe bătrânul ţărănist, pregătit de propaganda magnifică neocomunistă. Silviu Brucan era cu două clase deasupra tuturor activiştilor, inclusiv a lui Ion Iliescu. Eu cred că victoria totală a comunismului s-a întâmplat nu după 1946, sau la 23 august 1944, sau când au intrat în Bucureşti glorioasele armate sovietice conduse de mareşalul Malinovski, comandantul frontului Ucraina de Sud, ci în decembrie 1989. Foştii membri ai CC al PCR au copii mari, oameni de afaceri, au nepoţi deputaţi, au totul, cum previziona Nicolae Ceauşescu. Tovarăşii lor de drum, apărătorii ordinii de stat comuniste, sunt specializaţi pe domenii: turism, farmacii, asigurări, bănci, imobiliare etc. etc. Poate că normal ar fi fost ca lagărul comunist să fie cucerit cu forţa armelor de bandiţii imperialişti, de pactul agresiv NATO. Da, dar exista Armata Roşie, care şi ea putea cuceri capitalismul, cel sortit dispariţiei, conform materialismului istoric. Dar nu se putea în era nucleară, altfel Europa mai făcea două războaie clasice până în anul 2000. Oare ce fel de alianţă s-ar fi făcut în Europa fără existenţa armelor nucleare? Evident, a început Războiul Rece între foştii învingători ai Germaniei, care a luptat singură cu restul lumii, ca la fotbal. Evident că Germania de Vest, cum a făcut-o până în 1974, revendica teritoriile pierdute, de data asta fiind total înfrântă, nu ca în Primul Război Mondial. Bătrâna Europă pare aşa de cuminte şi de nerăzboinică, cum n-a fost niciodată. Dar gena cruzimii războiului nu a dispărut. Războiul civil din fosta Iugoslavie, model de ţară paşnică şi prosperă, este edificator. Sub pojghiţa subţire a aşa-zisei civilizaţii stau ascunse instinctele criminalităţii şi luptei interspecie. Poate la furnici şi la albine, tot societăţi foarte organizate, se mai duc războaie precum cele umane. Nu ştim care civilizaţie e mai mare, în ochii unui eventual extraterestru.

Ioan Pînzar

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Amintiri din Comunism.
 Vizualizări articol: 989 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 2 voturi
Amintiri din Comunism4.052

Shopping City Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru Suceava Centru Nicolae Balcescu 8 Tel 0730880866
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei