Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 11 oct 2012 - Anul XVII, nr. 238 (5143)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În prag de iarnă

Căldura va ajunge de marţi în casele sucevenilor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Caloriferele sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor începe să dea căldură începând de marţi, 16 octombrie, dar numai în timpul nopţii.

Măsura de furnizare a căldurii în municipiul Suceava a fost decisă de conducerea Termica Suceava după discuţiile purtate cu primarul Ion Lungu.

Acesta a spus că, deşi furnizarea căldurii nu este dorită de unele asociaţii de proprietari, pornirea cazanelor de termoficare este necesară din mai multe considerente:

„Legea care spune clar că dacă timp de trei nopţi consecutive temperaturile sunt mai mici de 10 grade Celsius trebuie furnizată căldură. Chiar de nu e pe placul unora, trebuie să respectăm legea, mai ales că sunt oameni care nu vor să sufere de frig. Cei care nu vor acum căldură au posibilitatea să o oprească pe scara blocului, de la gigacalorimetru, sau de la calorifer, în cazul celor cu repartitoare de costuri. În acelaşi timp, Termica are contract de energie electrică şi e bine să furnizeze, pentru că astfel va încasa bani de la Transelectrica şi vom reuşi în acest mod să mai plătim din cărbunele necesar în această iarnă”.

Practic, procedurile de furnizare a căldurii în municipiul Suceava vor fi declanşate de luni dimineaţa, când se va aprinde focul la unul din cazanele de termoficare, încât este posibil ca la unii consumatori caloriferele să se dezmorţească chiar de luni noapte.

Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a precizat că operaţiunea este totuşi una de durată, încât vor fi consumatori, în capetele reţelei, la care căldura ar putea ajunge chiar şi miercuri, 17 octombrie.

„Dacă temperaturile exterioare impun pornirea căldurii, o vom face, începând de luni, dar chiar şi aşa, vom furniza cu economie, câteva ore pe noapte, cât este necesar, în funcţie de cât de frig va fi, urmând ca atunci când se va răci mai mult, să trecem la asigurarea căldurii şi în timpul zilei”, a subliniat directorul Termica.

Pornirea căldurii are loc anul acesta în condiţiile în care Termica nu are la dispoziţie decât 20.000 de tone de cărbune din cele 150.000 de tone câte i-ar fi necesare pentru iarnă şi nici nu are bani să plătească alte transporturi.

Tocmai de aceea, primarul Ion Lungu a explicat de ce e necesară pornirea centralei de termoficare, chiar de unele asociaţii au cerut ca acest lucru să se întâmple abia după 1 noiembrie.

„Nu vreau să fiu rău, dar de plătit nu plătim, căldură nu vrem să primim, preţul la gigacalorie a rămas la fel ca anii trecuţi şi este unul din cele mai mici din ţară, aşa că oamenii trebuie să înţeleagă că e bine să înceapă furnizarea căldurii, să putem da şi energie electrică în sistem, să avem cu ce achita cărbunele necesar. Sper să mai facem rost de nişte bani, să mai putem plăti furnizorului de cărbune, iar în acest sens aşteptăm şi un ajutor de la Guvern”, a adăugat Lungu.

Municipalitatea suceveană vrea să ajute Termica şi prin obţinerea unor compensări ale datoriilor societăţii de termoficare la bugetul de stat, cât şi la CFR marfă, acolo unde Termica trebuie să plătească sume importante pentru a asigura transportul cărbunelui.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Căldura va ajunge de marţi în casele sucevenilor.
 Vizualizări articol: 1792 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Căldura va ajunge de marţi în casele sucevenilor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei