Maestrul Tudor Gheorghe a ridicat publicul în picioare, a fost aplaudat şi ovaţionat la scenă deschisă

Maestrul Tudor Gheorghe a ridicat publicul în picioare, fiind aplaudat şi ovaţionat la scenă deschisă minute în şir, de sutele de suceveni care au ales să vină în număr foarte mare, vineri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, la spectacolul „Degeaba”.

Nu au venit... degeaba. Maestrul Tudor Gheorghe, împreună cu orchestratorul şi dirijorul Marius Hristescu, alături de Orchestra Filarmonicii Botoşani, Corala „Lira” din Botoşani, dirijată de profesorul Dragoş Boicu, câțiva rockeri cu chitare electrice, au reuşit să ofere publicului din Suceava, avid după cultură, unul dintre cele mai reuşite spectacole din ultimii ani.

Acelaşi maestru al cuvintelor cântate

Peste 70 de artişti s-au armonizat perfect, oferind publicului sucevean o seară de excepţie. Fie că a cântat singur, la chitară, cu coriştii invitaţi de la Botoşani, acompaniat de orchestră sau nu, Tudor Gheorghe a rămas acelaşi maestru al cuvintelor cântate, omul care va protesta mereu împotriva mitocăniei, a incompetenţilor, a inculţilor, care poate să transmită un mesaj social, aşa cum s-a întâmplat în spectacolul „Degeaba”.

Maestrul a invocat eroii Revoluţiei din 1989, i-a ironizat pe parlamentari în mai multe colinde, a făcut o trecere în revistă a vestimentaţiei („celebrele” pulovere) cu care au apărut unii... la TV în primele ore ale Revoluţiei, ca, după „disperare şi frustrare”, pe final de spectacol, să îşi facă loc „iertarea şi speranţa”.

Între lacrimă şi ironie

Concertul a debutat cu cântecul „Vine, vine primăvara”, interpretat de coriştii botoşăneni, după care a apărut pe scenă Tudor Gheorghe, care a creat starea de nesiguranţă a vremurilor din 89, de disperare, prin cântecul „Pune, tată, steag la poartă”: „Ce lumină lină ne-ndulceşte moartea celor ce-am căzut în Bucureşti”.

Au răsunat cuvintele maestrului: „Eroii Revoluţiei Române - da, în Bucureşti - aliniaţi frumos într-un cimitir protocolar, păzit de soldaţi, de parcă ne-ar fi teamă să nu iasă afară. E şi asta o idee: dacă ies toţi, într-o noapte, şi se apucă să povestească cum a fost în zilele alea. Cine a fost pe lângă ei, cine i-a îndrumat. În ţară sunt mai norocoşi, că n-au atâta marmură pe ei. Şi mai ies din când în când şi povestesc”.

Au urmat alte piese, precum „Rugă la Timişoara”, sau colinde, că tot se apropie Sfintele Sărbători: „Vin colindătorii”, „La fereastra cu gutuie” sau „Colind de fost parlamentar: „N-am fost mult, dar cât am fost/ Trece vremea, trece/ Sigur mi-am făcut un rost/ Trece vremea, trece”.

Strigătul chitarelor

Maestrul a cântat „Amărăciunea” românilor, la peste 20 de ani de la Revoluţia din 1989: „Între ce-am visat să fie şi ce este... e cale lungă (...) Da, prefecturile se fac, iar, Comitete judeţene/ Oameni tineri care tac şi te privesc lung printre gene/ Au învăţat, uluitor de repede ce e puterea/ Şi calcă sigur şi cu spor/ Ştiindu-şi foarte bine vrerea”. (...) Cât de repede s-au dus anii ăştia ce trecură/ Nu mai am văzut că nu-s şi-am îmbătrânit în ură!”.

Cu artişti excepţionali pe scenă, cu câteva chitare electrice, mânuite cu dibăcie de tineri rockeri, Tudor Gheorghe a lansat ţipătul de disperare: „Au făcut copiii noştri dinţi,/ Muşcă din bunici şi din părinţi/. Muşcă din pământ şi din văzduh,/Muşcă şi din morţii din mormânt/”.

A fost punctul culminant al spectacolului.„Nici 20 de vioare nu pot înlocui strigătul de disperare al chitarelor electrice”, după cum a precizat maestrul Tudor Gheorghe, care, în cele două ore de spectacol, i-a încântat pe suceveni şi cu câteva premiere, în vers şi cântec.