Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 5 feb 2013 - Anul XVIII, nr. 28 (5235)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

De la profit, la pierderi

Căpuşa Pescoliv SRL Fălticeni a dus în groapă activitatea piscicolă din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Una dintre cele mai importante firme din domeniul pisciculturii din judeţul Suceava, SC Pescoliv SRL Fălticeni, care administrează un număr însemnat de iazuri din această zonă a judeţului, a ajuns pe marginea prăpastiei, având datorii de peste zece miliarde de lei vechi la bugetul de stat, pierderi de câteva miliarde de lei vechi, la toate acestea adăugându-se demararea procedurilor de executare silită a bunurilor societăţii. SC Pescoliv SRL Fălticeni nu este altceva decât o firmă înfiinţată în anul 2004, pe spatele defunctei SC Piscicola SA. Punctul comun între cele două firme este aceeaşi persoană, Flaviu Melinte. Acesta s-a aflat la conducerea SC Piscicola SA Fălticeni, firmă care a ajuns în faliment, după care a preluat postul de director al SC Pescoliv SRL. După ce a fost dusă la faliment cu bună ştiinţă, toate amenajările piscicole şi bunurile SC Piscicola SA au ajuns la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, iar apoi la nou înfiinţata SC Pescoliv SRL. Practic, o firmă nou înfiinţată la vremea respectivă a ajuns să administreze o adevărată avere, primind iniţial 226,94 de hectare de amenjări piscicole şi terenurile pe care acestea sunt amplasate, iar ulterior, alte 412,47 hectare. Aceste suprafeţe de teren au fost primite de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.

 

De la profit la pierderi de miliarde de lei vechi şi executări silite ale bunurilor

Înfiinţată în anul 2004 şi sub conducerea lui Flaviu Melinte, SC Pescoliv SRL Fălticeni a ajuns să înregistreze pierderi de câteva miliarde de lei vechi, deşi timp de câţiva ani a înregistrat profit. Potrivit datelor de pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice, în primul an de activitate, respectiv 2005, firma a înregistrat un profit de aproape 97.000 de lei (970 de milioane de lei vechi). SC Pescoliv SRL a continuat să aibă profit şi în următorii ani, însă în 2010 a ajuns la un profit net de doar 188 de lei. Dintr-o firmă profitabilă, într-un singur an societatea a ajuns într-o situaţie critică, înregistrând în anul 2011 pierderi nete de circa 615.000 de lei (6,15 miliarde de lei vechi).

Mai mult, în momentul de faţă SC Pescoliv SRL Fălticeni are datorii la bugetul de stat în valoare de aproape 1,5 milioane de lei (15 miliarde de lei vechi). Având în vedere cuantumul datoriilor pe care firma condusă de Flaviu Melinte le are la bugetul de stat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a demarat procedurile de executare silită a bunurilor pe care le are SC Pescoliv SRL Fălticeni. Prima licitaţie pentru vânzarea bunurilor SC Pescoliv SRL Fălticeni a fost organizată de DGFP Suceava în luna martie 2012. Finanţele sucevene au scos la vânzare, printre altele, un teren de 810 mp, un restaurant de 661 mp, un teren de 1.561 mp, trei cantoane piscicole şi magazii, o gheţărie, instalaţii electrice, alte terenuri cu o suprafaţă totală de peste 23.000 mp, un sediu administrativ şi o cabană de 240 mp. Practic, DGFP Suceava a întocmit şapte sechestre asupra bunurilor imobile ale SC Pescoliv SRL Fălticeni, acestea fiind evaluate la suma de 2,13 milioane de lei (21,3 miliarde de lei vechi).

Din luna martie şi până în prezent, DGFP Suceava a organizat nu mai puţin de zece licitaţii pentru vânzarea bunurilor aparţinând SC Pescoliv SRL Fălticeni. La licitaţii nu s-a prezentat nici un ofertant, chiar şi în situaţia în care preţul de pornire al licitaţiei a fost de 50% din preţul de evaluare.

 

Pescoliv SRL Fălticeni a ajuns proprietar în mod dubios pe terenurile care s-au aflat sub digurile iazurilor administrate cândva de SC Piscicola SA

Trebuie spus că bunurile firmei fălticenene ar fi putut să fie vândute până în momentul de faţă, în special terenurile, dacă Prefectura Suceava nu ar fi contestat în instanţă tranzacţiile făcute între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi SC Pescoliv SRL Fălticeni. Astfel, la finalul mandatului său, fostul prefect Sorin Popescu a contestat în instanţă tranzacţiile prin care Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol a vândut către SC Pescoliv SRL terenurile care s-au aflat sub digurile iazurilor administrate cândva de SC Piscicola SA. Tranzacţiile au avut loc în anul 2007 şi au ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Mai mult, fostul prefect a formulat şi plângeri penale împotriva lui Corneliu Popescu, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în anul 2007, precum şi împotriva lui Flaviu Melinte, directorul SC Pescoliv SRL Fălticeni.

În acţiunea iniţiată de fostul prefect se arată că toate suprafeţele care au făcut obiectul vânzării către SC Pescoliv Fălticeni sunt proprietate a Statului Român, fiind inventariate în domeniul public, aspect confirmat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Trebuie spus că în momentul de faţă CompaniaNaţională a Fondului Piscicol este desfiinţată, patrimoniul său fiind preluat de Agenţia Domeniului Statului, care, la rândul său, l-a predat Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

 „Cu încălcarea prevederilor legale, instituţii ale statului puse să administreze în mod legal proprietatea publică a acestuia au procedat la vânzarea acestor suprafeţe de teren. Mai grav este faptul că, deşi Compania Naţională pentru Administrarea Fondului Piscicol Bucureşti, cu autorizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a procedat la vânzarea în mod ilegal a acestor terenuri, în protocoalele de predare-primire încheiate ulterior, ca urmare a reorganizării sau desfiinţării instituţiilor care au preluat în administrare aceste suprafeţe, ele figurează ca fiind în patrimoniul acestora”, se arată în solicitarea făcută instanţei.

 

Prefectura a cerut anularea tranzacţiilor prin care SC Pescoliv SRL a devenit proprietar pe terenurile statului

În documentul trimis de Prefectură instanţelor se explică faptul că în anul 2005, SC Piscicola SA Fălticeni avea 639,4142 hectare de terenuri agricole şi neagricole, aceeaşi suprafaţă fiind preluată, în 2009, şi de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, care a preluat patrimoniul fostei Companii Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol. Ulterior însă, în urma încheierii procesului verbal de predare-primire, se constată că suprafaţa este de 654,38 hectare de teren, din care aproape 630 de hectare este suprafaţă destinată pentru piscicultură. În documentul înaintat instanţei de către Prefectura Suceava se mai precizează că terenurile în cauză nu puteau fi vândute de Compania Naţională pentru Administrarea Fondului Piscicol, deoarece acestea erau inventariate în domeniul public al statului, ori proprietatea publică este inalienabilă. Cu toate acestea, deşi terenurile figurează inventariate ca fiind în domeniul public al statului, din documentele din Cartea Funciară reiese că proprietar este SC Pescoliv SRL Fălticeni. Având în vedere toate aceste aspecte, Prefectura a solicitat Judecătoriei Fălticeni să constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Compania Naţională pentru Administrarea Fondului Piscicol Bucureşti, în calitate de vânzător, şi SC Pescoliv SRL, în calitate de cumpărător.

Reporterii Monitorul de Suceava au încercat să-l contacteze telefonic pe directorul SC Pescoliv SRL Fălticeni, Flaviu Melinte, pentru a-l întreba care sunt motivele pentru care firma a ajuns în situaţia în care se află în prezent, însă, însă acesta nu a răspuns la telefon.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Căpuşa Pescoliv SRL Fălticeni a dus în groapă activitatea piscicolă din Suceava.
 Vizualizări articol: 2994 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 2 voturi
Căpuşa Pescoliv SRL Fălticeni a dus în groapă activitatea piscicolă din Suceava4.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   "La apa"terenurile proprietarilor adevarati trimis de
( 5 feb 2013, 22:25:42
Sunt o mulţime de familii din Rădăşeni, şi nu numai, care au titluri de propietate pe aceste terenuri cu "luciu de apă". Pur şi simplu ne-am trezit deposedaţi abuziv de aceste terenuri, ba am mai si plătit impozit pe ele, ani buni, fără să mai primim nimic in schimb. Cândva ne mai dădeau ceva peşte, apoi...nimic. Am fost invitaţi să ne dea nişte suprafeţe de teren prin zona Frătauţi, dacă mai ţin bine minte, dar,... au murit toate. Am rămas pur şi simplu deposedaţi. Cu mâna întinsă, precum regele Lear. Sunt familii care au avut câteva hectare de "luciu de apă". Iată ce "manevre" s-au făcut în cursul a câtorva ani. Mulţumim pentru articol d-le Dan Coman! Vă rugam să urmăriţi mai departe acest subiect. Dacă vreţi mai multe informaţii, adresaţi-vă locuitorilor comunei Rădăşeni. Veţi avea multe de "scos la suprafaţă"!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei