O femeie din Horodnic de Jos s-a ales cu o pagubă însemnată după ce a fost descoperită în neregulă de jandarmii rădăuțeni. Miercuri, în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmerie a depistat, într-un bazar de pe raza municipiului, o femeie care oferea spre vânzare produse de provenienţă extracomunitară. În apropierea persoanei în cauză, jandarmii au găsit mai multe sacoşe de culoare neagră în care se aflau de 21 sticle de băuturi alcoolice de provenienţă ucraineană şi 269 de pachete de ţigarete, 121 dintre acestea fără timbru fiscal, iar celelalte cu timbre fiscale emise de autorităţile din Ucraina. Fiind întrebată cu privire la bunurile găsite asupra ei, M.R., în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul temporar în comuna Horodnic de Jos, a declarat că nu deţine documente de provenienţă şi că produsele provin din contrabandă. Femeia a fost predată Poliţiei municipiului Rădăuţi pentru continuarea cercetărilor.