O mină antipersonal din al Doilea Război Mondial, echipată cu sistemul de iniţiere şi în perfectă stare de funcţionare, a fost descoperită pe o stradă din Suceava, în timpul unor lucrări la sistemul de canalizare. Ieri, în jurul orei 10.00, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" Suceava a fost dirijată de urgenţă pe strada Zorilor, în cartierul George Enescu, unde a fost semnalată descoperirea unui element de muniţie. Specialiştii au constatat în scurt timp că este vorba de o mină antipersonal şi au luat imediat măsuri. Elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă, până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat.
Pirotehniştii le-au ţinut un instructaj celor care au lucrat în zonă, cu privire la modul de comportare atunci când se întâlnesc cu astfel de situaţii.