Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 2 apr 2014 - Anul XIX, nr. 75 (5584)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Ca-n filme

Focuri de armă trase înspre o maşină suspectă, la intrare în municipiul Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Trei persoane din Galaţi au ajuns luni seară, în jurul orei 21.30, la Poliția municipiului Suceava, susţinând că aproape de intrarea în municipiul Suceava,  persoane necunoscute au tras mai multe focuri de armă înspre autoutilitara Iveco cu care respectivii veneau dinspre Rădăuți.

Gălăţenii, un bărbat - şoferul şi două femei - pasagere în autoutilitară, au povestit că focurile de armă au fost trase dintr-un autoturism Opel Astra, neinscripţionat, cu folii negre pe geamuri.

La scurt timp, la sediul poliţiei din zona Kaufland au ajuns trei poliţişti de frontieră, un comisar-şef şi doi subofiţeri, care au declarat că ei au făcut uz de armă, după ce șoferul mașinii cu numere de Galaţi a încercat să fugă şi nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase, fiind cât pe ce să dea cu autoutilitara peste unul dintre cei trei membri ai echipajului Poliției de Frontieră.

 

12 focuri de armă 

Cei trei poliţişti de frontieră fac parte din structura Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi - Compartimentul combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii tranfrontaliere şi au declarat că, în timp ce se aflau în misiune, au încercat să oprească pe raza localității Vicovu de Jos un autovehicul suspect, şi anume autoutilitara cu numere de Galaţi.

Poliţiştii de frontieră susţin că se aflau cu o mașină neinscripționată tocmai pentru a nu fi deconspirați de contrabandiști, care obișnuiesc să trimită pe traseul pe care urmează să-şi transporte marfa un antemergător, acesta din urmă având rolul de a-i anunţa în cazul unor eventuale filtre ale oamenilor legii.

 Dacă în primă fază, conducătorul auto al dubiţei „Iveco” şi-a continuat deplasarea, în zona Dărmăneşti, respectivul a oprit maşina pe marginea drumului. Când unul dintre poliţiştii de frontieră, îmbrăcat în uniformă, s-a îndreptat spre autovehicul pentru legitimare, şoferul de pe „Iveco” a demarat în trombă.

„A încercat să îl lovească pe polițistul nostru, situație în care a acroșat ușor autospeciala poliţiei de frontieră”, a explicat, ieri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisarul-şef Ilie Poroch.

 A urmat apoi o urmărire ca-n filme, maşina fugarilor îndreptându-se spre municipiul Suceava.

„Polițiştii de frontieră au plecat în urmărirea autoutilitarei, folosind semnalele acustice şi luminoase. Deoarece conducătorul auto a ignorat somaţiile, poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, nouă focuri de avertisment în plan vertical. Nici de această conducătorul auto nu s-a oprit, fapt pentru care lucrătorii noştri au executat trei focuri spre pneurile mașinii”, a adăugat comisarul şef Ilie Poroch.

 

Urmărire oprită într-o groapă pe strada Traian Vuia

Urmărirea a continuat şi în municipiul Suceava, numai că, pe strada Traian Vuia, din cauza unei gropi în asfalt, maşina polițiștilor de frontieră a suferit avarii şi nu a mai putut continua misiunea.

Ulterior, însă, au aflat că fugarii lor au ajuns la poliție, unde, însă, reclamă că au fost victimele unui atac mafiot în trafic.

Între timp, polițiștii de frontieră au dat şi de autoutilitara Iveco, în parcarea Kaufland, însă în interiorul ei nu s-au găsit țigări ori alte bunuri de contrabandă.

Pe de altă parte, nu este exclus ca, între timp, după ce mașina oamenilor legii s-a poticnit în groapa din asfalt, fugarii să fie scăpat de eventuala marfă care le-ar fi adus un dosar penal pentru contrabandă şi ulterior să se fi dus la poliție.

Cu toate astea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, Ilie Poroch, a precizat ieri că şoferul în cauză, Daniel Tudose, în vârstă de 32 de ani, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj şi distrugere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Focuri de armă trase înspre o maşină suspectă, la intrare în municipiul Suceava.
 Vizualizări articol: 7754 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 8 voturi
Focuri de armă trase înspre o maşină suspectă, la intrare în municipiul Suceava3.058

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Lasati vrajeala!!! trimis de
( 2 apr 2014, 13:06:57
Lasati vrajeala cu masina civila, parca cine nu le cunoaste masinile civile, (opel astra verde fumuriu, audi a6 de irlanda, mercedes 200 de bulgaria, si altele) nu va  ☭ i pe voi sa va scoateti basma curata, AFARA cu voi !!! de fapt afara e prea bine pentru voi, la BULAU SA VA FACA FETITE CU FUSTITE smecherii prin parnaie !!!
2.   Cum e posibil trimis de
( 2 apr 2014, 14:44:12
acei cetateni din galati au adus lubenita (harbuz) in piata de ce faceti acuzatii degeaba
3.   Militieni trimis de
( 3 apr 2014, 04:56:27
dupa ce ca sant prosti mai dau si an gropi , sper sa i se faca dreptate bietului cetatean din galati, dar nu cred .

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei