Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 9 feb 2013 - Anul XVIII, nr. 32 (5239)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Evaziune fiscală de proporții

Afaceri ilegale de peste 1.000.000 de euro, derulate printr-o „amărâtă” firmă de construcții, cu sediul într-un apartament

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Doi soţi din municipiul Suceava, Petria Ghiaţă (47 de ani) şi Nicoleta Ghiaţă (49 de ani), au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzaţi că au pus la cale o escrocherie de proporții, prin care au înşelat statul român cu aproape 1.400.000 de lei.

Prejudiciul a fost calculat doar pentru o parte din acuzaţiile ce li se aduc celor doi soţi, procurorii disjungând cercetările în acest caz şi către ale unităţi de Parchet din ţară.

Prin propria firmă de construcții, SC Dig Construct SRL Suceava, cu sediul într-un apartament din centrul municipiului Suceava, Nicoleta şi Petria Ghiaţă, susţin procurorii, au derulat afaceri ilegale de peste un milion de euro. În acte, societatea era în insolvență, însă, potrivit anchetatorilor, cumpăra şi revindea cantităţi uriaşe de zahăr, ţigări, lignit energetic etc..

Pe lângă soţii Ghiaţă, care au fost arestaţi preventiv în perioada decembrie 2012 -ianuarie 2013, a fost dat pe mâna judecătorilor şi un anume Gabriel Doru Moisa (37 de ani), din comuna Oşorhei, judeţul Bihor,  individ care, printr-o firmă fantomă pe care o administra, i-a ajutat pe cei doi suceveni să prejudicieze statul român.

 

Cumpărau marfă fără TVA şi prin firme fantome o revindeau sub preţul pieţei

Conform actului de sesizare a instanţei, soţii Ghiaţă au pus la cale un mecanism de fraudare a bugetului de stat.

În aprilie 2009, Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a SC Dig Construct SRL, societate al cărei administrator era Petria Ghiaţă, iar contabil soţia acestuia, Nicoleta Ghiaţă.

Măgăriile s-au făcut prin două societăţi comerciale fantomă, coordonate tot de soţii Ghiaţă prin intermediari, SC Cremonese Const SRL Oşorhei, judeţul Bihor, al cărei administrator era inculpatul Gabriel Doru Moisa, şi SC Pami Forest SRL Palanca, judeţul Bacău, condusă de un anume Pavel Mitruţi.

„Acoperirea legală” a escrocheriilor soţilor Ghiaţă era un articol din legislația fiscală de sprijin a firmelor aflate în insolvenţă, care prevedea taxarea inversă ce oferea o şansă reală de supravieţuire agenţilor economici care se confruntau cu probleme grave de lichiditate, aşa cum figura şi firma SC Dig Construct SRL. 

Petria şi Nicoleta Ghiaţă, susţin anchetatorii, au reuşit să atragă în activitatea infracţională şi alte persoane şi au contactat firme sau persoane fizice interesate să achiziţioneze marfă sub preţul pieţei (preţul corect includea valoarea mărfii şi TVA). Cumpărătorii nu au fost greu de atras în afacerile ilegale, întrucât prin firma aflată în insolvenţă, soţii Ghiaţă aveau posibilitatea să vândă mărfurile cu preţ diminuat, deoarece nu plăteau TVA, aceştia spunându-le clienţilor că îi pot aproviziona cu orice tip de marfă la preţuri avantajoase.

 

Au „golit” Metro de ţigări şi au livrat mii de tone de cărbune societăţii de termoficare a municipiului Bacău

Aşa au ajuns cei doi soţi să cumpere şi să revândă agregate frigorifice, achiziţionate cu 450.000 de lei de la o firmă din Bistriţa, produse alimentare şi nealimentare, în special ţigări, în valoare de aproape 3.352.000 de lei de la Metro Suceava, zahăr în valoare de 822.500 de lei, de la o societate din Bucureşti,  lignit energetic în valoare de aproximativ 800.000 de lei, la care s-au adăugat cheltuieli de transport feroviar în sumă de 561.249 lei.

În ceea ce priveşte achiziţia de lignit, de exemplu, au fost peste 14.400 de tone. Marfa a fost vândută de firma soţilor Ghiaţă către societatea de temoficare a municipiului Bacău, SC CET SA Bacău.    

 În acte, însă, se evidenţia un circuit fictiv al mărfurilor, altul decât cel real de livrare. Cărbunele a „ajuns” la firmele fantomă controlate tot cei doi soţi din Suceava şi apoi a fost revândut, la preţul întregit cu TVA, societăţii de termoficare băcăuane. 

Pentru a da aparenţă de legalitate fiscală, explică anchetatorii, inculpata Nicoleta Ghiaţă  a completat şi emis fictiv 17 facturi fiscale în valoare totală de 802.604 lei fără TVA, şi respectiv 561.249,3 lei fără TVA, reprezentând contravaloare marfă şi cheltuieli de transport, cu menţiunea „taxare inversă” către firma fantomă din Oşorhei, deşi bunurile fuseseră livrate de firma pe care o reprezenta direct beneficiarilor finali.

De altfel, pentru justificarea întregului circuit fictiv, la toate operaţiunile comerciale prezentate anterior, inculpaţii au falsificat nu mai puţin de 120 de facturi fiscale.

 

Reţeaua soţilor Ghiaţă, cercetată şi de DIICOT

Măgăriile ilegale în care au fost implicaţi soţii Ghiaţă nu se opresc aici. Ei sunt acuzaţi că au prejudiciat statul şi prin afaceri de milioane de lei derulate în perioada august-decembrie 2009 cu o firmă din Hunedoara, SC Valmet Production SRL.

În acest caz, procurorii suceveni au disjuns cercetările către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Hunedoara.

Anchetatorii au dispus continuarea cercetărilor în această amplă cauză de evaziune fiscală şi de către procurori de la alte unităţi de Parchet din ţară, pe lista învinuiţilor aflându-se şi alte persoane. 

Petria şi Nicoleta Ghiaţă, precum şi Gabriel Doru Moisa, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Afaceri ilegale de peste 1.000.000 de euro, derulate printr-o „amărâtă” firmă de construcții, cu sediul într-un apartament.
 Vizualizări articol: 6340 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 6 voturi
Afaceri ilegale de peste 1.000.000 de euro, derulate printr-o „amărâtă” firmă de construcții, cu sediul într-un apartament3.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei