Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 90 (5297)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Scenariu de film

Incredibila poveste a escrocheriilor comise în numele unui procuror de la Parchetul General

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Un rădăuţean cu doar patru clase a reușit să păcălească zeci de oameni, pe unii chiar cu zeci de mii de euro, dându-se procuror ori judecător şi susținând că poate influenţa procese aflate pe rolul instanţelor de judecată, poate scoate oameni din puşcărie şi rezolva fel de fel de probleme, de la litigii cu terenuri la dosare de pensionare.

Respectivul se numeşte Ovidiu Rusu, are 34 de ani, iar ieri procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava l-au trimis în judecată într-un nou dosar, după ce a înşelat două femei cu sumele de 23.500 de lei, respectiv 5.000 de lei.

În timp ce Rusu le prostea pe naivele femei, poliţiştii l-au arestat într-un alt dosar, însă, culmea, din celula în care era închis din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, escrocul a reuşit, făcând rost de un telefon mobil, să continue să le păcălească pe victime prin telefon şi să le ceară să-i trimită bani în continuare.

De altfel, „magistratul” în cauză a reuşit în perioada noiembrie 2008-ianuarie 2009, în timp ce era încarcerat în Penitenciarul Botoşani, tot pentru înşelăciune, să adune peste 100.000 de euro din astfel de escrocherii.

 

4.000 de lei pentru o “expertiză prin satelit”

 

În dosarul ce urmează să ajungă zilele acestea pe rolul instanței de judecată, Ovidiu Rusu este acuzat că s-a recomandat a fi procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar modul în care rădăuţeanul care a absolvit doar patru clase a reuşit să îşi păcălească victimele poate reprezenta chiar un scenariu de film.

În 2011, Rozalia R., o femeie din comuna Todireşti, avea pe rolul Judecătoriei Suceava un litigiu civil, privind posesia unei suprafeţe de teren. Despre procesul femeii a aflat şi Ovidiu Rusu, care obişnuia să culeagă informaţii despre următoarele sale victime mergând pur şi simplu la procesele de la instanţe.

În septembrie 2011, după ce a făcut rost de numărul de telefon al victimei, a contactat-o şi i-a spus femeii că este procuror la Parchetul General şi că a aflat de povestea ei de la o măicuţă de la o mănăstire, care l-a rugat să o ajute.

„Procurorul” de la telefon i-a spus Rozaliei R. că o poate ajuta să câştige procesul, însă trebuie să plătească 4.000 de lei, sumă necesară – atenţie – „pentru efectuarea unei expertize prin satelit”. I-a mai spus falsul magistrat femeii din Todireşti să stea liniștită, că oricum banii respectivi vor fi recuperați odată cu câştigarea procesului. A trimis-o apoi la un notar să dea declarații despre acea suprafață de teren, iar actele să i le trimită la o adresă de e-mail care conţinea cuvântul „judecător”.

Ca să îi câştige încrederea Rozaliei R., escrocul, susțin procurorii, a contrafăcut o ştampilă purtând însemnele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aplicând-o apoi pe un document pe care i l-a trimis prin poștă şi prin care, chipurile, i se comunica femeii că „în cauză se va dispune efectuarea unei expertize cadastrale”.

Convinsă că „procurorul” de la Capitală îi va rezolva problema, Rozalia R. s-a împrumutat pe la rude şi cunoștințe şi a reușit să-i trimită 3.068 de lei prin Western Union pe un numele unui anume Grigore Alexandru B., nume pe care escrocul i l-a comunicat telefonic.

Ulterior, Ovidiu Rusu i-a trimis femeii din Todireşti încă un document contrafăcut în numele Parchetului General, prin care Rozalia R. era anunţată că s-a efectuat o expertiză, urmând a fi ținută la curent cu toate procedurile necesare fondului judecătoresc.

 

Avea nevoie de o altă identitate. S-a dat manager de hotel şi a dat anunţ la ziar că face angajări

Pentru a ridica banii de la Western Union trimişi de femeia din Todireşti, Ovidiu Rusu avea nevoie de o altă identitate, pentru că nu putea să o facă în numele lui, fiind în aceste condiţii foarte uşor de identificat de anchetatori.

Aşa că escrocul s-a gândit să fure o identitate. Acel nume pe care i l-a dat Rozaliei R. pentru a trimite banii, Grigore Alexandru B., aparţine în realitate unui tânăr din municipiul Suceava, care în decembrie 2010 a găsit într-un cotidian local un anunţ privind organizarea unui concurs pentru angajarea de personal în cadrul hotelului Gerald din municipiul Rădăuţi.

A sunat la numărul de telefon din anunţ şi a fost invitat a doua zi, la hotelul rădăuţean, pentru interviu.

Grigore Alexandru B. povesteşte că s-a întâlnit cu „managerul” în holul hotelului, la ora stabilită, au discutat despre condiţiile angajării, a fost servit cu o cafea. I s-a spus că va lucra ca şofer, însă va trebui să trimită pe e-mailul „managerului” copii după cartea de identitate, permisul de conducere, diploma de bacalaureat şi avizul psihologic.

A semnat chiar şi un contract de angajare, însă timp de o săptămână tânărul din municipiul Suceava nu a mai primit nici un telefon.

L-a sunat el pe „manager”, însă acesta i-a spus că are sub 21 de ani şi, în urma analizei, s-a decis că nu poate fi angajat.

Ulterior, după ce a fost chemat la poliţie, la audieri, Grigore Alexandru B. a aflat că „managerul” cu care a discutat a fost de fapt Ovidiu Rusu, care nu a urmărit altceva decât să-i fure identitatea, pentru a putea scoate bani de la Western Union pe numele acestuia.

 

Şi-a păcălit colegul de celulă că e „procuror sub acoperire”, pentru a se folosi de nevasta respectivului, aflată în libertate

În luna octombrie a anului 2011, Ovidiu Rusu a fost arestat preventiv într-un alt dosar, fiind închis într-o celulă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. În condiţii neelucidate de anchetatori, inculpatul a făcut rost de un telefon mobil cu care şi-a continuat escrocheriile, chiar dacă era în arestul de la demisolul poliţiei judeţene.

La scurt timp după ce a fost închis, rădăuţeanul a fost contactat telefonic de femeia din Todireşti, care l-a anunţat că i-a trimis şi restul de bani, adică 1.000 de lei, pe acelaşi nume pe care a făcut şi primul transfer, Grigore Alexandru B.

Pentru că nu se mai putea prezenta personal sub acea identitate, Ovidiu Rusu i-a spus Rozaliei R. că persoana cu numele Grigore Alexandru B. a suferit un accident şi că va trebui să transfere banii pe un alt nume, Andreea Paraschiva M. Aceasta din urmă era soţia unui individ care a fost arestat preventiv şi care a ajuns în aceeaşi celulă cu escrocul din Rădăuţi.

Ovidiu Rusu a reuşit să-l convingă pe respectivul deţinut că este „procuror sub acoperire” şi că a ajuns în arest, pentru a culege informaţii şi a rezolva anumite dosare.

Dându-i sfaturi juridice colegului de celulă, Ovidiu Rusu l-a făcut chiar să creadă pe respectivul că într-adevăr împarte celula cu un procuror şi a acceptat chiar ca soţia sa, Andreea Paraschiva M., să îl ajute pe „magistratul sub acoperire” în misiunea sa. Aşa a ajuns Andreea Paraschiva M. să scoată banii trimişi de victime de la Western Union, crezând şi aceasta că face parte dintr-o anchetă specială cu procurori sub acoperire în arestul IPJ Suceava.

Ba mai mult, soţia deţinutului care stătea în celulă cu Ovidiu Rusu a acceptat chiar să-i ducă banii administratorului unei societăţi din Rădăuţi, de la care falsul procuror cumpărase materiale de construcţii.

 

A aflat că a fost înşelată, după ce i-a povestit totul avocatei

Rozalia R. a trimis din nou cei 1.000 de lei, de data aceasta pe cel de-al doilea nume comunicat de escroc, Andreea Paraschiva M.

Ulterior, însă, în noiembrie 2011 Ovidiu Rusu a contactat-o din nou pe femeia din Todireşti şi i-a cerut alţi 2.000 de lei. Păgubita a avut inspiraţia să-i povestească totul avocatei care o reprezenta în procesul cu litigiul funciar, iar aceasta a sunat la Bucureşti să verifice dacă într-adevăr clienta ei a stat de vorbă cu respectivul procuror. I s-a spus că este o înşelăciune, cerându-i-se să meargă la cea mai apropiată unitate de poliţie să facă plângere.

 

Primarul l-a ajutat să obţină numărul de telefon al victimei

În timp ce o prostea pe femeia din Todireşti, Ovidiu Rusu a găsit încă o victimă, o femeie din judeţul Maramureş, al cărei fiu a fost arestat pentru tentativă de omor.

Pentru a da de familia respectivului deţinut, escrocul din Rădăuţi avea nevoie de un număr de telefon, iar acest lucru nu a fost deloc greu. L-a contactat telefonic pe primarul comunei maramureşene în care domicilia deţinutul, i-a spus că este procuror la Parchetul General şi că are nevoie de numerele de telefon ale familiei bărbatului arestat pentru tentativă de omor.

Primarul s-a conformat şi i-a dat două numere de telefon. Aşa a reuşit „magistratul” din Rădăuţi să dea de mama deţinutului în cauză, Ileana B. I-a cerut femeii 6.000 de lei, pentru o expertiză medico-legală psihiatrică în vederea stabilirii discernământului, dându-i speranţe că fiul ei se va întoarce acasă. Ileana B. s-a conformat şi i-a trimis banii.

Ca şi în primul caz, Ovidu Rusu a falsificat un document, pe care a pus o ştampilă contrafăcută cu însemnele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ştampila a fost pusă şi pe plicul în care a fost trecut documentul, pe plic trecând menţiunea „Corespondenţă specială, potrivit art. 195 Cod Penal, violarea corespondenţei se pedepseşte cu închisoarea”.

 

S-a împrumutat de la rude, vecini, cunoștințe, să-i trimită bani „domnului procuror”

Pentru că „procurorul” mai cerea bani, femeia s-a împrumutat cu 7.000 de lei de la un nepot, cu 2.500 de lei de la o vecină şi, cu ce mai avea prin casă, a reușit să trimită, tot prin Western Union şi tot pe un nume oferit de „magistrat”, suma de 10.000 de lei.

„Procurorul” a revenit cu un telefon şi i-a spus Ilenei B. că mai trebuie să-i trimită 3.000 de euro, iar în câteva zile fiul ei avea să fie eliberat din arest.

Femeia nu a reuşit să găsească decât 2.500 de lei, pe care însă i-a trimis imediat prin transfer bancar escrocului. La câteva zile, a mai făcut rost de încă 5.000 de lei şi, în speranţa că îşi va revedea fiul acasă, a expediat banii imediat.

Ileana B. ar fi trimis probabil şi alte sume de bani dacă poliţiştii care au intrat pe fir, după ce-au fost sesizaţi de prima victimă, nu i-ar fi spus că este victima unei escrocherii şi că „procurorul” care i-a promis că-i scoate băiatul de după gratii este şi el închis într-o celulă a poliţiei.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Incredibila poveste a escrocheriilor comise în numele unui procuror de la Parchetul General.
 Vizualizări articol: 4968 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Incredibila poveste a escrocheriilor comise în numele unui procuror de la Parchetul General5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Asta nu e prost trimis de
(18 apr 2013, 12:37:51
daca si-ar folosi capul òa ceva bun ce geniu ar iesi din el...
2.   Paza și ... trimis de
(18 apr 2013, 12:46:14
Ce nu înțeleg este cum a putut face rost de telefon mobil în arestul IPJ Suceava? Și cum l-a putut folosi fără să fie prins? S-a făcut o anchetă pentru a se afla vinovatul? Dacă da, cine a fost tras la răspundere pentru asta (și cum), iar dacă nu, DE CE NU?
3.   Trimis trimis de
(18 apr 2013, 19:38:06
Eu nu cred ca e mare destept ci un dobitoc cu patru clase care a pacalit alti prosti cu 2-3 clase .PT. ca acesti escroci mizerabili cauta oameni slabi de minte oameni nestiutori si oameni care au fel de fel de probleme si profita de prostia sau eventual de disperarea acestora si pt.voi DRAGOS si MIRIMIRIAM cred ca sinteti tot ca el asa de destepti.Apoi cu telefoninul gasit asupra lui in arest cred ca este opera militienilor care ii cunoastem ca sint deosebiti de cinstiti.Oricum in ROMANIA avem din belsug si nu va lipsi niciodata APA ,AERUL SI.......FRAIERUL.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei