Emanuel Diaconescu a încetat din viaţă (7.02.1944 – 8.07.2011)

A trecut în nefiinţă profesorul şi omul de cultură, academicianul Emanuel Diaconescu, figură emblematică a învăţământului superior românesc, creator de şcoală, mentor pentru generaţii de discipoli.

Născut la Buru, în judeţul Cluj, pe 7 februarie 1944, academicianul Emanuel Diaconescu a absolvit în 1966 Institutul Politehnic din Iaşi, Facultatea de Mecanică, începând la aceeaşi instituţie de învăţământ superior o carieră academică strălucită şi exemplară. A fost şef de lucrări la Institutul Politehnic din Iaşi în perioada 1972-1976, pentru ca în 1976 să sosească la Suceava. Odată cu venirea sa la Institutul Superior din Suceava, a luat fiinţă aici învăţământul tehnic din care s-au format toate facultăţile de profil de astăzi. A fost, pe rând, şef de catedră, decan pentru o lungă perioadă, din 1976 până în 1990. Din 1990, an în care se înfiinţează Universitatea „Ştefan cel Mare”, până în 2004, perioadă de mari transformări, în care au apărut noi facultăţi, a fost rectorul, iar din 2004 prorectorul universităţii sucevene.

Toate facultăţile cu profil tehnic de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava îi datorează academicianului Emanuel Diaconescu existenţa.

Prestigiul şi autoritatea de care s-a bucurat s-au transferat asupra instituţiei pe care a reprezentat-o, cu care, de altfel, s-a identificat. Devenise în 1975 Doctor în Filosofie (PhD), specialitatea Lubrificaţie, la Universitatea din Londra, titlu echivalat cu cel de Doctor Inginer în România, şi obţinuse, în acelaşi an, Diploma Colegiului Imperial Londra în Inginerie Mecanică.  La Institutul de Învăţământ Superior din Suceava devine în 1977 conferenţiar, obţinând în 1981 titlul de profesor universitar. O carieră strălucită, care avea să fie încununată în 1990, devenind Membru corespondent al Academiei Române.

Ca om, profesor şi renumit om de ştiinţă a fost apreciat, respectat şi admirat de studenţi, cadre didactice şi de întreg mediul academic românesc şi mondial, academicianului Emanuel Diaconescu i se acordă în 2004, de către Preşedenţia României, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.  De altfel, a creat şcoala suceveană de tribologie, recunoscută în plan mondial. În perioada 1989-1997 a fost membru corespondent şi, din 2004, membru plin al Consiliului Internaţional de Tribologie, membru al Comitetului Internaţional ASME de Mecanica Contactului, din 2003, membru al Comitetului Internaţional ASME de Nanotribologie şi Micro/Nano sisteme, vicepreşedinte (1987-2004) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Tribologie, preşedinte al Comisiei de Tribologie a Academiei Române (din 1993).

Cercetările în domeniul tribologiei şi mecanicii contactului l-au făcut cunoscut în întreaga lume. Excelent vorbitor de engleză, franceză şi rusă, a fost invitat pentru a susţine conferinţe ştiinţifice la Universitatea din Cambridge, la Colegiul Imperial din Londra, Colegiul Trinity din Dublin, INSA Lyon, École Centrale Lyon, Institutul de Materiale Londra, Institutul de Macromolecule Praga, Universitatea Catolică Leuven. A reprezentat peste tot, cu onoare, învăţământul românesc, cercetarea românească şi România. A beneficiat de două burse de cercetare COST, la Colegiul Imperial din Londra şi la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Lyon, şi a fost membru în Consiliile editoriale ale revistelor Academiei Române Studii şi Cercetări de Mecanică Aplicată şi Mecanique Appliquee. A fost referent ştiinţific la Al Treilea Congres Mondial de Tribologie, SUA, 2005.

Toate acestea constituie recunoaşterea pentru o activitate de cercetare prestigioasă, concretizată în peste 55 de contracte/granturi de cercetare şi în peste 320 de lucrări ştiinţifice, dintre care peste 60 în străinătate.

Deşi preocupat în permanenţă de studiu, de cercetarea ştiinţifică proprie în domeniul Tribologiei, Mecanicii Contactului şi Nanotribologiei, a găsit întotdeauna timp pentru colegii mai tineri, îndrumându-i şi sfătuindu-i cu multă competenţă şi participând cu întregul său suflet generos la creşterea şi succesele altora.

Academicianul Emanuel Diaconescu a fost un om nobil în toate împrejurările vieţii sale, un om cu o înaltă sensibilitate la tot ce exista în jurul său şi, în mod deosebit, la problemele legate de şcoala tehnică superioară, identificându-se cu învăţământul superior sucevean, care îi datorează enorm. Tot timpul demn, a reuşit să câştige preţuirea şi respectul tuturor celor din jur, care i-au cunoscut şi perceput personalitatea proeminentă, plină de înţelepciune.

Prin stingerea sa din viaţă, comunitatea academică pierde un profesor şi un cercetător de excepţie, dar şi un om cu alese calităţi intelectuale şi morale.

Regrete eterne şi

Dumnezeu să-l odihnească în pace!