Suceveni care au reclamat furturi, anunţaţi după zece ani că autorii nu au fost prinşi

Cum credeţi că aţi reacţiona dacă după zece ani de la data reclamării unui furt, timp în care poliţia nu v-a dat nici un semn de viaţă, aţi primi o hârtie oficială de la procurori, referitoare la sesizare? Surpriza ar fi destul de mare, însă doar cel mult după parcurgerea primelor rânduri. Asta pentru că hârtia respectivă nu este decât o pierdere de bani şi de timp în care sunteţi anunţaţi că hoţii nu au fost depistaţi, de parcă după zece cineva s-ar fi aşteptat la un alt deznodământ.

Hilara situaţie nu este decât o formalitate prevăzută de legea din România, pe care însă poliţiştii trebuie să o îndeplinească. În acest an, de exemplu, persoanele care au semnalat furturi în anul 2001, fără ca autorii să mai fie depistaţi, sunt anunţate că dosarele lor au fost clasate.

A primit răspuns la sesizare după zece ani şi două luni 

Iată şi un exemplu. Un sucevean a semnalat acum zece ani că în noaptea de 11 spre 12 mai 2001, maşina sa, parcată pe o stradă din Suceava, a fost spartă de hoţi, care i-au sustras un radiocasetofon şi o roată de rezervă. Cum însă nu a mai primit nici o veste de la poliţie, în scurt timp proprietarul şi-a luat gândul atât de la bunuri, cât şi de la reclamaţie.

Pe 7 iulie 2011, după zece ani şi două luni, suceveanul care a sesizat furtul a primit în sfârşit un răspuns la sesizarea sa. Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul nr. 3007/P/2011, partea vătămată a fost anunţată că „prin procesul verbal din data de 13.06.2001 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de A.N. (autori necunoscuţi) pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208, articolul 209 Cod Penal” şi că „Cercetările efectuate în cauză de către organele de poliţie nu au dus la identificarea autorilor faptei”.

Concluziile procurorului de caz, după zece ani

La capitolul concluzii, în rezoluţie se precizează că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, de zece ani, condiţii în care dosarul va fi închis, iar cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

De precizat că aceste înştiinţări sunt trimise de procurorul de caz la propunerea poliţiştilor anchetatori, care astfel mai scapă de o parte din dosarele prăfuite rămase în arhive cu autori necunoscuţi.

Pentru mulţi dintre cei care primesc astfel de hârtii deranjant este faptul că înştiinţarea vine după ce, timp de zece ani, nimeni nu le-a dat vreun semn că se ocupă de furtul sesizat de ei. Cu alte cuvinte, rezoluţiile de acest gen nu sunt decât nişte formalităţi care nu îşi au rostul şi pot fi interpretate chiar şi ca o bătaie de joc.