Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 25 ian 2012 - Anul XVII, nr. 19 (4924)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Cătuşe şi mascaţi

Flagrant la droguri, în parcarea hotelului Bucovina

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Doi tineri, studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), au fost duşi, ieri după-amiază, la audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava, după ce unul dintre ei a fost prins în parcarea hotelului Bucovina în timp ce încerca să vândă droguri.
Flagrantul s-a petrecut în jurul orei 15:00, dealer-ul venind la întâlnirea cu presupusul client, în realitate un poliţist sub acoperire, cu un autoturism VW înmatriculat în Iaşi. Din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem ieri seară, la volan s-ar fi aflat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Iaşi, Tudorache B., student la Suceava.
Respectivul locuieşte în acelaşi imobil cu un alt student al USV, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Republica Moldova, dus şi el ieri după-amiază la audieri la sediul DIICOT. Acesta din urmă, susţin surse judiciare, ar fi fost cel care aduce marfa, de cele mai multe ori prin pachetele cu mâncare, drogurile fiind ascunse în borcane cu dulceaţă şi murături.
Din datele pe care am reuşit să le aflăm, în urma flagrantului organizat de ofiţeri din cadrul structurii Antidrog a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, în maşina lui Tudorache B. s-au găsit aproximativ 60 de grame de canabis. Cantitatea ar putea fi mai mare, dat fiind faptul că, tot ieri, s-a făcut şi o percheziţie la imobilul din Iţcani în care locuiesc cei doi suspecţi, unde s-ar mai fi găsit droguri.
Aseară, la ora închiderii ediţiei, cei doi tineri erau încă la audieri, anchetatorii urmând să decidă dacă vor emite sau nu ordonanţe de reţinere pe numele lor.
Mai multe amănunte în ediţia de mâine.

 

Încerca să vândă 500 de grame de canabis la hipermarket, în parcare

La mijlocul lunii aprilie 2011, alţi doi studenţi, Tudor Craveţ (20 de ani) şi Petru Diaconu (21 de ani), ambii din Republica Moldova, au fost încătuşaţi, după ce primul a fost prins în flagrant în parcarea unui hipermarket de la intrarea în cartierul Obcini, în timp ce vindea cu 2.300 de euro jumătate de kilogram de canabis.
Cei doi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc.
Cele 500 de grame de canabis pe care Tudor Craveţ încerca să le vândă în momentul în care a fost încătuşat de poliţiştii Antidrog au fost primite de studentul moldovean în două tranşe, fiind trimise din Republica Moldova cu un microbuz care circulă pe traseul Orhei – Chişinău –Iaşi –Suceava.
Drogurile, ne-au explicat surse apropiate anchetatorilor, au fost porţionate, învelite în hârtie velină de reviste şi apoi în folie din polietilenă impermeabilă, după care au fost introduse în borcane cu gem de mere sau brânză cu smântână.
Din toată afacerea, mărturisea ulterior Craveţ, studentul nu s-ar fi ales decât cu 300 de euro, restul de 2.000 de euro trebuind să-i expedieze în aceeaşi zi furnizorului din Republica Moldova.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flagrant la droguri, în parcarea hotelului Bucovina.
 Vizualizări articol: 3671 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Flagrant la droguri, în parcarea hotelului Bucovina5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Hehehe trimis de
(25 ian 2012, 14:05:29
aici regina e graurhappy

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei