O oră cu Mălăele, de la zâmbete, la hohote de râs, de la ironie, la indignare

Câteva sute de suceveni au petrecut marţi seară, 21 februarie, în sala mare a Casei de Cultură Suceava, o oră în compania actorului Horaţiu Mălăele, care i-a „trecut” pe suceveni prin mai multe stări, de la veselie, zâmbete, hohote de râs, la ironie, la indignare, la tristeţe, un „amalgam intelectual” marca Mălăele.

Cu o întârziere de peste 30 de minute, motivată de actor ca fiind consecinţa unei amenzi „încasate” la intrarea în municipiul Suceava, Mălăele a trecut cu farmecu-i caracteristic de la scurte gaguri, la poezii profunde, de la autoironie, la relatări spumoase aplaudate îndelung de public.

„Horaţiu despre Mălăele”

Fiecare plătitor de bilete a primit la intrarea în sala de spectacol volumul de carte „Horaţiu despre Mălăele”, pe care publicul l-a răsfoit, amuzându-se în perioada de aşteptare, înainte de începerea spectacolului. Cartea conţine fotografii de familie, fotografii cu prieteni dragi ai actorului Horaţiu Mălăele, reproduceri după pagini de jurnal, volumul fiind de fapt un autoportret care foloseşte mai multe mijloace de exprimare: grafică, poezie, caricatură, pictură, proză scurtă.

Pleiadă de poeţi

Sub genericul „Sunt un orb”, Mălăele a recitat versuri semnate de Nichita Stănescu, pe care actorul l-a cunoscut şi de care îşi aduce aminte cu mare drag, versuri ale poeţilor George Topârceanu, Emil Brumaru (cu care a fost prieten), Nazim Hicmet, Adrian Păunescu, Teodor Paca, Mircea Micu, Grigore Vieru, George Ţărnea, „vorbind” despre dragoste animalieră, dragostea de mamă, dragostea beţivului, dragostea... de partid. Actorul trece elegant de la iubirea din „Uriaşul... cu ochi albaştri”, de Nazim Hicmet, la „De dragoste animalieră” („Andromaca mulge vaca. Vaca linge Andromaca. Andromaca bate vaca. Vaca- mpunge Andromaca. Andromaca-mpuşcă vaca! Morala: Ce făcuşi, fă Andromaca?”), de Emil Brumaru, la „Un actor destul de fad”, de George Ţărnea, sau „Dezîmblânzirea” („De mult negru mă albisem/ De mult soare mă-nnoptasem/ De mult viu mă mult murisem/ (...)”, poezie semnată de Nichita Stănescu.

Palme... la unison

Fiecare vers a transmis o emoţie, o stare, mai ales atunci când Mălăele a recitat poezia „Repetabila povară”, de Adrian Păunescu („Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând,/ (...) Cine are părinţi, încă nu e pierdut,/ Cine are părinţi are încă trecut.”).

Publicul a aplaudat îndelung prestaţia actorului Horaţiu Mălăele, care, la finalul recitalului, a revenit de două ori pe scenă, pentru a „culege” aprecierile sucevenilor, exprimate prin palme care au bătut la unison.