Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 ian 2016 - Anul XXI, nr. 3 (6116)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În câteva zile

Aeroportul Suceava a scos din ceaţă peste 7.500 de euro şi aproape 2.000 de pasageri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aeroportul Internaţional ”Ştefan cel Mare” din Suceava a realizat venituri de 8.456,72 de euro în primele două luni de la redeschiderea oficială, din 24 octombrie 2015, şi un trafic de aproape 2.000 de pasageri. Principala sursă a veniturilor a fost ceaţa care a afectat aeroporturile din Iaşi şi Bacău, în zilele de 19-21 decembrie 2015, care a făcut ca foarte multe curse de pe acestea să fie redirecţionate la Suceava. Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, ne-a declarat, ieri, că până în data de 5 ianuarie a.c. s-au efectuat 174 de zboruri, dintre care 30 au fost redirecţionate de la/la aeroportul Suceava din cauza condiţiilor meteo de la aeroporturile Iaşi şi Bacău. Până ieri, la Suceava s-au procesat 2.411 pasageri, dintre care 1.922 pentru zborurile redirecţionate. Veniturile rezultate până acum se ridică la 8.456,72 de euro, din care 7.541,24 de euro din zborurile redirecţionate ale companiei Blue Air, iar 915,48 de euro venituri încasate din curse charter.

Din cursele Tarom rerutate la Suceava încasările sunt estimate la circa 4.189,55 de euro.

În intervalul 19-20 decembrie 2015, din cauza vizibilităţii scăzute pe aeroportul din Iaşi, au aterizat sau au decolat de la Suceava curse de Bucureşti, Bologna, Roma, Munchen, Londra şi Paris.

 

Cursele internaţionale, încă în negocieri

În mod uzual, până în data de 28 februarie a.c., Tarom operează două curse pe  săptămână, Suceava-Bucureşti, în zilele de luni şi joi. Pentru zborurile de luni şi joi, avioanele pleacă de la Bucureşti la ora 12:20 şi aterizează la Suceava la ora 13:00. Zborurile Suceava-Bucureşti sunt în aceleaşi zile, cu plecare la ora 13:55 şi sosire pe Aeroportul Otopeni la ora 15:10. Tarom a anunţat intenţia de a extinde orarul de zbor de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”, urmând să opereze curse aeriene zilnice pe ruta Bucureşti-Suceava şi retur. Potrivit datelor publicate de aeroportul sucevean, cursele zilnice vor fi operate în perioada 1 martie – 28 octombrie. În acest interval, zborul Bucureşti-Suceava va fi seara, cu plecare de pe Otopeni la ora 21:20 şi sosire pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” la ora 22:39, în zilele de duminică, luni, marţi, miercuri şi joi. Pentru zborul Suceava-Bucureşti, plecarea va fi dimineaţă, la ora 5:55, iar sosirea pe Aeroportul Otopeni va fi la ora 7:10. Tarifele pentru zboruri încep de la 116 euro, cu toate taxele incluse la achiziţionarea biletelor de pe www.tarom.ro sau din orice agenţie a companiei. Având în vedere că un drum cu maşina sau trenul pe ruta Suceava-Bucureşti durează între 5 şi 7 ore, alternativa unui zbor de 50-60 de minute pentru a ajunge în Capitală este îmbrăţişată de tot mai mulţi suceveni.

Pentru zboruri internaţionale, conducerea Consiliului Judeţean Suceava este în negocieri cu mai multe companii aeriene.

Reamintim că valoarea totală a proiectului de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava a fost de 32,5 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene, guvernamentale şi de la bugetul judeţului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aeroportul Suceava a scos din ceaţă peste 7.500 de euro şi aproape 2.000 de pasageri.
 Vizualizări articol: 6270 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 15 voturi
Aeroportul Suceava a scos din ceaţă peste 7.500 de euro şi aproape 2.000 de pasageri4.3515

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Hai odata!!!! trimis de
( 6 ian 2016, 13:16:05
Deci eu nu inteleg o chestie...s-au redus tarifele aeroportului la un nivel la care cei din Iasi nu mai dorm bine noaptea, sisteme performante care ajuta la aterizarea aeronavelor pe timp de ceata, un numar mare de potentiali pasageri (suntem in primele 3 judete din tara, daca nu chiar primul cu muncitori plecati in strainatate) turisti care pot vizita Bucovina, unde mai pui faptul ca putem acoperi 3 judete, Suceava, Botosani si Neamt, mai avem pavilionul ala de la centru economic care poate fi transformat intr-un terminal mare si modern, spatiu suficient de parcare, iar in caz de trafic mai mare de persoane ai unde sa extinzi parcarea, nu ca la Iasi si Bacau unde sunt parcari ca in spatele unui bloc. Deci o multime de atuuri....si ei inca negociaza. Pai ce mai ai de negociat atat frate? Stiu ca totul la noi se cam face cu iz electoral, sper ca noile destinati externe sa nu fie anuntate "intamplator" exact inainte de alegerile locale.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Cremă catalană – versiune dietetică În versiunea sa originală, crema catalană este un desert spaniol savuros și foarte aromat, în esență o cremă de ou cu zahăr caramelizat desupra. Pentru persoanele care preferă o dietă fără ou, o versiune asemănătoare a preparatului, dar... Citeşte