Google
 
joi, 9 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 104 (5311)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6435 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9865 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Verdict

Director de bancă, trimis la puşcărie pentru credite acordate pe ochi frumoşi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Directorul unei bănci sucevene, considerat capul unei grupări care a comis fraude de 7,52 de milioane de lei, a fost condamnat în această săptămână la un an şi şase luni de închisoare cu executare. Este vorba de Dănuţ Răzniceanu, fost director al Agenţiei BRD Gura Humorului, trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, pentru mai multe capete de acuzare. Răzniceanu a fost găsit vinovat pentru trei infracţiuni, primind condamnări în toate cazurile. Pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fostul şef al BRD Gura Humorului a primit un an şi şase luni de închisoare, pentru instigare la infracţiunea de efectuarea de retrageri de numerar şi transferuri de fonduri prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a fost condamnat la şapte luni de închisoare, iar pentru iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, magistraţii de la Judecătoria Gura Humorului l-au condamnat la un an şi patru luni de puşcărie.

În final, Dănuţ Răzniceanu va avea de executat în penitenciar un an şi şase luni de închisoare. Condamnarea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Suceava. Mai trebuie spus că pedeapsa aplicată a fost diminuată deoarece fostul director al BRD Gura Humorului şi-a recunoscut faptele. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu ceilalţi inculpaţi din dosar, care nu au dat declaraţii de recunoaştere, astfel încât procesul acestora va continua la Judecătoria Gura Humorului.

 

Faptele au fost comise acum cinci ani

Faptele pentru care s-a ajuns la proces s-au petrecut în perioada 28 mai – 18 decembrie 2008, când fostul director şi acoliţii acestuia au acordat/majorat succesiv 220 de credite de tip DAC (descoperit autorizat de cont) prin 528 de astfel de operaţiuni bancare în valoare de 7,18 milioane de lei pe convenţiile de salarii cu card ataşat încheiate cu mai multe firme.

Prin aceste operaţiuni au fost favorizate SC Eurostrade Company SA Gura Humorului – 3,575 de milioane de lei, SC Erdex Finance SRL Frasin – 406.000 de lei, SC Forestis SRL Frasin – 1,171 de milioane de lei, SC Bricogarden SRL Gura Humorului – 573.000 de lei şi SC Moldosim SRL Solca – 604.000 de lei. În toate cazurile menţionate mai sus, banii au fost viraţi fără să existe cerere scrisă a titularului de cont, adeverinţă de salariu, tabele cu salariaţii firmei la care aceştia sunt angajaţi şi copii ale actelor de identitate.

Fostul director al Agenţiei BRD Gura Humorului mai este acuzat că în intervalul 5 septembrie – 6 octombrie 2008 a deschis 21 de conturi curente de salarii pe numele unor persoane fizice, fără cerere, autorizarea scrisă a acestora şi cu lipsa documentelor obligatorii, conturi care ulterior au fost utilizate pentru acordarea/majorarea a creditelor tip DAC.

Când nu s-a descurcat singur, Dănuţ Răzniceanu a apelat şi la ajutorul unor subordonaţi. Mai exact, în perioada mai-decembrie 2008 le-a solicitat unor funcţionari, Cristina Pavel, Anca Grâul, Bogdan Ilie Boldişor, Paula Alexandra Furnică şi Ramona Alexandra Iederan, să retragă sau să depună diferite sume de bani în conturile unor persoane care nu-şi dăduseră acceptul pentru efectuarea unor asemenea tranzacţii.

„Prin această instigare s-au efectuat 644 de operaţiuni bancare, din care 500 de operaţiuni de retragere numerar de la casieria băncii în valoare totală de 6.403.646 de lei, ce ulterior a fost depusă fie în conturile societăţilor beneficiare, fie a fost predată în numerar învinuitului. Alte 144 de operaţiuni au vizat depunerea în conturile DAC a sumei de 659.247 de lei”, se arată în actul de sesizare a Judecătoriei Gura Humorului.

Aceiaşi funcţionari ai BRD Gura Humorului au mai efectuat şi alte operaţiuni comandate de directorul Dănuţ Răzniceanu. Sumele retrase din conturile DAC au fost ulterior depuse în conturile bancare ale SC Eurostrade Company SA Gura Humorului, SC Erdex Finance SRL Frasin, SC Forestis SRL Frasin şi SC Bricogarden SRL Gura Humorului.

 

Cine a mai fost trimis în judecată în acest dosar

În faţa instanţei de judecată au mai ajuns şi funcţionarii BRD Gura Humorului care au fost de acord să-l sprijine pe directorul Răzniceanu. În cazul lui Ilie Bogdan Boldişor şi al Paulei Alexandra Furnică, procurorii DNA Suceava au reţinut aceleaşi infracţiuni ca în cazul fostului director al agenţiei BRD Gura Humorului. Anca Grâul şi Cristina Pavel vor trebui să răspundă pentru două infracţiuni, în timp ce Alexandra Ramona Iederan, fostă Pascaru, este acuzată doar de o singură faptă penală.

Printre cei trimişi în judecată se află şi responsabili ai unor firme din zona Gura Humorului. Dan Pintilie Rusu, director la acea vreme la SC Eurostrade Company SA Gura Humorului, este acuzat că le-a furnizat angajaţilor BRD datele de identificare ale unor persoane fizice şi a acceptat să fie acordate sau majorate 113 credite DAC cu încălcarea normelor bancare. Acelaşi Dan Pintilie Rusu, în calitate de administrator împuternicit la SC Erdex Finance SRL, a urmat aceiaşi paşi şi pentru alte 13 DAC-uri.

Din cercetări a rezultat că 27 de persoane prin conturile cărora s-au plimbat diferite sume de bani nu figurau pe statele de plată depuse la Inspectoratul Teritorial de Muncă la 31 decembrie 2008 de către SC Eurostrade Company SA Gura Humorului. Majoritatea titularilor de DAC nu au semnat nici un act cu BRD, nu au retras bani de la casierie şi nici nu au semnat formulare de retragere numerar.

În cazul lui Dan Pintilie Rusu, procurorii au stabilit că acesta a prejudiciat BRD cu 3,586 de milioane de lei în cazul SC Eurostrade Company SA, respectiv 575.847 de lei în cazul SC Erdex Finance SRL.

De la SC Eurostrade Company SRL Gura Humorului este şi un alt inculpat din dosar. Mai exact, Doina Cîrdei este acuzată că în calitate de acţionar şi economist la această firmă a semnat trei tabele cu salariaţi pentru obţinerea unor credite de tip DAC.

Pentru a putea obţine credite mai mari, Cîrdei le-a falsificat salariile unor angajaţi, ajungându-se ca în loc de 500 de lei, un bărbat să figureze cu o retribuţie lunară de zece ori mai mare.

În faţa instanţei de judecată au mai ajuns şi Cătălin Pintilescu şi Violeta Rusu. Primul avea calitatea de asociat şi contabil-şef al SC Bricogarden SRL, în timp ce Violeta Rusu era director al SC Erdex Finance SRL şi economist la SC Eurostrade Company SA.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Director de bancă, trimis la puşcărie pentru credite acordate pe ochi frumoşi.
 Vizualizări articol: 4100 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.40/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.4 din 10 voturi
Director de bancă, trimis la puşcărie pentru credite acordate pe ochi frumoşi3.4510

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei