Începând de luni dimineaţă, întreaga esplanadă din centrul Sucevei va fi închisă traficului rutier şi pietonal, cu garduri metalice care vor delimita şantierul pe care se lucrează la viitoarele parcări subterane.
Dacă restricţiile pentru şoferi au fost impuse de mai multă vreme, prin blocarea accesului pe strada Ştefan cel Mare, la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu, de ieri, pietonilor le-a mai rămas liber doar un culoar de trecere printre cele două şantiere ale parcărilor subterane, pentru ca de luni, acesta să dispară cu totul, cel puţin pentru câteva luni, dacă nu chiar pentru mai bine de doi ani.
Reprezentanţii firmelor General Construct şi TopDrill, care se ocupă de consolidarea terenului pe care vor fi amenajate primele parcări subterane din judeţ, au anunţat de marţi conducerea Primăriei Suceava că intenţionează să blocheze total accesul pe esplanada centrală, deoarece lucrările care trebuie făcute pot pune în pericol viaţa trecătorilor.
Viceprimarul Viorel Seredenciuc a precizat că vineri dimineaţa a fost informat de reprezentanţii constructorilor că vor să pună în aplicare măsura de blocare a accesului pe şantier prin montarea de garduri metalice, dar că le-a cerut ca măcar până luni zona să fie circulabilă pentru pietoni.
Luni dimineaţă, culoarul de acces dintre cele două şantiere – cel al parcării mari, de lângă blocul turn Union şi cel al parcării mai mici, dintre Casa de Cultură şi blocul E.ON – va dispărea, întreaga zonă centrală, care cuprinde şi kilometrul 0 al Sucevei.
Capătul străzii Ştefan cel Mare, la intersecţia cu Nicolae Bălcescu, ar mai putea fi redeschis, pentru scurt timp, la finele lunii aprilie sau la începutul lunii mai, când trebuie finalizată montarea piloţilor secanţi, pentru a fi demarate lucrările de realizare a parcărilor subterane cu 162 de locuri.
(19 feb 2011, 11:19:01