Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 29 iun 2016 - Anul XXI, nr. 150 (6263)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Iniţiativă

„Şcoala de vară” în Protopopiatul Fălticeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi sub coordonarea Protoieriei Fălticeni, trei parohii din Protopopiatul Fălticeni desfăşoară în vacanţa de vară a elevilor o acţiune comună intitulată „Şcoala de vară”. Activităţile din cadrul „Şcolii de vară” se desfăşoară la Bogdăneşti I, (responsabil preot Marcel Ursuţu), la Leucuşeşti, de pe 28 iulie (responsabil pr. Adrian Dulgheriu), şi la Boroaia I, de pe data de 25 august (responsabil preot Silviu Maxim). 48 de copii din cele trei parohii vor participa pe rând la activităţile organizate de fiecare dintre cele trei parohii.

Aşa cum am aflat de la preotul protopop Adrian Dulgheriu, activităţile sunt organizate cu sprijinul colaboratorilor cu care parohiile au încheiat parteneriate şi cuprind jocuri, întreceri sportive, ateliere de pictură, vizitarea diferitelor obiective, rugăciune, ateliere de informare despre sănătatea trupească, ateliere de origami, lansare de lampioane, ateliere de comunicare, realizarea de noi prieteni, primirea de noi învăţături creştine şi focuri de tabără.

Prima etapă a taberei s-a desfăşurat sâmbătă, 25 iunie, în Parohia Bogdăneşti I, în colaborare cu Primăria Bogdăneşti şi Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bogdăneşti.

Programul zilei de sâmbătă a început la ora 8,00, la biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdăneşti, cu o scurtă înviorare coordonată de profesorul de educaţie fizică şi sport Paul Sopon. A urmat rostirea rugăciunilor de dimineaţă în sfânta biserică, apoi s-a servit micul dejun în sala de prăznuire a parohiei. Cei 48 de copii care au participat au fost împărţiți în trei grupe pentru desfăşurarea a trei ateliere care au purtat numele a trei sfinţi ai Bisericii, Sf. Nicolae, Sf. Nectarie şi Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Aceste ateliere au avut următoarele teme: 1 - Întreabă preotul. La acest atelier copiii au scris pe foi de hârtie întrebări diferite, deosebit de interesante. La aceste întrebări au răspuns preoţii participanţi la această activitate; 2 - Activităţi sportive. Această activitate a fost condusă de profesorul Paul Sopon, care a organizat pe lângă concursuri sportive şi jocuri recreative; 3 - Atelier de comunicare. Acest atelier a fost condus de profesoara de limba română Nicoleta Ursuţu.

Primul atelier s-a desfăşurat în biserica parohială, al doilea în livada bisericii, iar al treilea atelier s-a desfăşurat în muzeul tradiţional bisericesc care aparţine Parohiei Bogdăneşti I.

 

Activităţile cultural-religioase, drumeţiile, focul de tabără atrag copiii la „Şcoala de vară”

Preotul protopop Adrian Dulgheriu ne-a declarat: „<Şcoala de vară> face parte din anul dedicat educaţiei tineretului. Se încearcă prin activităţile propuse să se dezvolte spiritul patriotic al tinerilor, dar şi dragostea faţă de Biserică şi dezvoltarea spiritului de voluntariat. Copiii au fost deosebit de activi la cele trei ateliere, punând multe întrebări, şi în acelaşi timp şi-au arătat creativitatea. În jurul prânzului, copiii au servit masa la Aşezământul <Bucuria celor necăjiţi>, coordonat de Prea Cuviosul Ieromonah Aioanei Andrei, care se află sub ascultarea Prea Cuviosului Părinte Stareţ Arhimandrit Mihail Bălan, stareţul Mănăstirii Râşca. Apoi au pornit spre Sihăstria Râşcăi din Poiana lui Ioan, dar nu înainte de a se închina la Sfânta Mănăstire Râşca. Pe parcursul acestui drum micuţii au fost fermecaţi de frumuseţea peisajului şi de plimbarea prin pădure. Ajunşi în mirifica Poiană a lui Ioan, participanţii la această activitate s-au închinat în paraclisul acestui schit, unde prea cuviosul părinte David le-a rostit un cuvânt de învăţătură, apoi le-a oferit copiilor prăjituri şi suc. Tinerii s-au simţit foarte bine, au respirat aer curat, au simţit bucuria de fi în mijlocul naturii. Spre sfârşitul zilei ne-am întors în Parohia Bogdăneşti, unde s-a vizitat capela şcolii şi s-au făcut rugăciunile de seară. Tot aici copiii au luat cina şi s-au bucurat de un frumos foc de tabără.

Activitatea din această zi a fost un real succes. Copiii s-au jucat, au acumulat noi cunoştinţe, au vizitat locuri noi, dar mai ales au legat noi prietenii. La sfârşitul acestei zile toţi copiii şi-au exprimat dorinţa şi bucuria de a participa şi la următoarele două etape ale activităţii de la parohiile Leucuşeşti şi Boroaia I”.

Surpriza serii a fost audiţia unui concert de vioară susţinut de copiii din Bogdăneşti, organizaţi în grupul „Noiţele”, condus de învăţător Ion Costân de la Şcoala Gimnazială Bogdăneşti. Activitatea s-a încheiat cu împărţirea diplomelor de participare. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Şcoala de vară” în Protopopiatul Fălticeni.
 Vizualizări articol: 3293 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi
„Şcoala de vară” în Protopopiatul Fălticeni5.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei