Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 13 dec 2014 - Anul XIX, nr. 291 (5800)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

Recunoştinţă

Ei sunt premianţii Galei „Top 10 Suceveni” 2014

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Concepută ca o manifestare a solidarităţii, a recunoştinţei şi a carităţii, ediţia din acest an a Galei „Top 10 Suceveni” a fost un spectacol strălucitor şi emoţionant deopotrivă, un eveniment ce a adunat sute de oameni generoşi.

Gala „Top 10 Suceveni” a fost o manifestare organizată în semn de mulţumire pentru 10 oameni speciali, 10 suceveni care au făcut performanţă în domeniile în care activează, oameni simpli, dar speciali şi inimoşi, ce ar trebui să reprezinte repere ale societăţii de astăzi.

Dincolo de fast şi rafinament, dincolo de momentele artistice prezentate, de cei 10 eroi ai judeţului nostru, organizatorii au dorit să atragă atenţia asupra nevoilor cu care se confruntă uncopil de 14 ani, un campion care a adunat deja medalie după medalie la competiţiile de atletism la care a participat.

Cât despre cei 10 premianţi, ei merită să fie cunoscuţi şi apreciaţi, aplaudaţi nu doar de câteva sute de oameni, ci de un judeţ întreg, aşadar vă invităm să faceţi cunoştinţă cu cei 10 suceveni premiaţi aseară.

 

Florin Haidamac, medicul care i-a vindecat inima Rebecăi

De 14 ani, Florin Haidamac e medic la Şerbăuţi, în linia I, cum îi place să spună. Are în grijă 2.300 de pacienţi, copii şi bătrâni, tinerii şi bărbaţii în putere fiind plecaţi în marea lor majoritate la muncă, în străinătate.

În urmă cu câteva luni, doctorul Haidamac s-a implicat intens pentru salvarea vieţii unei fetiţe în vârstă de 2 ani, din Şerbăuţi, care avea nevoie urgentă de 10.000 de euro pentru o intervenţie chirurgicală la inimioară. A scris pe blogul său despre drama Rebecăi, povestea tristă a fetiței a fost preluată de Monitorul de Suceava, apoi de alte publicații și televiziuni și, în scurt timp, inima bolnăvioară a micuței bătea la unison cu alte sute de inimi.

În două săptămâni şi jumătate s-a strâns întreaga sumă, micuţa din Şerbăuţi fiind operată cu succes într-un spital din Bucureşti.

Florin Haidamac are şi un proiect, „Carte pentru medicamente”, prin care vinde cărţi pe blogul său, iar banii merg într-un fond destinat achiziţionării de medicamente pentru bolnavii care nu îşi permit tratamentul.

 

Tudor Creţu, geniul de la Rădăuţi

2014 a fost un an de excepţie pentru tânărul rădăuţean Tudor Costel Creţu, autor al unei performanţe uluitoare. Cu patru medalii de aur şi două medalii de argint obţinute la olimpiade internaţionale din acest an, Tudor ocupă un loc binemeritat în galeria sucevenilor deosebiţi.

În aprilie 2014 a câştigat medalia de aur la Olimpiada de Știinţe a Uniunii Europene, din Grecia, iar o lună mai târziu şi-a adjudecat argintul la Olimpiada Asiatică de Fizică, din Singapore. În iulie a primit argint la Internaţionala de Fizică, din Kazahstan, iar în august a obţinut două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, de la Suceava. În octombrie a câştigat aurul la Olimpiada Internaţională de Astronomie, din Kârgâzstan.

În prezent, rădăuţeanul este elev în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, o adevărată pepinieră de olimpici, unde a fost cooptat încă de la vârsta de 13 ani.

Tudor este unul dintre acei elevi care luminează cariera unui dascăl, un elev a cărui muncă, împletită cu talent şi ambiţie, face ca sistemul educaţional românesc să pară uneori unul dintre cele mai performante ale lumii.

Din prisma reuşitelor din acest an, Tudor reprezintă un vârf al generaţiei sale, un reper al şcolii româneşti, pe scurt, un creator de viitor.

 

Irina Dorneanu, multipla campioană europeană din Zvoriștea

Irina Dorneanu era în clasa a VIII-a când un profesor de canotaj de la Iaşi, Sorin Băhnărel, a selectat-o, din toată şcoala, să practice canotajul.

Nici nu ştia să înoate pe atunci, dar a acceptat să meargă o săptămână - două să vadă cum e. A luat-o ca pe-o vacanță. La juniori a fost cea mai bună canotoare ani la rând, fiind multiplă campioană națională și balcanică și mai mereu pe podiumul Europenelor și Mondialelor, rezultate care au propulsat-o, în 2010, în lotul olimpic de canotaj al României și mai apoi în cea mai râvnită barcă a canotoarelor din țară, barca de opt rame plus cârmaci.

În ultimii ani, Irina Dorneanu a câştigat patru medalii de aur la Europenele de canotaj, cu barca de opt plus unu.

În palmaresul ei sunt medalii de aur la campionatele naţionale atât de tineret, cât şi de seniori, ea urcând şi pe podiumul altor competiţii internaţionale de renume în sporturile nautice.

 

Lucia Condrea, artista care a salvat inestimabilul tezaur al huţulilor

Artista Lucia Condrea, fiică a Moldoviţei, ţinut în care sălăşluieşte, din timpuri străvechi, etnia huţulă, apără cu mari sacrificii „comoara Moldoviţei”, cu tot ce are ea mai de preţ. În cele 41 de vitrine ale Muzeului Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”, unic în lume prin valoarea artistică deosebită a exponatelor, se găsesc peste 5.000 de ouă, structurate pe trei secţiuni: lucrările unicat ale artistei, ouă încondeiate foarte vechi, colecţionate din localitățile locuite de etnia huţulă şi lucrări colecţionate de autoare de la creatori din 54 de ţări.Ouăle sunt lucrate în tehnici diferite, pe care puţini le cunosc. Pe ele se regăsesc simboluri religioase vechi de sute de ani, motive tradiţionale de pe cămăşi, basmale, ştergare.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziţii şi saloane de artă din lume, Lucia Condrea se remarcă prin unicitate. Drept preţuire pentru tot ce face pentru Moldoviţa, pentru că a păstrat tradiţiile huţulilor, Lucia Condrea a primit în acest an titlul de Cetăţean de Onoare.

 

Radu Bercea, humoreanul pictat de Dumnezeu cu cele mai bune acuarele

“Pictura pentru mine este o latură a vieții mele. Prin pictură, de multe ori, mă detașez, uit de necazuri, de suferință”, mărturisea Radu Bercea, artistul cu cea mai intensă activitate expozițională din arealul bucovinean. La 19 ani, era elev la Arte Plastice, la Iaşi, când, de la o vorbă aruncată unor colegi, a fost arestat de comunişti. Acuzaţia: uneltire contra ordinii sociale. Cinci ani din viaţă i-a petrecut în închisori şi colonii penitenciare de muncă forțată.

Au trecut de atunci 50 de ani. Cinci decenii în care a impresionat prin lucrările sale grafice, apoi prin tablourile în care parcă a decupat peisaje, oameni, flori, bucăți din lume pictate cu acuarelă, pastel ori culori de ulei, prin caricaturile sale, prin profilurile conturate ale celor ce s-au dovedit a fi “Vrednici de Bucovina” și, nu în ultimul rând, prin imaginile plastice ale infernului trăit în perioada de detenție politică, în cărți precum „Imagini din Gulagul Românesc”, „Memoria Retinei Gulagului Românesc”, „Deportații” ori „Mărturii din Infern”.

Este cetățean de onoare în Rio Negro – Brazilia, în Port Marly – Franța, în Ostrița, regiunea Cernăuți, și, cum putea să lipsească de pe listă, în Gura Humorului. 

În micuța sa sufragerie de la etajul al III-lea al unui bloc din Gura Humorului își găsesc loc printre tablouri, sâmbătă de sâmbătă, și copii din oraş, cărora Radu Bercea le împărtășește, gratuit, secretele unei pasiuni care nu moare dincolo de sârma ghimpată.

 

Gabriel Herea, preotul, ghidul şi doctorul în istoria artei de la biserica UNESCO de la Pătrăuţi

Preotul Gabriel Herea se confundă de mai bine de zece ani de zile cu biserica monument UNESCO de la Pătrăuţi, cel mai vechi lăcaş de cult rămas de la Ştefan cel Mare.

Biserica de la Pătrăuţi este mică, dar cu o valoare arhitecturală şi iconografică deosebită, şi a fost scoasă din anonimat în ultimii ani în urma amplelor lucrări de restaurare efectuate, dar şi datorită muncii unui om care este preot, ghid şi doctor în istoria artei. Când a venit preotul Herea la Pătrăuţi, picturile erau şterse şi acoperite de vreme.

Din fericire, şansa a făcut ca lucrările de restaurare să înceapă la scurt timp după ce a preluat parohia.

Preotul a înţeles în scurt timp imensa responsabilitate pe care o are. A făcut un doctorat în istoria artei pentru a înţelege ce este în spatele mesajului iconografic şi pentru a oferi turiştilor, români şi străini, un ghidaj competent şi real.

Biserica de la Pătrăuţi a fost numită de academicianul Răzvan Theodorescu „emblema ortodoxiei româneşti”. 

 

Bogdan Ailincă, Gulliver din Costâna şi Părhăuţi

În lumea piticilor de la Costâna şi Părhăuți, două sate din comuna Todirești, Gulliver nu e un personaj de desene animate, ci profesor de sport.

Practicant de judo şi fost campion naţional al greilor la Sambo Sportiv şi Sambo Combat, Bogdan Ailincă a fost repartizat la cele două şcoli în 2013, iar încă din prima zi a constatat că nici una dintre unităţile de învăţământ nu are sală de sport.

În clădirea fostei şcoli din Costâna, la câţiva metri de actuala unitate de învăţământ, profesorul de sport a transformat o încăpere plină cu tot felul de vechituri într-o sală de sport. El a făcut rost de saltele, de spaliere, de mingi noi şi le-a făcut copiilor poate cea mai mare bucurie a lor de până atunci.

Astăzi, aproximativ 200 de elevi fac orele de sport în acea sală.

La școala din Părhăuți, Bogdan Ailincă, voluntar vechi al Organizației Salvaţi Copiii, a reușit să aducă proiectul after school, școala de după școală, proiect de care se ocupă personal, alături de un alt cadru didactic.

Pentru a fi cât mai aproape de liliputanii săi elevi, uriașul profesor s-a mutat în Costâna.

Săptămână de săptămână, seara, Bogdan Ailincă face cursuri de judo cu copiii. Gratuit, cu o singură condiţie: să aibă note sau calificative bune la şcoală și temele făcute. Iar micuţa sală de sport de la Costâna e plină de copii la fiecare antrenament de judo.

 

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, dinamism în cercetare şi inovare

Învățământul superior la Suceava a luat fiinţă în anul 1963, atunci când actuala Universitate “Ştefan cel Mare”, pe atunci Institut Pedagogic, a pornit la drum cu 127 de studenţi şi cu câţiva profesori.

După cinci decenii de transformări, cu izbânzi şi progres, dificultăţi şi adversităţi, misiunea universitarilor suceveni s-a reconfigurat în funcţie de provocările şi de transformările societăţii. Astfel, dintr-o universitate orientată masiv spre educație, Alma Mater Sucevensis se transformă într-o instituţie dinamică, unde activitatea de cercetare, dezvoltare şi inovare constituie o coordonată esențială.

Iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Recunoaştere la saloane de inventică naţionale şi internaţionale, zeci de cereri de brevete înregistrate anual la OSIM, proiecte de cercetare şi articole publicate în reviste ştiinţifice acreditate la cel mai înalt nivel pe plan internaţional.

Iar dincolo de toate acestea, este pasiunea fără rezerve a unor oameni şi credinţa că instituţia de învățământ superior trebuie, poate şi are forţa necesară pentru a se înscrie în liga universităților consacrate pentru componenta de cercetare.

 

Agneta Pal, doctorița care a tratat sute de mii de copii, din trei generaţii 

De aproape cinci decenii are grijă de copiii unui oraș întreg. Primii ei pacienţi sunt astăzi bunici, iar copiii şi nepoțeii lor au ajuns pe mâna aceleiași doctorițe.

Agneta Pal a terminat Medicina la Cluj, şefă de promoţie, şi a ales să lucreze la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, alături de soțul ei.

Luna trecută, pe 1 noiembrie, s-au împlinit 47 de ani de când doctorița a intrat pe poarta spitalului câmpulungean. 

Agneta Pal a ales să renunțe la pensie și să rămână să lucreze la Pediatria spitalului câmpulungean, pentru că unitatea ar fi rămas fără medic de gardă pentru urgențele copiilor.

Doctorița cu părul mai alb decât halatul locuiește de aproape patru ani în spitalul din Câmpulung Moldovenesc şi este tot timpul la dispoziția micuților ei pacienți.   

„N-aș putea trăi ca pensionară fără meseria asta, am spus că în clipa în care nu voi mai putea profesa nu știu dacă mai pot trăi, deși am familie (...). Cea mai mare bucurie este când un copil vindecat te îmbrățișează, te pupă și-ți mulțumește pentru că l-ai făcut bine”, spune Agneta Pal.

 

Minu Mititelu, preotul care adună sub acoperișul parohiei sale copii și oameni ai străzii

În Parohia „Sfânta Vineri” din municipiul Suceava funcţionează de ani şi ani de zile două centre sociale, unul de noapte, pentru oamenii străzii, şi unul de zi, pentru aproximativ 30 de copii, care provin din familii aflate în dificultate.

Sunt două proiecte inedite realizate de părintele Minu Mititelu, proiecte care la vremea demarării lor i-au contrariat pe unii funcţionari.

“Ce mai vrea și popa ăsta?”, își amintește preotul Minu Mititelu una dintre reacțiile din vremea când se zbătea să înființeze centrul pentru copii. Au trecut de atunci mai bine de 10 ani, iar prin parohia părintelui Mititelu au trecut peste 130 de copii.

Iar iarna, mai ales când temperaturile scad cu mult sub 0 grade Celsius, camerele centrului de noapte pentru oamenii străzii devin neîncăpătoare.

Mulți știu de adăpostul părintelui de la „Sf. Vineri” și vin acolo singuri, în timp ce unii sunt aduși de pompieri, de Poliția Locală ori chiar de angajații de la centru care au un microbuz special achiziționat pentru a-i salva pe cei nevoiași din ghearele înghețului.

“Sunt și ei ființe. E chipul lui Dumnezeu în om. Nu trebuie să-i judecăm, nu știm ce putem ajunge și noi”, spune părintele Mititelu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ei sunt premianţii Galei „Top 10 Suceveni” 2014.
 Vizualizări articol: 8643 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.79/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.8 din 24 voturi
Ei sunt premianţii Galei „Top 10 Suceveni” 20144.8524

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Bravo de 3 ori bravo pt cei care merita cu adevart trimis de
(13 dec 2014, 21:06:10
Aceste aprecieri ale "creme de la creme" asa numita "lume buna" ca cica e la moda prajiturica asta cu acest nume acum la sfarsit de an, sant palide atat timp cat lumineaza doar in ziua luarii premiului. De ce oare "lumea buna" premiaza cu multe pupicuri de solidaritate si admiratie si uneori mai scapa niste zgarciuri pecuniare exact in luna in care trebuie sa fim mai buni ?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei