Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 15 feb 2017 - Anul XXII, nr. 35 (6451)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

La Gura Humorului

Zeci de femei bătute de soţi sau concubini şi copii abuzaţi de părinţi ajung în centrul destinat victimelor violenţei în familie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Au fugit din calea unor bărbaţi agresivi după ce au fost lovite cu brutalitate, după ce au fost înjurate şi umilite în faţa copiilor, chiar şi cei mici fiind uneori victime ale furiei taţilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, şi au găsit un adăpost în Centrul Multifuncţional Destinat Victimelor Violenţei în Familie din Gura Humorului. Zeci de femei bătute de soţi sau concubini şi copii abuzaţi de părinţi ajung în fiecare an la acest centru, care înseamnă pentru victime „colacul de salvare”, pentru o perioadă.  Anul trecut au fost înregistraţi în centrul social de la Gura Humorului 55 de beneficiari, dar numărul total al persoanelor aflate în situaţie de risc care au fost ajutate să depăşească mai uşor traumele cauzate de violenţa de familie, din anul 2012 şi până acum, este de 136 de persoane, mame şi copii. În anul 2014 au fost înregistraţi 38 de beneficiari (mame şi copii), iar în anul 2015 au fost 37 de mame şi copii abuzaţi care au primit o mână de ajutor din partea statului.

Vârsta femeilor lovite de cei cu care credeau că îşi vor împărţi toată viaţa este cuprinsă între 22 şi 80 de ani, iar mediul de provenienţă pentru majoritatea cazurilor este cel rural. Directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, Georgeta-Nadia Creţuleac, a spus că „victimele sunt găzduite şi primesc servicii în centrul rezidenţial pentru o perioadă determinată de timp, până la rezolvarea problemelor specifice cu care acestea se confruntă, cu posibilitatea prelungirii contractului în perioada maximă admisă, respectiv 30, 60, 90 de zile, iar în situaţii excepţionale până la 6 luni”.

 

A fugit cu doi copii mici de lângă soţul violent

Una dintre victimele violenţei în familie este Lavinia, care a venit la centrul din Gura Humorului în martie 2016, împreună cu cei doi copii ai săi. Sătulă de conflictele din familie, de actele de violenţă fizică şi verbală ale soţului, femeia a cerut sprijinul statului. Pentru că nu avea o locuinţă proprie şi nici un loc de muncă, femeia nu putea să îşi întreţină singură cei doi copii. Nu a dorit să-şi dea copiii la stat, ci a căutat să rezolve într-un fel situaţia şi să rămână permanent lângă ei.

„În centrul de la Humor, mama şi cei doi copii au găsit sprijinul de care aveau nevoie. Specialiştii au obţinut ordin de protecţie împotriva soţului violent, iar personalul a ajutat-o şi sprijinit-o pe perioada desfăşurării procesului de divorţ. Robert şi Beatrice, cei doi copii ai Laviniei, au fost înscrişi la o şcoală din Gura Humorului, au fost sprijiniţi pe perioada de acomodare şi ajutaţi la lecţii. Lavinia a fost consiliată şi ajutată să-şi găsească un loc de muncă. Cu ajutorul oamenilor de specialitate, ajutor venit la timp, Lavinia a depăşit trauma lăsată de violenţa fostului soţ şi şi-a redobândit controlul asupra propriei vieţi”, a completat şefa DGASPC Suceava.

 

Şi-au redobândit demnitatea după ce au trecut prin centrul pentru victimele violenţei

Un alt caz care a ajuns în atenţia Centrului Multifuncţional Destinat Victimelor Violenţei în Familie din Gura Humorului este cel al Cristinei, care a cerut sprijinul personalului din centru în iunie anul trecut, după ce a fost bătută în repetate rânduri de soţ. Chiar dacă femeia a reuşit să fugă de bărbatul agresiv pentru a cere ajutor, fiica ei de aproape 2 ani a rămas în grija socrilor. Tânăra a cerut şi a obţinut ordin de protecţie şi exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă, aşa că şi-a redobândit fetiţa, împreună cu care a stat o perioadă în centru.

Deşi la o vârstă foarte fragedă, Andreea, fetiţa Cristinei, s-a ataşat foarte mult de personalul din centru, sentimentul fiind reciproc. Chiar şi acum, după plecarea lor din centru, cele două părţi păstrează legătura prin telefon. Maria este o altă femeie care a fugit din faţa abuzurilor la care era supusă de familie. Pe perioada şederii în centru a urmat cursuri de frizerie-coafură, şi-a găsit un loc de muncă şi a lucrat o perioadă în acest domeniu. Între timp s-a căsătorit şi, împreună cu soţul său, a plecat în Italia.

 

Femei care şi-au iertat agresorii şi s-au împăcat cu partenerii de viaţă

Personalul centrului ne-a spus că încearcă, în cazul fiecărei victime care a beneficiat de serviciile oferite de Centrul Multifuncţional Destinat Victimelor Violenţei în Familie, să le insufle „încredere în sine şi speranţa unei vieţi mai bune, pentru că doar într-un cadru familial şi înconjurate de oameni apropiaţi acestea pot fi ajutate să depăşească efectele abuzului”. Au existat desigur şi femei care au decis să se întoarcă în familie, să îşi ierte agresorii şi să se împace cu partenerii de viaţă.

Cel mai recent exemplu este cel al Alinei, care a beneficiat de serviciile centrului de la Gura Humorului, o scurtă perioadă de timp, împreună cu cei patru copii ai săi. Alina a hotărât să-i mai acorde o şansă soţului său. Personalul centrului nu a putut decât să-i respecte hotărârea. „Am considerat important să le reamintim şi ei, şi celorlalte beneficiare, la momentul plecării, că pot oricând apela la serviciile oferite de centru. După primul incident de violenţă fizică, victima ştie că nu se va mai simţi vreodată în siguranţă alături de partener. Izolarea complică efectele abuzului şi deteriorează stima şi respectul de sine, de aceea pentru multe dintre victime această <uşă deschisă> oferă sentimentul că există persoane cărora le pasă de ele”, ne-au spus cei care lucrează cu victimele violenţei în familie.

 

Traumele copiilor, martori ai abuzului în familie

Specialiştii spun că cel mai des femeile şi copiii sunt victimele violenţei deoarece, de obicei, nu au unde să fugă, neavând o locuinţă proprie, şi nu au resurse suficiente ca să fie independenţi. Femeile răspund diferit la violenţa domestică: unele părăsesc relaţia imediat după primul episod de violenţă, altele se complac în această situaţie, iar altele pleacă, ca apoi să revină în cuplu. Psihologii DGASPC Suceava spun că violenţa are un impact negativ asupra tuturor persoanelor implicate. Chiar dacă actul de violenţă nu este îndreptat către copii, aceştia fiind doar martori, psihologii consideră că din punct de vedere al traumei efectele asupra acestora sunt similare cu cele produse de abuzurile fizice. Cu alte cuvinte, efectele violenţei în familie asupra copiilor martori nu sunt mai ”blânde” decât abuzul fizic.

Cele mai severe consecinţe asupra copiilor decurg din rănirea accidentală sau intenţionată în timpul episodului de violenţă, unii copii au tendinţa de a interveni pentru a o proteja pe mamă şi fie sunt atacaţi pentru a fi îndepărtaţi, fie se nimeresc în calea loviturilor, acţiunilor agresorului. „În plan psihic, emoţional, ei pot să fie traumatizaţi de teamă intensă pentru viaţa mamei lor, suferinţa ei şi propria neputinţă de a o proteja, alteori pot să se autoînvinovăţească pentru eşecul de a preveni violenţa, dar pot şi să îşi închipuie că sunt vinovaţi pentru ceea ce i se întâmplă, copiii mici au tendinţa de a crede că ceea ce fac adulţii e din vina lor”, sunt de părere specialiştii care se ocupă de aceste victime ale violenţei în familie.

 

Mamele supuse violenţelor domestice trebuie să plece din timp dintr-o relaţie opresivă

Coordonatoarea Centrului Multifuncţional Destinat Victimelor Violenţei în Familie din Gura Humorului, Gabriela Andronic, ne-a spus că pe baza experienţei pe care a acumulat-o în procesul de lucru cu beneficiarele centrului, printre factorii care duc la  violenţa domestică se numără: statutul educaţional scăzut, lipsa unui loc de muncă, dificultăţi materiale, financiare, venituri reduse, existenţa unor abuzuri în copilăria agresorului, martor la violenţa în familia de origine, stimă de sine scăzută, unele norme religioase, consumul de alcool sau substanţe nocive, tradiţia care favorizează poziţia bărbatului, insuficienta informare a victimei cu privire la existenţa alternativelor şi a posibilităţilor de sprijin.

Gabriela Andronic a mai completat că mamele supuse violenţelor domestice au datoria morală faţă de copii să plece din timp dintr-o relaţie opresivă, cât îşi mai pot câştiga singure o pâine, au obligaţia morală să accepte că rămân într-o relaţie abuzivă din slăbiciune, şi nu de dragul copiilor, după care se ascund instinctiv. „Modelul parental pe care îl vor oferi copiilor este mai preţios decât valoarea nutritivă a bucatelor pe care vor reuşi să le pună, muncind singure, pe masă. O mare parte a cazurilor de violenţă în familie rămân necunoscute pentru serviciile de specialitate şi de poliţie din variate motive: frica sau dependenţa de agresor, frica de stigmatizare etc. Majoritatea victimelor violenţei suferite din partea partenerilor dezvăluie cele suferite, în prima fază, persoanelor apropiate, membrilor familiei sau prietenilor. În cazul în care violenţa se repetă şi/sau escaladează şi asupra copiilor, victimele solicită ajutorul poliţiei, serviciilor medicale sau celor sociale. Victimele nu sunt însă pregătite de fiecare dată să se confrunte cu agresorul şi cu evenimentele care pot urma dezvăluirilor”, a adăugat Gabriela Andronic.

 

Femeile agresate sunt sfătuite să nu rămână pasive şi să apeleze la serviciile specializate

În ultimii ani, se observă o amploare a violenţei în familie. La nivel mondial, una din trei femei a fost bătută, forţată să întreţină raporturi sexuale sau abuzată în alte moduri. Dar nu doar femeile sunt victime ale violenţei în familie, ci şi copiii şi chiar bărbaţii. Violenţa domestică se poate întâmpla oricui, însă, de cele mai multe ori, bărbaţii abuzează de partenerele lor de viaţă. Violenţa familială înseamnă şi insulte, ton ridicat, jigniri aduse aspectului fizic sau capacităţilor intelectuale ale victimei, ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă, teroare, privare de alimente, de somn sau discreditare în faţa celorlalţi.

Psihologii avertizează că dacă în viaţa unei victime izolate “nu va apărea o relaţie <macara> care să o ridice la timp din mijlocul pereţilor zidiţi între aceasta şi lume, putem asista la cazuri de suicid sau de tulburări psihologice grave, cu refugiu în consumul de alcool sau substanţe tranchilizante”. Femeile agresate sunt sfătuite să nu rămână pasive şi să apeleze la serviciile specializate care le pot oferi sprijin, să uzeze de procedurile pe care dreptul penal şi civil, rupând astfel cercul vicios al violenţei domestice şi depăşindu-şi totodată condiţia de victimă. Aceştia sunt primii paşi pentru o viaţă lipsită de violenţă şi pentru a asigura un climat armonios dezvoltării copiilor.

Victimele violenţei în familie pot să sune la 112 (număr unic de urgenţă) sau pot să ceară ajutor la DGASPC Suceava, apelând numerele de telefon 0230 520 172, 0230 523 337. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zeci de femei bătute de soţi sau concubini şi copii abuzaţi de părinţi ajung în centrul destinat victimelor violenţei în familie.
 Vizualizări articol: 3001 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Zeci de femei bătute de soţi sau concubini şi copii abuzaţi de părinţi ajung în centrul destinat victimelor violenţei în familie3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei