Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 164 (5371)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Bătaie de joc

Stradă asfaltată după 20 de ani, stricată după câteva zile pentru montarea conductelor de apă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

O situaţie total aberantă, o adevărată bătaie de joc faţă de banul public, a dus la exasperare locatarii câtorva blocuri din cartierul Obcini al municipiului Suceava.

Totul a început după ce o stradă secundară, dintre blocuri, a fost reabilitată acum două săptămâni în cadrul programului de reparaţii stradale demarat de Primăria municipiului Suceava. Până aici nimic în neregulă, din contră, un lucru pozitiv pentru locatarii din zonă. Bucuria oamenilor de a avea în sfârşit o stradă normală, fără gropi, s-a transformat însă într-o comedie de prost gust. La câteva zile după ce s-a turnat covor asfaltic, alţi muncitori, de la altă firmă, au început să sape cu utilajele în noul covor asfaltic. De ce? Pentru a monta conducte de apă, în cadrul programului de schimbare a reţelei de utilităţi.

 

„Noi avem un proiect şi respectăm proiectul”

Zona în care s-a acţionat după principiul „ce se face azi se strică mâine” se află în spatele blocurilor de peste drum de Metro, pe străzile 1 Decembrie 1918 şi Duzilor.

Ne-am deplasat în zonă miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00.

Muncitorii firmei Pfeiffer, care efectuează lucrările de schimbare a conductei de apă, lucrau de zor. Puşi în temă de reproşurile locatarilor, aceştia ştiau deja ce răspuns să le dea celor care îi iau la întrebări.

„Noi avem un proiect şi respectăm proiectul”, ne-a spus unul dintre reprezentanţii Pfeiffer. Unul dintre ei a încercat să fie şi mai convingător şi a spus că el şi colegii săi nu au nici o vină şi nu trebuia turnat covor asfaltic când se ştia de un an de zile de lucrările de schimbare a conductelor programate în zonă.

 

Vineri strada era asfaltată, luni a început să fie distrusă

Oamenii care locuiesc în zonă ştiu cel mai bine cum stă situaţia. Ce au putut vedea în interval de mai puţin de două săptămâni este halucinant.

„Au terminat de asfaltat într-o zi de vineri, iar luni s-au băgat şi au găurit drumul din nou. Trebuia lucrat cu cap, trebuiau să gândească, nu să vii după două zile să spargi iarăşi”, a declarat Olga Maniliuc, locatară a unui bloc de pe strada Duzilor. Femeia mai este nemulţumită şi de faptul că în locurile în care au fost montate deja ţevi, iar şanţurile au fost acoperite, muncitorii nu s-au mai preocupat de aducerea zonei la starea iniţială. Aşa se face că trotuare şi alei de trecere au fost distruse şi înlocuite de mormane de pământ.

 

„Unul bate cuiul, altul vine a doua zi şi îl scoate....”

Viorel Florea este unul din locatarii blocului 11 de pe strada 1 Decembrie 1918, chiar în zona în care s-a turnat covor asfaltic, iar apoi drumul a fost stricat, pentru a se face loc conductelor de apă.

„Din 1994, de când ne-am mutat aici, pe această stradă s-au mai făcut doar reparaţii izolate, la gropi mari. După 20 de ani s-a pus în sfârşit un covor asfaltic. Ne-am bucurat că în sfârşit va fi şi la noi mai bine şi mai curat, după care am fost şocaţi când am văzut că începe să bubuie picamerul în asfalt”, a descris halucinanta situaţie Vasile Florea.

Un alt locatar al aceluiaşi bloc a pus foarte bine punctul pe i.

„Dacă tot s-au făcut aceste lucrări, nu înţelegem de ce nu a existat o strategie. Unul bate cuiul, altul vine a doua zi şi îl scoate.... Toate astea se fac pe banii noştri, ai tuturor contribuabililor. În plus, noi, locatarii de aici, trebuie să suportăm din nou praf şi mizerie şi tind să cred că nici la anul bucata asta de drum nu va mai fi readusă la starea iniţială”, a declarat Cristian Ştirbu. 

 

Cum s-a ajuns ca lucrările de reparaţii stradale să se facă înaintea celor de înlocuire a conductelor 

Am încercat să lămurim cât de cât această situaţie la Primăria municipiului Suceava.

Viceprimarul Ovidiu Doroftei a admis că situaţia este anormală, însă a explicat cum s-a ajuns aici. Pe de o parte, Primăria Suceava are în derulare un program de reabilitare a străzilor secundare, în timp ce, pe de altă parte, în municipiul reşedinţă de judeţ este în plină desfăşurare şi un program de schimbare a conductelor de apă potabilă, lucrare al cărei beneficiar este societatea de apă şi canal ACET. Logic şi firesc ar fi fost ca întâi să se monteze conductele şi apoi să se reabiliteze strada. Numai că,  spune viceprimarul Doroftei, lucrările de schimbare a conductelor sunt departe de grafic.

„Ştim că este un inconvenient major, însă programul nostru de reparaţii stradale nu putea să aştepte până când vor începe lucrările de schimbare a conductei peste tot. Mai sunt încă foarte multe străzi unde cei de la Pfeiffer au de intervenit, dar nu puteam să lăsăm tot oraşul un crater doar pentru că la un moment dat se va interveni pentru schimbarea reţelelor de apă şi canal”, a declarat Ovidiu Doroftei.

 

Nemulţumiri legate de evoluţia lucrărilor de schimbare a conductelor

 El a mai subliniat că cei de la Pfeiffer au obligaţia ca la finalizarea lucrărilor de montare a noilor conducte să aducă drumul la starea iniţială. Mai exact, să pună asfalt peste şanţurile de pământ. 

„Au un calendar în ceea ce priveşte intervenţia pe zone şi pe străzi, s-a stabilit o prioritizare a străzilor pe care se intervine, însă personal nu sunt mulţumit de stadiul fizic al lucrărilor şi de evoluţia acestora”, a mai punctat Doroftei, cu referire la lucrările celor de la firma Pfeiffer.

Aşadar, o situaţie tipic românească, în care situaţiile anormale tind să fie acceptate ca normale. Pentru locatarii străzii din Obcini mai rămâne acum doar speranţa că după înlocuirea conductei se va turna o făşie de asfalt, iar drumul va reveni la condiţii decente. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Stradă asfaltată după 20 de ani, stricată după câteva zile pentru montarea conductelor de apă.
 Vizualizări articol: 3440 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 5 voturi
Stradă asfaltată după 20 de ani, stricată după câteva zile pentru montarea conductelor de apă3.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comicareala mare trimis de
(18 iul 2013, 17:47:02
Aceste anomalii demonstreaza un haos total la nivelul primariei.Nimeni nu stie ce lucrari se efectueaza.Era foarte simplu sa se faca o corelare intre lucrarile de asfaltare si cele de canalizare.Cine va plati asfaltul turnat degeaba?Noi cei care platim taxe si impozite ca asa e la noi.
2.   Comentariu trimis de
(18 iul 2013, 18:22:04
Niste sabotori a banului public . Activitatile de acest gen ar trebuii sa aduca destituiri din functii si niste sanctiuni pecuniare foarte aspre . DAR CINE SA O FACA , CA TOTI SINT O APA SI UN PAMINT .
3.   D-le primar, da-i afara pe oamenii care nu pot.... trimis de
(18 iul 2013, 18:35:46
D-le, tre' sa-i dai afara pe oamenii pe care nu pot, si sa pui altii care pot. In alte tari din vest, daca s-ar intampla asa ceva, oameni ar fi concediati imediat. Astia care au semnat proiectele astea 2 habar nu au ce se intampla. Iti dai seama ca tu ca primarie sa ai 2 proiecte de genu asta, te gandesti d-le la chestii de gen si faci si tu cu cap acolo sa nu ai situatii de gen.happy Primaaru asta zice "bla bla bla bla" in loc sa stie exact a cui vina a fost si cine a gresit de s-a intamplat lucru asta. Daca era primar bun d-le, el ar trebui sa stie cine macar e responsabil pentru aceasta situatie. Conectii d-le, lasam lumea care e incapabila sa conduca pentru ca ei au conectii. Cine cunoaste pe cine, nu cine e capabil. Daca cultura conectiilor nu se schimba in Romania, o sa fie greu. Este inadmisibil sa fii pe un post si sa faci greseli de genu, si sa nu ai stress din cauza conectiilor pe care le ai.
4.   Stana in jungla trimis de
(19 iul 2013, 03:43:37
Daca a ti votat un cioban asa va trebuie oilor. Suceava este un oras fara identitate contemporana....s au perindat pe la consiliu si la primarie numai tarani prosti care au infundat orasul intr o buhaiala completa.
Mi e scarba de fluturi si lungi si alti tarani prosti cu bundita si pix in mana la poza!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei