Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 11 mai 2016 - Anul XXI, nr. 109 (6222)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Demers

Flutur îi solicită ministrului Agriculturii să precizeze ce măsuri au fost luate pentru producătorii şi procesatorii români

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Senatorul PNL de Suceava Gheorghe Flutur i-a solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să-i spună ce măsuri au fost luate pentru producătorii şi procesatorii din România. Într-o interpelare adresată ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur i-a transmis acestuia că atât fermierii din judeţul Suceava, cât şi cei din întreaga ţară, dar şi producătorii şi procesatorii au solicitat să fie luate măsuri în cazul problemelor cu produsele agroalimentare de import, probleme semnalate prin declaraţii ale unor oficiali ai ministerului. Gheorghe Flutur a amintit că aceste declaraţii la care fac referire fermierii semnalau probleme apărute în România, precum cele ca spălarea salamurilor cu oţet şi reintroducerea acestora pe piaţă, schimbarea saramurii la brânză şi revânzarea acesteia, dar şi aspecte legate de faptul că peştele provenit din Marea Nordului şi vândut în România nu se eviscerează pentru scoaterea unui vierme dăunător sănătăţii. Flutur a amintit şi de faptul că Ministerul Agriculturii a anunţat că a dispus Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) să demareze controale la frontiere în cazul fructelor şi legumelor care intră în România, nu doar pe partea de reziduuri, ci şi pe cea de produse chimice, pentru a proteja consumatorul şi producătorul român.

“Reacţii la aceste probleme au apărut din partea tuturor categoriilor de fermieri şi din toate sectoarele industriei agroalimentare. Federaţia Naţională PROAGRO susţine declaraţiile referitoare la calitatea îndoielnică a unor produse venite din import şi solicită autorităţilor abilitate ale statului stoparea importului de produse care pun în pericol sănătatea publică”, mai spune Gheorghe Flutur. El a arătat că fermierii şi producătorii români atrag atenţia Comisiei Europene asupra unor practici pe care ei le consideră neloiale şi au solicitat ministerului să intervină. Senatorul PNL de Suceava a mai spus că statele membre UE pot comercializa produse agroalimentare în orice alt stat membru fără taxe vamale, cu respectarea calităţii, a regulilor de etichetare etc., dar şi cu condiţia ca marfa să nu fie vândută sub costul de producţie.

“Este şi cazul laptelui de import, despre care fermierii spun că nu poate, conform normelor europene, să ajungă la procesatori sub preţul de la poarta fermei.Carcasa de pui şi ouăle intră şi ele la preţuri sub cel de la poarta fermei. În anul 2015, România a importat carne şi preparate din carne de pasăre, în principal din ţări membre UE, în cantitate de 133 de mii de tone, 85 de mii de tone din total fiind importate la preţul de 900 – 910 euro/tonă (4 lei/kg), mult sub preţul de vânzare al cărnii de pasăre în carcasă în UE, care a fost de 1.870 euro/tonă. UCPR solicită ca analiza elaborată să-i fie trimisă Comisiei Europene, pentru un punct de vedere”, a mai declarat Gheorghe Flutur. El a atras atenţia că există situaţii în care carnea de pasăre din import congelată este decongelată şi vândută ca produs refrigerat, lucru nepermis de legislaţia în vigoare. Gheorghe Flutur a amintit şi că PROAGRO a semnalat că s-au făcut analize de laborator şi că s-au depistat ouă mai vechi decât permite legislaţia UE privind comercializarea ouălor în coajă.

 

Flutur: Sunt necesare unele măsuri care să protejeze producătorii români, inclusiv prin întărirea sistemului de supraveghere a importurilor şi exporturilor de produse alimentare

Pe de altă parte, senatorul liberal a precizat că şi Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a atras atenţia că unul din cinci borcane de miere este de import. El a precizat că această asociaţie a atras atenţia că mierea de import din China sau Argentina se cupajează şi se combină cu miere românească, care reprezintă doar 2-3%.

Legat de toate aceste probleme, Gheorghe Flutur a mai adăugat că România a trimis în ultima perioadă mai multe notificări către RASFF - sistemul de alerte de securitate al Comisiei Europene pentru produsele alimentare şi hrana pentru animale.

„Sunt necesare unele măsuri care să protejeze producătorii români, inclusiv prin întărirea sistemului de supraveghere a importurilor şi exporturilor de produse alimentare şi a preţurilor practicate pe piaţă. Sectorul autohton al laptelui materie primă, al cărnii de porc, de oaie, de bovine, de pasăre, sectorul ouă, legume-fructe traversează o perioadă de criză profundă cu impact asupra nivelului producţiei şi mai ales financiar. De asemenea, în cazul în care autorităţile cu atribuţii de control, precum Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Generală a Vămilor, dar şi Ministerul Agriculturii, prin rolul de coordonator al ANSVSA, nu intervin, există pericolul ca producţia autohtonă să dispară, iar fermierii să falimenteze”, a precizat senatorul PNL de Suceava.

În finalul interpelării, Gheorghe Flutur îi solicită ministrului Agriculturii să precizeze clar ce acţiuni au fost întreprinse, concret, nu doar declarativ, de la momentul apariţiei tuturor declaraţiilor, reacţiilor şi solicitărilor prezentate anterior.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur îi solicită ministrului Agriculturii să precizeze ce măsuri au fost luate pentru producătorii şi procesatorii români.
 Vizualizări articol: 2010 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Flutur îi solicită ministrului Agriculturii să precizeze ce măsuri au fost luate pentru producătorii şi procesatorii români1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Tarta rapidă cu șarlotă Este foarte ușor de făcut această tartă, necesită ingrediente puține și prepararea ei este rapidă. Este un desert ideal pentru o masă obișnuită în familie, dar dacă este decorată inspirat, poate servi cu succes drept minunată surpriză dulce și... Citeşte