Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 13 aug 2014 - Anul XIX, nr. 186 (5695)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Declin

Artist fotograf de succes în Anglia, devenit caz social bizar la Câmpulung Moldovenesc

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pentru câmpulungeni a devenit deja o prezență obișnuită, ușor bizară, pe care o acceptă fără să o înțeleagă. Pentru că, friguroasă din fire, poartă în miez de vară haină groasă și o șapcă de catifea, mulți localnici o cred ”o amărâtă apărută de prin țară”. Pentru că „amărâta” își permite totuși să pretindă semenilor să îi respecte intimitatea și personalitatea, sunt destui cei care o consideră și rătăcită binișor la minte și nu ezită chiar să o trateze agresiv, fără a avea un motiv rațional.

 

Respinsă de semeni

Tratamentul nefiresc la care a fost supusă femeia în vârstă de 48 de ani poate părea incredibil când este pur și simplu relatat: a fost acuzată că produce mizerie, că face vrăji, a fost evacuată forțat și violent dintr-un bloc, jignită în limbaj suburban, i-au dispărut puținele lucruri mai valoroase din bagaje, i-au fost distruse actele. Mărturie pentru o parte din aceste abuzuri stau înregistrările audio realizate cu un telefon mobil în timpul unui astfel de episod. Femeia a încercat să se plângă autorităților, dar n-a fost luată în seamă. Probabil că și polițiștii comunitari o consideră pe biata femeie prea ciudată ca să aibă dreptate...

 

Fotograf de succes

Puțini câmpulungeni știu însă că persoana modestă și un pic ciudată care trece pe lângă ei are o poveste de viață uluitoare și este un artist fotograf sensibil și talentat, care și-a expus cu succes opera în toată lumea.

Diana Elena Antonescu ne-a explicat că are dublă cetățenie, engleză și română. S-a născut în București, dar a copilărit la o bunică, în zona Câmpulungului. S-a apropiat astfel de natură și cu timpul a dorit să imortalizeze splendorile naturii. Așa s-a născut marea ei pasiune pentru fotografie, care urma să îi poarte pașii prin toată lumea. Diana a călătorit și a trăit temporar în 30 de țări, inclusiv în SUA și Marea Britanie, unde a primit cele mai multe aprecieri pentru arta sa. A avut 42 de expoziții fotografice, iar creațiile sale au apărut în publicații prestigioase, precum ”The Times” și ”The Sanctuary” din SUA. Este membră a Royal Photographic Society din Marea Britanie și a primit numeroase premii și diplome. Între acestea se numără și o medalie de bronz oferită de Societatea Regală de Horticultură din Marea Britanie, în 2001, pentru o imagine cu flori exotice.

Vorbește fluent şase limbi și îi place să spună că, pentru ea, arta este cea de a șaptea limbă pe care o folosește în comunicarea cu semenii. A predat cursuri de fotografie în Londra, la Barnet College, precum și la St Brelade's College International School din Jersey, Channel Islands. A fost o perioadă lector și la Universitatea din București, unde a susținut un curs de limbă engleză. A fost implicată în proiecte multiculturale artistice finanțate de BBC, a activat ca voluntar în sprijinul copiilor cu dizabilități și a organizat workshop-uri pentru conservarea mediului.

 

Declinul

Elena Diana Antonescu nu vrea să povestească în amănunt cum a ajuns ”un

suflet rătăcitor” înapoi, în România, acum vreo trei ani. A menționat doar că problemele din Marea Britanie sunt legate de o nedreptate care i s-ar fi făcut de către o bancă engleză și că dezamăgirea a fost prea mare. ”Financiarii ăștia sunt niște rechini peste tot… Să nu credeți că acolo sunt altfel. M-am întors aici în căutare de natură și de liniște. Am vrut să mă regăsesc, dar iată că oamenilor le vine greu să mă accepte dacă mă cred puțin altfel. Este atâta lipsă de toleranță și de respect, încât mă îngrozesc”, spune Diana Antonescu.

Cert este că femeia nu are o slujbă sau o locuință proprie la Câmpulung și trăiește doar din ajutorul unor oameni cu suflet bun. Cazul său este cu atât mai ciudat cu cât Diana Antonescu are rude în București, dar acestea nu o sprijină deloc.

Una dintre persoanele care au încercat să o ajute, câmpulungeanca Elena Nisioi, ne-a explicat că a încercat să îi contacteze familia. ”Diana este un om sensibil și pretențios, poate de asta nu e pe placul multora. Am încercat să o ajutăm o vreme, să îi oferim un loc unde să stea și o sursă de alimente, așa cum au încercat și alți câmpulungeni înainte, dar nu se poate continua astfel. Femeia asta are nevoie de stabilitate, de ajutorul familiei. Are în București un tată și o soră, i-am contactat, dar au spus că au propriile probleme și nu se pot ocupa și de ea. Tot ce ne dorim acum este să se găsească cineva care să îi poată oferi un loc de muncă și o locuință, pentru a putea trăi pe propriile picioare, sau măcar un aparat de fotografiat în locul celui pe care i l-au distrus niște neisprăviți, ca să poată trăi din pasiunea ei, din ce știe să facă mai bine. Este mare păcat ca un om talentat să se irosească așa, să trăiască din milă. Este umilitor și nedrept și trebuie să facem împreună ceva pentru ea”, ne-a declarat Elena Nisioi. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Artist fotograf de succes în Anglia, devenit caz social bizar la Câmpulung Moldovenesc.
 Vizualizări articol: 6808 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 21 voturi
Artist fotograf de succes în Anglia, devenit caz social bizar la Câmpulung Moldovenesc5.0521

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei