Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 13 mar 2015 - Anul XX, nr. 59 (5871)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Un sistem neputincios

Cinci copii terorizaţi de tatăl lor, deşi judecătorii i-au interzis să se mai apropie de ei şi de fosta soţie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O poveste îngrozitoare a fost conturată într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, dosar prin care a fost trimis în judecată un individ acuzat că luni la rând şi-a terorizat cei cinci copii şi fosta soţie, după ce aceasta din urmă a divorţat din cauza scandalurilor şi bătăilor nenumărate de care a avut parte într-o căsnicie de coşmar.

Fosta soţie a inculpatului a obţinut în instanţă un ordin de restricţie, prin care judecătorii i-au interzis bărbatului agresiv să se mai apropie de aceasta sau de copiii lor, minori care erau îngroziţi de atitudinile extrem de violente ale propriului lor tată, care a ajuns chiar să-i ameninţe că le va da foc, potrivit procurorilor.

Ce s-a întâmplat după acel ordin de restricţie? Inculpatul a continuat să-şi terorizeze fosta consoartă şi copiii, apărând noaptea la locuinţa acestora, bătând în uşă şi pe la geamuri şi provocând scandal.

Culmea, într-una din nopţi, după ce a făcut scandal, poliţiştii l-au luat la post. L-au ţinut câteva ore, după care i-au dat drumul. Iar scandalagiul s-a întors cu un topor şi o sticlă cu lichid inflamabil la locuinţa în care stăteau cei cinci copii ai săi şi fosta soţie.

 

Trimis în judecată pentru patru infracţiuni

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au anunţat ieri trimiterea în judecată a bărbatului acuzat de toate cele prezentate mai sus, Mihai Gemănar (43 de ani). Bărbatul din comuna Vama a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare, abandon de familie şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

Soţii Gemănar au fost căsătoriţi vreme de aproape 21 de ani, din căsnicia lor rezultând cinci copii, trei băieţi şi două fete, astăzi în vârstă de 7 ani, 11 ani, 15 ani, 17 ani şi 19 ani.

În aprilie 2014, soţia inculpatului a divorţat de acesta, iar copiii minori au fost încredinţaţi în autoritatea comună a ambilor părinţi, tatăl fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere pentru copiii săi, în cuantum total de 420 de lei pe lună.

 

Divorţaţi, dar locuiau în aceeaşi casă

Deşi divorţaţi, cei doi soţi au rămas să locuiască împreună în aceeaşi casă, femeia cu cei cinci copii într-o cameră, fostul soţ în cea de-a doua cameră. Soba cu plită unde femeia pregătea mâncarea se afla în camera ocupată de fostul său soţ. Deşi evita să se întâlnească cu bărbatul care devenea extrem de violent, mai ales când consuma băuturi alcoolice, au fost situaţii când nu putea să-l evite.

Una dintre aceste situaţii a avut loc în seara zilei de 2 august 2014, în jurul orei 21.00, când pe motiv că i-au fost sparte nişte ouă pe care le avea într-un dulap şi deranjat de fumul de la soba pe care se pregătea mâncarea, Mihai Gemănar - arată procurorii - a avut o ieşire violentă. Şi-a luat fosta soţie la palme, apoi la pumni, femeia fiind scoasă din mâinile agresorului de doi dintre copiii lor, care s-au apărat de tatăl lor folosind un făraş şi un mop. Au reuşit să-l scoată din locuinţă, au încuiat uşa pe interior, după care au sunat la 112.

 

Primul ordin de restricţie. Scos din casă, mutat într-o anexă, în aceeaşi curte

În urma bătăii din acea seară, fosta soţie a inculpatului a suferit leziuni pentru care a necesitat între  17-18 zile de îngrijiri medicale.

Femeia a cerut în instanţă instituirea unui ordin de protecţie, iar pe 20 august 2014, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a decis evacuarea temporară din locuinţă a lui Mihai Gemănar, acesta fiind mutat într-o anexă din aceeaşi gospodărie. Casa a fost dată fostei soţii şi copiilor celor doi, cu obligaţia inculpatului de a păstra distanţa faţă de victime, interzicându-i-se „orice contact verbal sau fizic, inclusiv telefonic sau prin alt mijloc de comunicare şi corespondenţă cu fosta soţie”.

Interdicţia a fost dată pentru o durată de şase luni, aşa cum prevede legea.

 

„Ameninţa că cine va ieşi primul din locuinţă va fi omorât”

Nici obligaţiile impuse de judecători nu l-au cuminţit pe Mihai Gemănar, arată procurorii câmpulungeni, acesta încălcând de mai multe ori interdicţia impusă.

În două nopţi, însă, şi-a terorizat copiii şi fosta soţie.

O dată pe 8 decembrie 2014, când - se arată în rechizitoriu - ”fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi  folosindu-se de o scară, a urcat la etajul imobilului, intrând în locuinţă prin balcon şi pod, pentru a căuta alimente, cauzând teamă şi panică copiilor minori încuiaţi într-o cameră, fugind apoi din imobil înainte de sosirea lucrătorilor de poliţie chemaţi prin apelul la 112 de fiica inculpatului, iar după plecarea acestora revenind lângă geamurile imobilului şi adresând cuvinte injurioase copiilor aflaţi înăuntru”.

După aproximativ două săptămâni şi jumătate, inculpatul a comis-o din nou. S-a dus la casa în care stăteau fosta soţie şi cei cinci copii şi - arată procurorii - „a bătut insistent şi zgomotos la geamuri şi uşă, ameninţând că le va sparge, va pătrunde în imobil şi o va omorî pe fosta soţie şi pe vreun bărbat aflat în casă, iar când a văzut că nu i se permite accesul a continuat să facă scandal, proferând injurii şi ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea până în jurul orei 03.30, când au sosit la faţa locului lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Vama”.

A fost dus la postul de poliţie, unde a dat declaraţii, după care poliţiştii l-au lăsat să plece. S-a întors la domiciliu în jurul orei 6.30, de data aceasta înarmat cu un topor şi având asupra sa o sticlă de plastic conţinând cu un lichid inflamabil. „Ameninţa că cine va ieşi primul din locuinţă va fi omorât, lovind de mai multe ori pereţii casei, fosta soţie apelând din nou poliţia pentru aplanarea situaţiei”, susţin anchetatorii în documentele înaintate instanţei.

 

Nu are voie să se apropie de victime la mai puţin de 100 de metri

În urmă cu aproape o lună, instanţa a admis o nouă cerere a fostei soţii a inculpatului de a emite un ordin de protecţie faţă de respectivul.

De data aceasta, instanţa a decis ca Mihai Gemănar să nu se mai apropie de reclamantă şi copii, distanţa minimă pe care trebuie să o păstreze fiind de 100 de metri.

Nu a respectat nici această nouă interdicţie, fiind cercetat într-un alt dosar pentru o altă infracţiune de ameninţare.

 

De ce autorităţile nu au putut face nimic să-i scape pe biata femeie şi cei cinci copii de teroare

În alte state occidentale, încălcarea unei restricţii judecătoreşti s-ar solda automat cu aruncarea după gratii a celui care a ignorat interdicţia.

Am încercat ieri să aflăm de ce la noi, în acest caz, dar şi în multe alte infracţiuni de violenţă intrafamilială în care se obţin ordine de protecţie, cei care le încalcă rămân bine mersi în libertate, iar celulele, goale.

Răspunsul l-am primit chiar de la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Constantin Steiciuc, care ne-a confirmat că legislaţia în această privinţă e neputincioasă. Avem o lege, din 2003, Legea 217, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, lege care însă nu a mai fost actualizată. „Pentru a cere arestarea preventivă, de exemplu, una dintre condiţii este un minim de pedeapsă de cinci ani de închisoare. Or, pentru încălcarea ordinelor de protecţie, legea prevede închisoarea de la o lună la un an”, explică prim-procurorul Steiciuc.

Acesta a arătat că a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, după una dintre ieşirile violente ale acestuia, însă se pare că nu a fost suficient.

Fostei soţii i s-a recomandat să ceară ordin de protecţie chiar de către poliţişti, însă se pare că nici interdicţiile judecătoreşti nu l-au ţinut în frâu pe bărbatul acuzat.

În aceste condiţii, procurorii câmpulungeni speră ca închisoarea să-i fie de leac lui Mihai Gemănar.

„Ceea ce am făcut noi a fost să tratăm cu prioritate acest caz, dată fiind situaţia, şi să finalizăm cercetările în cel mai scurt timp posibil, pentru a aduna un probatoriu suficient şi a trimite dosarul în instanţă”, a adăugat şeful Parchetului de la Câmpulung Moldovenesc.

   

Nu le-a plătit pensiile de întreţinere copiilor

În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Mihai Gemănar este acuzat şi de abandon de familie pentru că „din data de 15.04.2014 şi până în prezent, nu a achitat în mare parte, cu rea-credinţă, pensia de întreţinere în cuantum total de 420 lei lunar stabilită pentru cei patru copii minori, acumulând o restanţă la plată de aproximativ 3.760 lei”.

Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că fosta soţia a inculpatului şi-a luat două servicii, la un cămin de bătrâni şi la o cabană, pentru a-şi întreţine copiii, iar fata cea mare a renunţat la liceu şi s-a angajat, tot pentru a-şi ajuta mama şi frăţiorii mai mici. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cinci copii terorizaţi de tatăl lor, deşi judecătorii i-au interzis să se mai apropie de ei şi de fosta soţie.
 Vizualizări articol: 2617 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Cinci copii terorizaţi de tatăl lor, deşi judecătorii i-au interzis să se mai apropie de ei şi de fosta soţie5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Limba soacrei Spunea Esop că mâncarea cea mai gustoasă este limba... cu măsline. Și că tot limba este și cea mai rea... când nu o stăpânești bine și ai de pătimit din pricina ei. Dar nu despre acest joc de cuvinte esopian voiam să vă vorbesc.... Citeşte