Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 mar 2012 - Anul XVII, nr. 61 (4966)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

A schimbat biroul cu celula

Poliţistul care fura ţigări din camera de corpuri delicte, trimis trei ani la puşcărie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Procesul agentului de poliţie care a furat peste 81.000 de pachete de ţigări de contrabandă din camera de corpuri delicte a Poliţiei oraşului Gura Humorului a ajuns la final. Dumitru Drelciuc trebuie să stea la puşcărie trei ani, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava găsindu-l vinovat pentru delapidare, fals intelectual şi uz de fals. Totuşi, Drelciuc se poate considera bucuros, şi asta pentru că la recurs s-a ajuns la concluzia că trebuie schimbată încadrarea juridică a infracţiunii de delapidare în formă calificată în delapidare în formă simplă, iar pedeapsa i-a fost redusă astfel de la şase ani şi opt luni de închisoare, la trei ani de închisoare. Instanţa a mai decis să confişte suma de 69.431 de lei de la fostul agent de poliţie, dar şi să menţină obligarea acestuia la plata sumei de 777.704 lei către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava. Hotărârea de ieri a Curţii de Apel Suceava este definitivă şi irevocabilă, ceea ce înseamnă că Dumitru Drelciuc va fi dus în spatele gratiilor în cel mai scurt timp.

 

A furat şi vândut 81.161 de pachete de ţigări de contrabandă

În perioada ianuarie – august 2010, profitând că era gestionar al bunurilor aflate în camera de corpuri delicte, Dumitru Drelciuc a furat şi vândut 81.161 de pachete de ţigări de diferite mărci, producând un prejudiciu de 777.704 lei.

Pentru a-şi acoperi manevrele ilegale, agentul Poliţiei Gura Humorului a trecut în registrul de intrare-ieşire că a predat diferite cantităţi de ţigări către SC Gallaher SRL, o firmă din Bucureşti, care se ocupa cu distrugerea ţigaretelor.

Astfel de „operaţiuni” de predare-primire au avut loc de 109 ori, culmea, către o firmă despre care anchetatorii au aflat ulterior că era dizolvată, întreaga activitate fiind preluată de o altă societate din Bucureşti.

Dumitru Drelciuc a mai fost judecat şi pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri. El a furat din sediul Poliţiei oraşului Gura Humorului mai multe documente secret de serviciu, pe care le-a dus la domiciliul său, unde, de altfel, au şi fost găsite cu ocazia percheziţiei.

Unul dintre documentele respective era chiar o anexă la programul de prevenire a scurgerilor de informaţii clasificate şi cuprindea patru pagini din lista cu persoanele care aveau acces la acele informaţii.

La domiciliul lui Drelciuc au fost găsite, de asemenea, 28 de pagini din planul de ordine şi siguranţă publică al Poliţiei oraşului Gura Humorului.

 

Judecat şi într-un alt dosar

Dumitru Drelciuc a mai fost trimis în judecată în noiembrie 2010, fiind acuzat de înşelăciuni cu taxa de poluare auto. Potrivit rechizitoriului, agentul a primit 3.000 de euro şi 5.000 de lei pentru a înmatricula două maşini aduse din străinătate, însă acesta a băgat banii în buzunar şi a falsificat mai multe chitanţe şi adeverinţe pentru a-şi acoperi măgăriile.

Cercetări faţă de Drelciuc se fac şi într-un alt dosar, întrucât există indicii că agentul de poliţie ar fi falsificat un contract de vânzare-cumpărare al unui imobil şi un extras de carte funciară, documente pe care le-a folosit la Bancpost în calitate de girant ipotecar, împreună cu soţia sa, Monica Drelciuc, pentru acordarea unui credit în favoarea unui individ din localitatea Bucşoaia, oraşul Frasin.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poliţistul care fura ţigări din camera de corpuri delicte, trimis trei ani la puşcărie.
 Vizualizări articol: 868 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Poliţistul care fura ţigări din camera de corpuri delicte, trimis trei ani la puşcărie3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei