Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 24 oct 2016 - Anul XXI, nr. 249 (6362)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cu ocaua mică

Şoferii care urcă băuţi la volan, o problemă tot mai mare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Şoferii care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice încep să se transforme în obişnuinţă pe drumurile din judeţul Suceava. Numai în ultimele zile au fost opriţi în trafic şi sancţionaţi peste 20 de şoferi care au călcat „pe bec”. În funcţie de alcoolemia pe care o aveau, şoferii s-au ales fie cu sancţiuni contravenţionale şi permise suspendate, fie cu dosare penale.

„Poliţiştii atrag atenţia încă o dată asupra responsabilităţii conducătorilor auto şi necesităţii respectării legii pentru a evita tragedii pe şosele. Totodată, reamintim că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor preventive legale, inclusiv privative de libertate, astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic”, a declarat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

În unele cazuri, cum este şi cel al unui bărbat de 46 de ani din Todireşti, inconştienţa se împleteşte în mod draconic. Sâmbătă după-amiază, poliţiştii au oprit în trafic un Renault Megane, iar controlul care a urmat a scos în evidenţă câteva surprize.

Bărbatul mirosea a alcool, iar la testarea cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă aproape 3 la mie în sânge. În plus, s-a constatat că şoferul nu deţine permis de conducere valabil întrucât i-a fost anulat.

Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „conducerea unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat”.

 

De beat ce era a intrat în stâlp

Un alt şofer este cercetat acum sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce maşina pe care o conducea s-a oprit într-un stâlp de iluminat pe care l-a rupt. Evenimentul s-a petrecut în Fălticeni, pe strada Nicolae Bălcescu, iar poliţiştii au fost chemaţi la faţa locului de o serie de martori, care au observat că şoferul, un bărbat de 37 de ani din Rădăşeni, se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, care s-a dovedit a fi de 2,85 mg/l alcool pur în sânge.

„Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că urmare a consumului de alcool se diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, sunt alterate atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine. Tinerii şoferi băutori sunt şi mai expuşi pericolelor, din cauza lipsei lor de experienţă şi a tendinţei mai mare de a risca, specifică vârstei. Alcoolul îi provoacă conducătorului auto o stare euforică, care îl face pe cel de la volan să se simtă mai curajos, mai îndrăzneţ dar, în realitate, el nu-şi mai poate controla reacţiile. Tocmai de aceea pentru a nu vă pune viaţa în pericol atât a dumneavoastră cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan”, a mai precizat comisarul Ionuţ Epureanu.

 

Băut şi fără permis, prins de poliţişti în urma unui „pont”

Iar cazurile de inconştienţă crasă se multiplică tot mai mult. Sâmbătă dimineaţă, în urma unui „pont” primit de poliţiştii de la Secţia Burdujeni a fost tras pe dreapta un autovehicul marca VW care ar fi fost condus de un şofer cherchelit. Informaţia s-a dovedit corectă, iar halena emanată de tânărul de în vârstă de 35 de ani aflat la volan indica faptul că acesta consumase băuturi alcoolice.

Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că nu are documentele personale şi ale autoturismului asupra sa, motiv pentru care a fost condus la sediul Secţiei de poliţie Burdujeni pentru verificarea în bazele de date ale Poliţiei Române.

Din verificări s-a constatat că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 21 iulie 2016. În plus, şoferul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi deplasarea la Spitalul Judeţean Suceava în vederea prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru „refuz de recoltare a probelor biologice” şi „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere valid”.

 

Stâlpii, bată-i vina

Întâmplare sau nu, şoferii care se urcă băuţi la volan au început să „secere” stâlpii de pe marginea drumurilor. În afara şoferului din Rădăşeni care a lovit un stâlp pe raza Fălticeniului, sâmbătă s-au petrecut alte două evenimente similare. Pe un drum comunal din Gălăneşti, un şofer de 58 de ani din Bilca, nu a văzut stâlpul şi a intrat cu Dacia direct în el.

Şoferul s-a rănit uşor, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Câteva ore mai târziu în aceeaşi zi de sâmbătă, 22 octombrie, un bărbat de 57 de ani din Vicovu de Jos, a lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice de joasă tensiune din Vicşani.

Şoferul care nu avea permis de conducere a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

A fugit de poliţişti pentru că se urcase băut la volan

Sâmbătă seară, poliţiştii au avut de-a face cu un alt caz de şofer care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. În timp ce se aflau pe drumul judeţean DJ 175 din Pojorâta poliţiştii au încercat să oprească pentru control un autovehicul care venea dinspre Fundu Moldovei.

Şoferul a ignorat semnalele de oprire, motiv pentru care a început o cursă de urmărire care s-a terminat după aproximativ 1 km.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şoferii care urcă băuţi la volan, o problemă tot mai mare.
 Vizualizări articol: 2840 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Şoferii care urcă băuţi la volan, o problemă tot mai mare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei