Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 27 ian 2012 - Anul XVII, nr. 21 (4926)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cel mai păzit pacient

Vasilică Puşcaşu s-a mutat cu tot cu mascaţi la spital

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Vasilică Puşcaşu (36 de ani), afaceristul arestat în baza unui mandat european emis de autorităţile din Austria, a fost transportat, ieri, din arestul poliţiei la Spitalul Judeţean Suceava, unde a rămas internat pentru a fi operat de hernie de disc.
Starea lui Puşcaşu ne-au declarat surse medicale este critică, fiind neaparată nevoie de o intervenţie chirurgicală, în caz contrar riscând să rămână paralizat.
Încă de acum câteva zile, aşa cum relatam în exclusivitate în Monitorul de Suceava, Puşcaşu a acuzat dureri de spate, fiind în imposibilitatea de a se deplasa.
Apropiţii afaceristului susţin că acesta a fost nevoit să facă mai multe cereri către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, pentru a fi dus, sub escortă, la spital să-şi facă un RMN.
Vasilică Puşcaşu a fost operat pe data de 10 ianuarie a.c., de hernie de disc, la o clinică privată din Bucureşti, iar medicii i-au pus în vedere că nu are voie să facă efort fizic timp de două săptămâni şi să meargă cu maşina pe distanţe mai mari de 100 de kilometri în poziţia şezut.
O zi mai târziu, ofiţeri din Austria au venit special la Suceava, pentru a se asigura că Puşcaşu ajunge după gratii şi vor demara procedurile de extrădare. După-amiază l-au încătuşat, însă până seara era liber, întrucât magistraţii Curţii de Apel Suceava au respins propunerea de arestare preventivă făcută de procurori, hotărând să-l cerceteze în stare de libertate până pe 20 ianuarie a.c., când urma să se judece cererea de predare către autorităţie austrice.
Procurorii au făcut recurs, iar acesta s-a judecat pe 17 ianuarie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Instanţa supremă a menţinut mandatul de arestare preventivă

Puşcaşu era în drum spre casă, aproape de ieşirea din Bucureşti, când maşina în care se afla a fost trasă pe dreapta, afaceristul fiind anunţat că a fost emis un mandat de arestare pe numele său de către Înalta Curte. Afaceristul a fost urcat în duba poliţiei şi adus până la Suceava, unde a fost încarcerat. Drumul cu pricina, în poziţia şezut, a fost cel care, susţine omul de afaceri, a dus la complicaţii post operatorii.
„În zilele următoare am avut dureri foarte mari la coloană, iar din data de 21 ianuarie piciorul stâng îmi este amorţit, nu îl mai am simt şi am o durere insuportabilă, nu mă mai pot deplasa”, scria Puşcaşu în cererile trimise mai marilor poliţiei sucevene.
Abia marţi, 24 ianuarie, a fost dus la spital, pentru un RMN, iar concluziile medicilor au fost că pacientul cu cătuşe suferă într-adevăr de hernie de disc.
Chiar în ziua următoare, miercuri, Vasilică Puşcaşu a fost transportat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat cererea privind excepţia nelegalităţii punerii în aplicare a mandatului de arestare.
Ieri dimineaţa, instanta supremă a dat verdictul: a respins cererea ca nefondată, menţinând astfel decizia de încarcerare a lui Puşcaşu.
Astăzi, la Curtea de Apel Suceava este al doilea termen în procesul privind extrădarea omului de afaceri, însă este foarte posibil să se dea o amânare şi să se stabilească un nou termen, până când starea de sănătate a acestuia se va îmbunătăţi.
 Până atunci, Vasilică Puşcaşu rămâne cel mai păzit pacient din Spitalul Judeţean având „colegi” de salon mascaţi ai poliţiei, care nu lasă pe nimeni, în afara cadrelor medicale, să se apropie de pacientul lor.

 

Ce acuzaţii îi aduc austriecii

Pe numele lui Vasilică Puşcaşu a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul din Wiener Neustadt (Austria) pentru două jafuri cu mână armată care au avut loc pe 1 şi 7 aprilie 2005. Acuzaţiile sunt că Vasilică Puşcaşu şi o femeie (a cărei identitate nu a fost menţionată de autorităţi), ambii mascaţi, ar fi intrat în două sedii de bănci austriece, unde i-au ameninţat pe angajaţi cu pistolul, iar apoi au fugit cu aproape 335.000 de euro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vasilică Puşcaşu s-a mutat cu tot cu mascaţi la spital.
 Vizualizări articol: 1079 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.60/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.6 din 10 voturi
Vasilică Puşcaşu s-a mutat cu tot cu mascaţi la spital3.6510

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   ... trimis de
(28 ian 2012, 07:57:39
t.a.m.p.i.t.i.i s-au abtinut din a mai face comentarii acide ,cand au vazut ca e posibil sa aiba si oamenii de afaceri probleme de sanatate!eu as da in judecata statul pt abuz!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei