Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 20 nov 2010 - Anul XV, nr. 274 (4565)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Se strânge laţul

Au recunoscut că au dat şpagă la Parchet, pentru a scăpa de judecată

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Suspiciunile în legătură cu dosarele măsluite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, acolo unde mai mulţi indivizi cercetaţi pentru infracţiuni la regimul rutier au scăpat de judecată, după ce-ar fi oferit şpagă unor funcţionari, încep să devină certitudini.

Zilele trecute, doi dintre indivizii cu pricina au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, deşi, iniţial, la Parchetul de la Vatra Dornei au fost scoşi basma curată.

 

Soţul grefierei recunoaşte faptele de corupţie 

Unul dintre inculpaţi, se arată în actele de sesizare a instanţei, este Neculai Bulughiană (63 de ani), chiar soţul fostei grefiere de la unitatea de Parchet de la Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană (43 de ani), cercetată penal de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru fapte de corupţie în mai multe dosare penale în care erau anchetaţi fel de fel de indivizi prinşi la volan cu o alcoolemie peste limita legală.

Neculai Bulughiană a fost prins pe 21 martie 2007, la ora 17.15, la volanul unui Opel Vectra, pe raza municipiului Vatra Dornei, cu o alcoolemie de 2,40 la mie.

Soţul grefierei, pe atunci, la Parchetul Vatra Dornei a ajuns pe mâna poliţiei, după ce, într-o curbă uşoară la dreapta, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de trafic, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca „VW Passat”.

Chiar dacă dosarul a fost trimis de poliţie cu propunere de arestare preventivă, la Parchetul de lângă Judecătoria Vatra Dornei soluţia a fost aceea de scoatere de sub urmărire penală.

După aproape trei ani de atunci, odată cu izbucnirea scandalului de corupţie, dosarul a fost redeschis şi preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar anchetatorii au stabilit că în încercarea de a se sustrage răspunderii penale, Neculai Bulugiană a adus doi martori care au dat declaraţii nesincere şi a solicitat calculul retroactiv al alcoolemiei, recunoscând că cererea sa a fost admisă prin coruperea unor funcţionari publici din cadrul Parchetului Vatra Dornei.

 

Cu o alcoolemie de 2,35 la mie, la volanul unei maşini neînmatriculate, cu numere false. Dosar închis 

Al doilea individ dat pe mâna judecătorilor de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava este Adrian Florea (24 de ani) din comuna Coşna, administrator la aceeaşi firmă cu soţul fostei grefiere Bulughiană, SC Pingrup SRL Dorna Arini.

Respectivul a fost trimis în judecată în două dosare.

Unul dintre acestea data din februarie 2009 şi, la fel ca şi în cazul dosarului lui Neculai Bulughiană, a fost închis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Adrian Florea a fost prins, pe 22 februarie 2009, pe DN 17, pe raza comunei Dorna Candrenilor, la volanul unei maşini neînmatriculate, cu numere false de circulaţie.

Tânărul, susţin anchetatorii, avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,20 grame la mie.

„Reţeta” muşamalizării dosarului în cauză a fost identică cu cea din dosarul lui Neculai Bulughiană, martori mincinoşi şi o cerere de recalculare a alcoolemiei, cerere care, a recunoscut Adrian Florea, a trecut de procurorul de caz tot prin oferirea unei sume de bani.

Pe lângă cele trei infracţiuni din 2009, Adrian Florea a fost trimis în judecată şi într-un alt dosar, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de la unitatea de Parchet din Vatra Dornei.

De data aceasta, Florea va fi judecat pentru că pe 10 martie a.c. a fost prins pe strada Roşu din municipiul Vatra Dornei, la volanul unui BMW, cu o îmbibaţie alcoolică de 2,35 grame la mie.

 

În jur de 1000 de euro, muşamalizarea unui dosar penal

Dosarul presupuselor fapte de corupţie de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei se află încă în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar surse apropiate anchetatorilor ne-au mărturisit că, cel mai probabil, va fi trimis un etaj mai sus în clădirea Parchetelor, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Suceava.

Şi asta pentru că, pe lângă fosta grefieră Angelica Mariana Bulughiană, vizat este şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Gheorghe Rusu, actualmente pensionar, cel care ar fi instrumentat toate aceste dosare suspecte.

Din informaţiile pe care le deţinem, muşamalizarea unui dosar ar fi costat în jur de 1000 de euro.

Numeroase dosare trimise de Poliţia din Vatra Dornei unităţii de parchet din localitate, cu propunere de trimitere în judecată, nu au mai ajuns în instanţă, iar anchetatorii vor să verifice dacă soluţiile date au fost şi cele corecte.

Potrivit unei situaţii primite în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ultimii cinci ani (2005 -2010/trimestrele I-III) s-au soluţionat 656 de dosare privind infracţiuni la regimul circulaţiei.

Dintre acestea, doar 257 au ajuns pe rolul instanţelor de judecată, iar restul, fie au primit alte soluţii, fie, în mare parte din cazuri (n.r.-302 dosare) au fost închise pe motiv că fapta nu prezintă gradul social al unei infracţiuni.

Rămâne de văzut câte dintre aceste dosare au fost măsluite pentru a nu mai ajunge pe mâna judecătorilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Au recunoscut că au dat şpagă la Parchet, pentru a scăpa de judecată.
 Vizualizări articol: 2576 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Au recunoscut că au dat şpagă la Parchet, pentru a scăpa de judecată5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Mita trimis de
(20 nov 2010, 12:08:52
f.usor sa spui ca ai dat bani unui procuror, trebuie sa si probezi, nu? ....
asta-i romanul, ii faci un bine, il scoti din belele si el te toarna....dar, fara probe este apa de ploaie.....

2.   Mita???? trimis de
(20 nov 2010, 18:51:41
in romania s-a dat mita?incredibil..........ce acu sa te lauzi ca dai dau iei mita in romania e normalitate..indiferent de institutie...la salariile ce le iau bugetarii ...eu nu am posibilitatea sa iau dar nu mi-ar fi rusine de ar veni cineva si mi iar baga in buzunar....si dat si rugat..e pacat...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei