Lucrările de reabilitare a drumului naţional 29, care face legătura între Suceava şi Botoşani, vor începe în scurt timp. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că investiţia poate demara, întrucât s-a semnat contractul cu firma constructoare „Spedition UMB”. Proiectul este în valoare de 21 de milioane de euro. Preşedintele Flutur a mai spus că, săptămâna viitoare, va fi parafat contractul cu „Spedition UMB” pentru realizarea şoselei de centură a Rădăuţilor, în lungime de 16,5 kilometri. Valoarea acestui proiect este de 25 de milioane de euro. Firma „Spedition UMB” îi aparţine omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului”.