Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 6 iul 2012 - Anul XVII, nr. 155 (5060)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

La pescuit prin conturi

Un tânăr de 26 de ani, capul grupării din Rădăuţi care a furat un milion de euro din băncile italiene

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Indivizii care au furat un milion de euro din conturile mai multor clienţi ai băncilor din Italia erau coordonaţi de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Rădăuţi. Este vorba de Tiberius Murgoci, despre care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava consideră că „deţinea o poziţie centrală, coordonând activităţile infracţionale desfăşurate cu privire la procurarea, transportul şi preluarea de carduri bancare POSTE ITALIANA SPA. Acesta urmau a fi folosite la efectuarea de transferuri frauduloase de fonduri, efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri aparţinând unităţilor bancare din Italia, Germania, Anglia, Grecia şi România prin utilizarea cardurilor respective de către ceilalţi membri ai grupului, verificarea conturilor bancare POSTE ITALIANE SPA ale căror date de acces au fost obţinute prin activităţi de tip phishing cu privire la soldul disponibil şi posibilitatea efectuării de transferuri din acestea, modul de împărţire şi transmitere a sumelor de bani obţinute în urma activităţilor infracţionale”.

Potrivit anchetatorilor, fiecare membru al grupării avea sarcini bine definite. Astfel, în timp ce unii membrii ai grupării se ocupau cu activităţi de phishing prin care obţineau în mod fraudulos datele de acces la conturi bancare online banking, alţii procurau din Italia carduri bancare POSTE ITALIANE SPA şi le trimiteau altor persoane, alţi indivizi aveau ca sarcină ridicarea coletelor în care se găseau cardurile, iar o altă ramură a grupului verifica soldul disponibil şi efectua retrageri în numerar, respectiv transferuri frauduloase de fonduri.

 

Fiul primăriţei din Voitinel avea ca sarcină să retragă bani de pe carduri

Componenţa grupării s-a modificat periodic, în funcţie de interesele fiecărei persoane în parte, unii dintre cei implicaţi dorind să câştige mai mulţi bani. Pe parcursul anchetei, procurorii au aflat că fiecare card bancar era alimentat cu sume cuprinse între 800 şi 1.500 de lei, dar majoritatea retragerilor frauduloase de numerar se făceau pentru suma de 1.000 de lei.  

Printre cei care se ocupau cu retragerile de numerar din bancomate se numără şi Cătălin Andrei Iurescu, de 26 de ani, din Rădăuţi, fiul primăriţei din Voitinel, Maria Pleşca. Operaţiunile erau realizate de la ATM-uri situate pe raza judeţului Suceava, şi în special de la Rădăuţi.

Retrageri importante s-au mai făcut şi de la ATM-uri din judeţul Constanţa, această sarcină revenindu-i lui Constantin Liviu Olariu, de 33 de ani, din Suceava.

 

12 arestaţi, patru lăsaţi în libertate

Ieri, Tribunalul Suceava a analizat propunerea procurorilor DIICOT Suceava prin care se cerea arestarea a 16 dintre persoanele aduse la audieri miercuri dimineaţă. Judecătorul de caz a decis că pentru 12 persoane propunerea de arestare este întemeiată, în timp ce pentru alte patru persoane s-a impus interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Cei care au plecat aseară acasă sunt Alin Alexandru Rusu, de 28 de ani, Cătălin Andrei Iurescu, de 26 de ani, Emanuel Ioan Covaşă, de 27 de ani, toţi din Rădăuţi, respectiv Petronela Popescu, de 34 de ani, din Arad.

Persoanele care au fost arestate pentru o perioadă de 29 de zile sunt: Alex-Alin Scânteie, de 24 de ani, Tiberius Murgoci, de 26 de ani, Gabriel Maciuc, de 29 de ani, Cristian Alexandru Colibaba, de 26 de ani, Daniel Puha, de 22 de ani, Vasile Matei, de 40 de ani, toţi din municipiul Rădăuţi, Constantin Liviu Olariu, de 33 de ani, din municipiul Suceava, Raul-Alexandru Matner, de 24 de ani, din oraşul Siret, Claudiu Ignat, de 32 de ani, din judeţul Botoşani, Ragnat Szabo, de 23 de ani, din municipiul Sibiu, Ionel Gherasim, de 34 de ani, din municipiul Iaşi şi Florin Cosmin Mangu, de 19 ani, din municipiul Constanţa.

 

Pentru nouă membri ai grupării s-a cerut arestarea în lipsă

În afara persoanelor reţinute miercuri seară, procurorii DIICOT Suceava au cerut arestarea în lipsă pentru alte nouă persoane. Cererea a fost înregistrată de Tribunalul Suceava şi va fi analizată luni.

 

Percheziţii în România şi Germania

Pe lângă cele 28 de percheziţii din România, anchetatorii, în colaborare cu autorităţile din Germania, au promovat o comisie rogatorie în baza căreia a avut loc o acţiune similară şi în localitatea Tubingen - Germania, la un imobil aparţinând unuia dintre liderii grupării. Percheziţia din Germania l-a vizat pe Ionuţ Liviu Ilisoi, de 31 de ani, un tânăr originar tot din Rădăuţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un tânăr de 26 de ani, capul grupării din Rădăuţi care a furat un milion de euro din băncile italiene.
 Vizualizări articol: 2305 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi
Un tânăr de 26 de ani, capul grupării din Rădăuţi care a furat un milion de euro din băncile italiene5.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   HA HA trimis de
( 6 iul 2012, 11:23:28
Fiul primaritei la scos masa si de data asta...baiete punetzi streangu ca degeaba traiesti

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei