Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 3 mar 2012 - Anul XVII, nr. 52 (4957)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Regal muzical coregrafic

Sală arhiplină, aplauze îndelungi, flori pentru artiştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Peste 800 de suceveni au ales să-şi petreacă seara de 1 Martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în compania artiştilor Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava, care au oferit publicului un spectacol de trei ore şi jumătate, un regal muzical coregrafic intitulat „Mărţişoare muzicale”. Dedicat zilei de 8 Martie, spectacolul a fost bine structurat, cuprinzând un repertoriu larg, pentru toate gusturile şi exigenţele.
În prima parte, publicul a „gustat” şi a aplaudat deopotrivă recitaluri de muzică clasică, muzică uşoară, jazz, iar în partea a doua a avut parte de folclor.

 

O orchestră... care face cât două

Sorin Filip, şeful Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, ansamblu care este secţie a Centrului Cultural Bucovina Suceava (director Sever Dumitrache), ne-a spus că prin acest spectacol a dorit să aducă o bucurie, în prag de primăvară, publicului sucevean, să puncteze într-un mod deosebit Ziua Femeii. El a mărturisit că „în anii ’60, ansamblul sucevean avea două orchestre: una de estradă şi una de folclor. Acum avem doar o singură orchestră, cu care am realizat un spectacol muzical coregrafic din care nu au lipsit muzica uşoară, de estradă, jazz-ul, în prima parte, şi folclorul, în partea a doua”.

 

Recitaluri

Sucevenii au „intrat” în povestea de Mărţişor, la ora 18:00, când spectacolul a fost deschis de un moment muzical orchestral, urmat de un moment coregrafic cu dansatori din Corpul de balet al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, ritmuri de vals din opereta „Liliacul” de J. Strauss – fiul. Au urmat câteva recitaluri, Lucica Păltineanu - voce („La căsuţa albă”, „Drag mi-e să trăiesc”), Ionuţ Ţanţa - la trompetă („Hora Staccato” de Grigoraş Dinicu), Cristi Munteanu - voce („Mona Lisa”, „Route 66”), Igor Corjan - acordeon („Zborul Cărăbuşului” de Rimski Korsakov), Herna Săndulean – voce („Aria Tangolitei” din opereta „Bal la Savoy” - Paul Abraham), Constantin Pascal - nai („Pescăruşul”), Elena Simionesei Chitic - voce („At last”, „Trurli”), Adrian Semeniuc – vioară („My fair lady”), iar, la final, moment coregrafic - tango, cu dansatori ai ansamblului, şi jazz („Take The A Train” - Duke Ellington).

 

Jocuri în premieră

În partea a doua a spectacolului, dedicat folclorului, artiştii profesionişti au prezentat, pentru început, un mozaic muzical coregrafic al minorităţilor. După cum ne-a spus Sorin Filip, mozaicul coregrafic al minorităţilor a fost îmbunătăţit, în acest an, cu un nou dans – al germanilor, care s-a adăugat celorlalte dansuri populare ale polonilor, huţulilor, evreilor, jocuri din Bucovina de Nord. Multă culoare, costume deosebite la fiecare minoritate, ritm, veselie, toate apreciate şi pe placul publicului sucevean.
Au urmat în spectacol jocuri din Bucovina - Frătăuţi, jocuri bărbăteşti din Iaslovăţ, pentru ca, spre finalul spectacolului, corpul de balet al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” să prezinte dansuri în premieră: jocuri din Ucraina şi jocuri din Botoşani. Un merit deosebit îl au cei patru coregrafi: Viorel Vatamaniuc, Costinel Leonte, Mihai Fediuc, Ivan Khashchovyi.

 

Solişti vocali şi instrumentişti

Între momentele coregrafice... de joc au urcat pe scenă şi au adunat mii de aplauze solişti vocali şi instrumentişti, membri ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, dar şi colaboratori.
În ordinea intrării pe scena Casei de Cultură Suceava, îi amintim pe Adriana Bucevschi (reprezintă folclorul din zona Rădăuţilor), poliinstrumentistul Leonard Zamă, Andreea Chisăliţă (zona Moara), Laura Erhan (reprezentând zona Sadova), Emilia Solovăstru (cea mai tânără apariţie pe scenă, 8 ani, din Iaslovăţ), Andreea Matei, Valentin Bertea, Călin Brăteanu, Dinu Croitor, Rodica Andronic, Ionuţ Ţanţa şi Iulian Griga, Sorin Filip, George Finiş, Dan Decebal Chitic, Margareta Clipa.

 

Felicitări maeştrilor

Un merit deosebit în desfăşurarea spectacolului l-a avut orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, care i-a acompaniat pe artişti, atât în prima parte a spectacolului, cât şi în partea a doua - la folclor. Conducerea muzicală şi dirijor: Viorel Leancă, coregrafia: Viorel Vatamaniuc, Costinel Leonte, Mihai Fediuc, Ivan Khashchovyi, coordonator artistic: Sorin Filip. Organizatorii evenimentului de pe 1 Martie au fost Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina Suceava - Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”.
Pe lângă aplauze, artiştii au primit din partea publicului flori şi mici cadouri, în semn de recunoştinţă pentru seara minunată pe care le-au oferit-o cu generozitate şi profesionalism.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sală arhiplină, aplauze îndelungi, flori pentru artiştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.
 Vizualizări articol: 2386 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 11 voturi
Sală arhiplină, aplauze îndelungi, flori pentru artiştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”5.0511

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei