Emil Bobu, fost preşedinte al Sfatului Popular Regional Suceava, a murit sâmbătă după-amiază

Emil Bobu, fostul lider comunist marcant din ultimii ani ai regimului dictatorial, a murit sâmbătă după-amiază la vârsta de 87 de ani. El fusese internat în aceeaşi dimineaţă la terapie intensivă, după ce a suferit un infarct miocardic, afecţiune care a fost dublată de un accident vascular.

Ascensiunea lui Emil Bobu are legătură şi cu Suceava, unde a deţinut funcţia de preşedinte al Sfatului Popular Regional. Această funcţie a fost ocupată în perioada 1965-1966, când Emil Bobu a locuit în clădirea unde actualmente se află sediul organizaţiei municipale a PDL, pe Aleea Trandafirilor, lângă magazinul Bucovina.

Emil Bobu s-a născut în 1927 la limita cu judeţul Suceava, în comuna Vârfu Câmpului, din Botoşani. Provenea dintr-o familie de ţărani, iar la 18 ani s-a înscris în Partidul Comunist Român, având ulterior o ascensiune fulminantă.

A deţinut funcţia de procuror, membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), secretar al CC al PCR, preşedinte al Sfatului Popular Regional Suceava şi ministru de Interne. În mai 1961 a fost decorat cu Medalia "A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România".

A ştiut mereu să intre în graţiile fostului cuplu dictatorial, fiind răsplătit pe măsură. În perioada 1972-1973 a fost consilierul personal al lui Nicolae Ceauşescu, căpătuindu-se şi cu renumele de „sluga perfectă a soţilor Ceauşescu”.

Pentru serviciile sale a fost avansat ministru de Interne în 1973, funcţie pe care a ocupat-o până în 1975. Din anul 1980 a ocupat funcţia de vice prim-ministru până în 1982.

Ulterior a fost numit secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Central al PCR. Soţia lui Emil Bobu, Maria, a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei în perioada 1987 - 1989.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, Elena Ceauşescu, rămasă la conducerea statului pe timpul şederii bărbatului ei în Iran, a plănuit, alături de Emil Bobu, secretar al PCR, şi de ministrul de Interne Tudor Postelnicu, ştergerea urmelor lăsate de morţii din Revoluţia de la Timişoara. În 22 decembrie 1989 a plecat cu elicopterul spre Snagov, împreună cu soţii Ceauşescu şi cu Manea Mănescu, însă a fost prins şi condamnat pe viaţă  pentru "participare la genocidul naţiunii române" (Conform Raportului Comisiei Tismăneanu). A fost eliberat, însă, după şapte ani de detenţie, din motive medicale.

După ieşirea din penitenciar a refuzat să discute cu presa şi a dus o viaţă retrasă alături de soţia sa, care a murit acum câteva luni.