O adolescentă în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava, a fost condamnată la patru luni de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să-i mintă pe procurori, pentru a-l face scăpat pe individul care i-a violat o colegă de liceu.
Alexandra Sînziana M. a primit de la magistraţii Judecătoriei Suceava un termen de încercare de un an, perioadă în care dacă va mai comite o infracţiune, va executa cele patru luni de închisoare.
La sfârşitul lui 2011, Alexandra Sînziana M. a fost martoră, împreună cu mai mulţi colegi de-ai ei, la un viol petrecut în parcul Şipote din municipiul Suceava.
Un individ pe nume George Hodoroabă, în vârstă de 31 de ani, a luat-o cu forţa pe o adolescentă de 17 ani, a dus-o în parcul de la Cetate, unde a obligat-o, la câţiva metri de colegi de liceu de-ai victimei, să-i facă sex oral. Acelaşi Hodoroabă, susţineau procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, i-a făcut şi fotografii victimei cu telefonul mobil, în timpul actului sexual.
În timpul cercetărilor, singura care a încercat să-l acopere pe violator a fost Alexandra Sînziana M. care a negat că ar fi fost martoră la viol, susţinând că nu a fost în parcul Şipote în acea după-amiază în care s-au petrecut faptele.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au trimis-o în judecată pentru mărturie mincinoasă, iar verdictul judecătorilor a venit în urmă cu câteva zile.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
Dosarul de viol s-a încheiat cu condamnarea lui George Hodoroabă la şase ani de închisoare şi plata a 10.000 de lei, reprezentând daune morale.
Deşi a încercat să se sustragă executării pedepsei, Hodoroabă a fost prins la începutul acestui an, pe raza comunei Iacobeni, într-un autocar care pleca spre Milano.