Angajaţii Muzeului Bucovina au povestit semnificaţia tăierii porcului de Ignat

Sacrificarea tradiţională a unui porc la Muzeul Satului Bucovinean a avut parte de o promovare intensă, ca una dintre atracţiile programului „Crăciun în Bucovina”. Sâmbătă dimineaţă, printre căsuţele de secol XVIII şi XIX de la muzeu, erau spectatorii înfriguraţi, ziariştii, directorul Complexului Muzeal, Emil Ursu, şi şefa secţiei Etnografie, Violeta Enea.

Porcul a fost adus asomat, gata pregătit pentru pârlire şi tranşare. După aproximativ jumătate de oră, animalul a fost acoperit cu paie cărora li s-a dat foc. Ritualul tradiţional a fost respectat cu stricteţe, singurele concesii făcute vremurilor prezente fiind asomarea şi examenul trichineloscopic al cărnii.

Flutur: „Sunt foarte multe lucruri care ţin de identitatea acestui neam şi nu trebuie să ne fie ruşine cu ele”

Pentru prima tăietură din porcul jertfit în scop turistic şi didactic i s-a înmânat cuţitul preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a venit la muzeu împreună cu consilierul său, Niculai Barbă. Flutur a gustat din şoric şi şi-a amintit de copilărie, când mânca şoric de pe coada şi picioarele porcului, „cel mai dulce şi mai fraged”. Gheorghe Flutur a arătat importanţa păstrării tradiţiei şi ritualurilor străvechi şi promovarea lor la Muzeul Satului, îndeosebi pentru copii şi pentru cei crescuţi în oraşe, care nu au altfel ocazia să le vadă. „Sunt foarte multe lucruri care ţin de identitatea acestui neam şi nu trebuie să ne fie ruşine cu ele. Am vrut să le arătăm şi altora, este tradiţia noastră, nu un obicei primitiv şi barbar, cum au spus unii”, a spus Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean a petrecut circa 20 de minute cu cei prezenţi la muzeu, iar spectatorii hotărâţi să înfrunte frigul au rămas până după-amiază să se bucure şi de celelalte etape ale tăierii porcului de Ignat - mâncatul şoricului şi „pomana porcului”.

„Aspectul practic, material, utilitar primează în viaţa ţăranului”

Şefa secţiei Etnografie a Muzeului Bucovinei, Violeta Enea, ne-a declarat că sacrificarea porcului de Ignat are rădăcini foarte vechi, o sărbătoare la care aspectele filozofice şi magice se împletesc cu cele pragmatice, legate de asigurarea hranei până în primăvară în gospodăriile ţărăneşti.

„Este o perioadă propice pentru practicile, pentru ritualurile despre care se crede că pot influenţa soarta omului, pentru a aplica obiceiul pământului, a ceea ce spun bătrânii că trebuie să facem pentru a avea sănătate şi belşug, pentru ca familia şi animalele să fie sănătoase şi rodul pământului să fie cel aşteptat. Tăierea porcului de Ignat are şi o semnificaţie a jertfei, dar şi o parte practică pentru că vorbim despre un animal crescut în gospodărie, care se taie în perioada de iarnă şi asigură hrana până în primăvară. Este o sărbătoare veche, cu ritual precreştin şi practici care ulterior s-au suprapus peste credinţa religioasă. Se spune că cel care taie porcul nu trebuie să scrâşnească din dinţi, când sacrifică animalul, ca să nu fie carnea tare. Pârlitul are o explicaţie filozofică, a purificării prin foc, dar trebuie văzut şi aspectul practic, material, utilitar, care primează în viaţa ţăranului. Sunt zone unde nu se pârleşte porcul, ci se jupoaie, iar pielea se vinde sau se foloseşte la confecţionat opinci. Din copite se făceau nasturi, iar din părul de porc se făceau bidinele sau se îmbiba în sângele porcului proaspăt tăiat şi se păstra pentru vrăji, pentru practici magice. Noi am dorit să subliniem astăzi aici partea de ritualuri, de superstiţii şi mai puţin aspectul practic, al pregătitului cârnaţilor în muzeu”, a spus Violeta Enea.