Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 23 apr 2011 - Anul XVI, nr. 95 (4693)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Program

Ambulatoriul de la Spitalul Suceava, cabinetele medicilor de familie şi policlinicile, închise în a doua zi de Paşte

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Ambulatoriul integrat al Spitalului Suceava va fi închis luni, 25 aprilie, în a doua zi de Paşte. Aşa a informat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Tiberius Brădăţan, care a adăugat că în această zi nu se vor face internări în regim de zi sau pentru pacienţii cronici.

El a adăugat că, în data de 25 aprilie, medicii din secţiile Spitalului Suceava vor avea program de weekend şi sărbători legale.

„În această zi vor funcţiona liniile de gardă din toate secţiile, dar şi de la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Suntem pregătiţi să facem faţă tuturor cazurilor care ar putea să apară în această perioadă, agresiuni, excese de alimente şi alcool”, a precizat dr. Tiberius Brădăţan.

De menţionat că luni, în a doua zi de Paşte, nici medicii de familie nu vor lucra. În această zi vor fi închise şi policlinicile din judeţ.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ambulatoriul de la Spitalul Suceava, cabinetele medicilor de familie şi policlinicile, închise în a doua zi de Paşte.
 Vizualizări articol: 906 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ambulatoriul de la Spitalul Suceava, cabinetele medicilor de familie şi policlinicile, închise în a doua zi de Paşte5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei