Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 ian 2015 - Anul XX, nr. 17 (5829)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Tensiuni

Dosare penale şi închisoare pentru românii din nordul Bucovinei care refuză ordinele de mobilizare în armată

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tensiunile se amplifică din nou pentru românii care trăiesc în nordul Ucrainei după ce Guvernul de la Kiev a dat undă verde pentru mobilizarea bărbaţilor cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, dar şi a femeilor care au între 25 şi 50 de ani.

Potrivit portalului de ştiri www.BucPres.eu, ordinele de mobilizare au început deja să sosească în fiecare localitate din regiunea Cernăuţi, iar satele au rămas aproape pustii după ce mulţi bărbaţi au dispărut. Unii s-au refugiat în ţările europene, inclusiv România, alţii sunt plecaţi la muncă în Federaţia Rusă, Crimeea sau în alte regiuni ale Ucrainei.

O parte dintre cei vizaţi de ordinul de mobilizare se află şi în judeţul Suceava, având avantajul că deţin dublă cetăţenie, atât română, cât şi ucraineană. Aceasta este o altă problemă pe care autorităţile de la Kiev încearcă s-o lămurească. Mai exact, ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klymkin, a declarat recent că guvernul intenţionează să aplice sancţiuni împotriva cetăţenilor care au două sau mai multe paşapoarte ale altor ţări. Potrivit lui Klymkin, în viitorul apropiat va fi introdus controlul vamal comun, ceea ce va face imposibile cazurile în care la vama ucraineană cetăţenii prezintă un paşaport, iar la cea din statele europene un alt paşaport.

În cazul românilor, dar şi al celorlalţi cetăţeni ucraineni care refuză mobilizarea se aplică sancţiuni. Săptămânalul „Libertatea Cuvântului” a relatat că în regiunea Cernăuţi au fost intentate 22 de dosare penale împotriva persoanelor care au refuzat mobilizarea.

Primul adjunct al procurorului regiunii Cernăuţi, Oleksandr Ivaniuk, a explicat şi motivele pentru care s-a ajuns la aceste dosare penale: „În conformitate cu articolul 338 al Codului Penal <Refuzul de la mobilizare>, în regiunea noastră au fost iniţiate 22 de proceduri penale. În instanţa de judecată au fost direcţionate 10 dosare, restul se află în stadiu de anchetă preliminară. Unii dintre suspecţi sunt daţi în urmărire generală. Articolul 338 presupune pedepse cu închisoarea între 3 şi 5 ani”.

 

Cei chemaţi la arme anul trecut ar putea rămâne în serviciul militar

Pe de altă parte, comisarul regional, Vitali Ciurai, a anunţat că demobilizarea militarilor va începe în luna martie.

„Demobilizarea militarilor care au fost chemaţi sub arme în 2014 se va desfăşura în perioada 18 martie-1 aprilie. În primul rând, vor fi sloboziţi la vatră  cei care au fost mobilizaţi în primul val”, a specificat Vitali Ciurai.

Acesta a mai spus că militarilor demobilizaţi li se va propune să semneze un contract şi să rămână în serviciu, pentru că sunt instruiţi şi au experienţa necesară acumulată pe câmpul de luptă.

Este greu de crezut că vor fi multe persoane care vor accepta această cerere, mai ales că românii din zona Cernăuţi consideră că nu trebuie să moară într-un război care nu este al lor. Elocventă în acest sens este o scrisoare a unei mame din raionul Herţa, regiunea Cernăuţi.

„Sunt mamă a trei feciori. Mă doare sufletul pentru copiii mei și ai țării. Situația din Ucraina este destul de complicată. Ideea mobilizării tinerilor noștri, în anul 2014, dar și în acest an, a creat un haos total și neliniște în satele noastre. Anul trecut, oamenii s-au revoltat nu pentru că nu sunt patrioți ai țării în care trăiesc, ci pentru că nu au fost suficient de informați. Mă întreb și eu, astăzi, alături de alte mii de persoane, de ce oare Ucraina a renunțat la încorporarea tinerilor în armata ucraineană? Este firesc ca acei tineri care sunt sănătoși și în forță să facă armata. Dacă unitățile militare din Ucraina ar fi fost pline, țara dispunea de forța necesară și de militari pregătiți, fără a trezi panica aceasta și neliniștea în societate. Locuiesc la frontiera ucraineano-română. Am rude în România. Îmi doresc din tot sufletul ca în anul 2015 să fie deschis punctul de trecere a frontierei Diakivți-Racovăț, închis în anul 2008. Aș vrea să-mi pot vizita rudele din patria istorică. Mama mea are 86 de ani și ar vrea ca la vârsta ei înaintată să mai aibă o dată șansa să aprindă o lumânare la mormintele fraților înmormântați în cimitirul din Racovăț, județul Botoșani. Am și eu emoții pentru ceea ce se întâmplă în țară. Doresc din tot sufletul să fie pace, să nu mai moară oameni nevinovați în estul Ucrainei”, este mesajul transmis de Viorica Aluchi din satul Probotești.

 

Anul trecut au fost blocate drumurile de teama mobilizării

Teama de a merge la războiul din estul Ucrainei, din regiunile Doneţk şi Lugansk, a provocat în vara anului trecut un adevărat val de proteste. Timp de mai multe zile, sute de oameni, mulţi dintre ei etnici români din Ucraina, au ieşit în stradă şi au blocat mai multe drumuri importante, izolând practic oraşul Cernăuţi, într-o încercare disperată de a determina autorităţile de la Kiev să anuleze aceste ordine de mobilizare.

Concesiile nu au apărut, iar după zile întregi de discuţii şi negocieri, oamenii au fost convinşi să deblocheze drumul european 86, care face legătura între Cernăuţi şi Suceava.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla acum, când tactica populaţiei s-a schimbat faţă de 2014, în loc de proteste stradale trecându-se la boicotul faţă de mobilizarea care a intrat în vigoare de pe 20 ianuarie 2015.

Cei care vor ajunge în armată vor fi trimişi să lupte împotriva separatiştilor pro-ruşi într-un război al cărui final nu se întrevede. De la începutul confruntărilor armate, numărul morţilor a ajuns deja la aproximativ 5.000, o parte dintre victime fiind şi din rândul românilor care locuiesc în nordul Bucovinei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dosare penale şi închisoare pentru românii din nordul Bucovinei care refuză ordinele de mobilizare în armată.
 Vizualizări articol: 8091 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Dosare penale şi închisoare pentru românii din nordul Bucovinei care refuză ordinele de mobilizare în armată5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Nordul Bucovinei trimis de
(23 ian 2015, 12:22:25
Ce i asa greu cu geografia.Este exact cum scrie in articol,NORDUL BUCOVINEI.Nu cunoasteti faptul ca Suceava se afla in sudul Bucovinei.
2.   Pt Geo George trimis de
(23 ian 2015, 16:02:28
cu cine ai facut geografia? sau nu ai fost la scoala uitate pe harta sa vezi unde ne aflam noi suceveni... nici eu nu sunt de acord cu recrutatu in armata, razboiu asta nu e al ucraine, ci al americaninolor, sa lupte ei nu bieti oameni
3.   Romanii din N Bucovinei vor sa moara acasa la ei! trimis de
(23 ian 2015, 16:24:39
Nu-i vorba de geografie ci de viata si de moarte!
Bine, bine, ucrainienii se pling de rusi, dar ce fac ei cu romanii din zona Cernautiului, tac chi-tic!
La Cernăuți trăiește una dintre cele mai importante comunități românești din Ucraina.
3.1  RE: Romanii din N Bucovinei vor sa moara acasa la ei! trimis de
(23 ian 2015, 16:25:20
Romanii din Nordul Bucovinei vor sa moara pe paminturile lor. Nu vor sa fie batjocoriti pentru ca isi vorbesc in limba romana Nu vor sa moara pe paminturi straine. Nu vor sa moara, iar in casele si pe paminturile lor, sa se aseze rusii si ucrainienii. Vor sa aiba scolile lor si nu vor sa le vina mereu vecini noi, rusi si ucrainieni, care sa le ia serviciul!
În centrul raional din regiunea Cernăuţi a fost închisă şcoala în care majoritatea materiilor erau predate în limba română.
În pofida protestelor populaţiei locale, ea a fost transformată într-o şcoală ucraineană.
Lipsa limbii române în calitate de limbă oficială în regiunile dens populate de românii etnici este o manifestare a prigoririi lor. Iar în cadrul statului ucrainean actual aceste probleme sunt imposibil de rezolvat din cauza ultranationalismului ucrinian de la nivel central.

3.2  RE: Romanii din N Bucovinei vor sa moara acasa la ei! trimis de
(23 ian 2015, 16:27:05
Am vazut un reportaj despre Cernauti, despre viata stresanta, jalnica a romanilor din regiunea Cernauti.,,Căderea Uniunii Sovietice i-a adus în braţele noului stat ucrainean, care n-a avut niciun scrupul în a continua să beneficieze de efectele pactului criminal Ribbentrop – Molotov”
M-a impresionat. Nu se poate asa ceva! Daca se va continua asa, urmeaza, in scurt timp, sa dispara romanii ca popor. Rusii si mai nou ucrainenii s-au pus pe capul lor de cind au ocupat Bucovina de Nord. Nu mai au scoli, nici manuale, nu-si mai pot vorbi limba, sunt infricosati sa vorbeasca in limba romana, etc.
Durere….cum sunt de asupriti, pedepsiti, persecutati si speriati pentru ca s-au nascut romani….
3.3  RE: Romanii din N Bucovinei vor sa moara acasa la ei! trimis de
(23 ian 2015, 16:29:17
Romania, Moldova prin Consiliului Unirii, ar putea, daca ar vrea, sa se implice pentru a face cunoscut acest genocid bine organizat de peste 70 de ani....

Ce face Bucurestiul!? Joaca la doua capete !? Ba mai mult, lauda mereu ,tot ce face Ucraina!!!!!
4.   Geografie pe felie... trimis de
(23 ian 2015, 18:49:45
Românii din nordul Ucrainei, adicătelea cei de la sud de Belarus...
Indubitabil, Bucovina e muuult mai întinsă decât știam eu straight face

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei