Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 4 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 78 (5285)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Copil... cu copil

La 16 ani, mamă pentru o fetiţă în vârstă de 6 luni, pe care nu ştie cum s-o crească

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

La 16 ani, o adolescentă din Suceava este mama unei fetiţe în vârstă de 6 luni, pe care, însă, nu ştie cum s-o crească.

Tânăra a fost internată, împreună cu bebeluşul, în Centrul Maternal din Gura Humorului, după ce în primele luni de viaţă sugarul nu a fost îngrijit, nu i se schimbau scutecele la timp şi nu era hrănit corespunzător vârstei. 

Pentru că nu are nici un venit, tânăra mamă îşi hrănea copilul cu apă şi zahăr şi, eventual, hrană pentru adulţi. Mai mult, adolescenta pleca de acasă cu copilul prin frig, refuzând ajutorul mamei sale, care încerca să o sprijine să îşi crească copilul. Mama adolescentei a fost cea care a anunţat autorităţile sucevene, Protecţia Copilului Suceava, că fata este depăşită de situaţie şi că, din lipsa banilor, ea nu reuşeşte să o ajute pe fiica ei în creşterea nepoatei, să cumpere laptele necesar hranei sugarului.

 

Dată afară din şcoală, pentru indisciplină

Din cauza indisciplinei şi a comportamentului recalcitrant, adolescenta a fost exmatriculată de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului şi reintegrată în familie.

În urma unei relaţii de concubinaj, tânăra a rămas însărcinată, iar în luna octombrie 2012 a născut o fetiţă, care are paternitatea recunoscută. La începutul acestui an,  concubinul minorei a fost arestat pentru furt, tânăra mamă rămânând să locuiască la domiciliul acestuia, împreună cu părinţii lui.

Asistenţii sociali au menţionat că, „din cauza comportamentului inadecvat, tânăra mamă a fost alungată de la domiciliul părinţilor concubinului”. Ajunsă în stradă, cu un copil în braţe, adolescenta s-a întors acasă la mama sa, care locuieşte într-o localitate suceveană. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava au concluzionat, în urma anchetei sociale, că şi în casa mamei sale (tânăra nu îşi cunoaşte tatăl) aceasta a avut acelaşi comportament neglijent şi libertin, ajungându-se la numeroase certuri şi scandaluri.

 

Găzduire şi asistenţă pe o perioadă de şase luni

Directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că „pe 5 martie, anul acesta, bunica maternă a bebeluşului a dat o declaraţie la primăria localităţii unde are domiciliul, prin care a solicitat o măsură de protecţie pentru sugar şi pentru fiica ei, deoarece intenţionează să plece la muncă în străinătate şi se teme pentru siguranţa şi starea de sănătate a nepoţelei şi a fiicei sale”.

În urma unor discuţii pe care reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava le-au avut cu mama minoră, aceasta şi-a exprimat dorinţa de a avea grijă de copilul ei.

„Ţinând cont de cererea tinerei mame, dar şi a bunicii materne, s-a trecut la derularea procedurilor de admitere/plasament la Centrul Maternal Gura Humorului. Atât mamele, cât şi copiii beneficiază, în centrele maternale, de găzduire şi asistenţă pe o perioada de şase luni, în maximă siguranţă, cu posibilitatea prelungirii, în funcţie de fiecare caz în parte. Centrul maternal funcţionează ca un serviciu specializat de tip rezidenţial, organizat pe model familial. Misiunea acestuia este de a preveni separarea copilului de mama sa, de a acorda cuplului mamă-copil o şansă de acomodare, de consolidare a ataşamentului şi de reintegrare familială, socială şi profesională”, a mai explicat Margareta Isăilă.

 

Învăţată cum să-şi îngrijească fetiţa

În Centrul Maternal din Gura Humorului, copila... cu copil va fi învăţată cum să-şi îngrijească fetiţa, cum să-i pregătească mâncarea, cum să o hrănească, să o îmbrace, să o spele.

Şi mama, şi copilul beneficiază de hrană, asistenţă medicală şi socială, consiliere psihologică. Toate serviciile sunt gratuite.

La Centrul Maternal din Gura Humorului au fost internate, anul trecut, 20 de mămici şi gravide. 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La 16 ani, mamă pentru o fetiţă în vârstă de 6 luni, pe care nu ştie cum s-o crească.
 Vizualizări articol: 5062 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.56/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.6 din 9 voturi
La 16 ani, mamă pentru o fetiţă în vârstă de 6 luni, pe care nu ştie cum s-o crească4.659

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
( 4 apr 2013, 11:09:35
În contemporanitatea naţiei
Din fecundul folcloric că “ are Domnu’ grijă ”
Că un “ copil nedorit ” nu-i altceva decât o schijă
Atrage păcate nebănuite peste familiile patriei
Toate astea n-au decât un quelque chose grotesc
Chiar dacă-i despre îngeri ( nenorocoşi şi păduchioşi )
Atfel, bănoşilor, nu vă daţi pioşi !!!
Lăsaţi bisericile, concentraţi-vă pe .. pământesc !!!
( că mila-i pe pământ, printre zdrenţuroşi )

În greutatea, falsitatea şi inconştienţa momentului
Când rânjetul preţurilor are muuulte zerouri
Când unii mor de foame iar alţii-şi poleiesc cavouri
Putem realiza, oare, IMPORTANŢA COPILULUI ?
Când zeama de flegmă-ţi ţine loc de cină
( încă nu-i aşa ?! vine,vine şi vremea asta! )
Un copil nu e IUBIRE ci-ţi vine ca năpasta
Şi nu un alt copil ce-l naşte e, musai, de vină !!!

Când viaţa de familie nu-i mai o nobilă aventură
Când lupţi într-un război şi pierzi pe toate fronturile
Când îţi frângi mâinile să-ţi ţii în viaţă minţile
Atunci un copil nu-ţi adduce cu sine decât multă ură

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei