Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 19 iul 2010 - Anul XV, nr. 167 (4458)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Tradiţie şi modernitate

Vereşti, cea mai mare piaţă din Moldova

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Forfotă, agitaţie, vuietul glasurilor care se tocmesc pentru marfă, nechezatul cailor înhămaţi la căruţe, guiţatul porcilor şi mugetul vacilor se împletesc în aerul dimineţii, venind dinspre cea mai mare piaţă din Moldova, din comuna suceveană Vereşti, al cărei nume e legat definitiv de cel al târgului la care se adună zeci de mii de oameni duminică de duminică.

Chiar dacă podul dintre Udeşti şi Vereşti e stricat, rupt de ape şi răsturnat la 45 de grade, oamenii se aventurează pe el, mergând pe laterala mai puţin înclinată, cu desaga plină de produse proaspete, cu câte un val de tablă în braţe ori chiar şi cu scânduri în spinare, mai ales că aici se găseşte cea mai variată gamă de cherestea. Alţii vin cu viţelul după ei, trăgându-l de sfoară, ori cu purcelul de lapte guiţând speriat dintr-o sacoşă.

Lunca râului, de cealaltă parte a podului rupt, e plină de maşini şi căruţe care au venit la piaţă, alegând să treacă pe jos, pe podul înclinat, decât să ocolească şi să vină pe drumul dinspre Dumbrăveni.

 

Cea mai mare piaţă de cherestea, dar şi de produse agro-alimentare

Pe poarta pieţei e un du-te-vino continuu. Căruţe încărcate cu marfă intră spre standuri, în vreme ce altele, deja golite, se pornesc la drum, grupuri de oameni se amestecă în forfota egalată doar de cea a Bazarului din Suceava, iar mirosul de mici şi frigărui îi trage pe mulţi spre terasele amenajate din loc în loc, pe suprafaţa întregii pieţe.

Dacă în timpul săptămânii, de la 6.00 până la ora 16.00, Piaţa Vereşti este cel mai căutat loc pentru vânzarea şi cumpărarea de cherestea, 26 de producători din judeţ fiind prezenţi cu materiale de toate dimensiunile necesare, duminica, de la 4 dimineaţa se deschide şi Piaţa Obor, în care găseşti tot ce vrei sau nici măcar nu ai gândit.

De la legume şi fructe proaspete, aduse direct din gospodăriile locuitorilor din satele învecinate, la fructe exotice şi de sezon, precum pepeni verzi, de la roşii cărnoase, ce te îmbie să muşti din ele, la ardei şi vinete ce aşteaptă să fie coapte pe foc, să umple casa de arome îmbietoare, cumpărătorii au de unde alege, convinşi că vor găsi aici şi cele mai bune preţuri.

Pe lângă cele 700 de tarabe de desfacere a mărfurilor, mare parte autohtone, sunt şi trei hale special amenajate – una de lactate, în care se vând săptămânal peste 2.500 de kilograme de caş proaspăt, brânzeturi, lapte proaspăt şi smântână, de la producători din zonă, o altă hală de carne, cu produse de Cimpoieşu, dar şi o pescărie, în care se vinde săptămânal cam o tonă de peşte proaspăt, direct din acvarii.

 

Supraveghere video pentru o piaţă de şapte hectare

Întinsă pe aproximativ şapte hectare de teren, imensa piaţă din Vereşti a fost împărţită pe mai multe sectoare, supravegheate în permanenţă prin camere video, dar şi cu personal specializat, precum medici veterinari şi tehnicieni silvici.

Pentru că majoritatea cumpărătorilor din piaţă sunt gospodari, care au nevoie de diferite unelte, piese de schimb şi alte bunuri utile într-o gospodărie, a fost înfiinţată piaţa de scule şi unelte, unde se găsesc de la şuruburi şi piuliţe de toate dimensiunile, până la plug de arat şi piese de tractoare.

Ceva mai sus e piaţa de mobilă, de unde se aprovizionează locuitorii a zeci de sate cu canapele, mobilier de bucătărie, de sufragerie, mese, scaune şi paturi.

La cererea cumpărătorilor s-a înfiinţat şi târgul de second-hand, unde mare căutare o au hainele de firmă aduse de peste hotare şi vândute aici la preţuri modice, dar şi piaţa de încălţăminte.

În altă zonă sunt comercializate produse agricole, în special saci cu grăunţe şi fel de fel de seminţe, iar în apropiere este şi piaţa de animale, unde găinile, purceii tineri, viţeluşii, vacile şi caii îşi găsesc rapid un nou proprietar.

 

Zi de naştere, sărbătorită alături de vânzători şi cumpărători

“Piaţa de la Vereşti e renumită în toată Moldova, nu degeaba sosesc aici cumpărători şi vânzători nu doar din judeţele învecinate, ci chiar şi de mai departe, din vestul ţării şi din Ucraina.

Adeseori se găsesc aici mărfuri aduse din Târgu Mureş, Bacău, Roman, Satu Mare şi Baia Mare, la fel cum şi cumpărătorii vin de la distanţe mari, atraşi de diversitatea de bunuri pe care o descoperă”, spune patronul Pieţei Vereşti, Marius Prundeanu, care ieri a sărbătorit alături de vânzători şi cumpărători ziua sa de naştere, cinstindu-i cu vin şi câte o porţie de oaie la ceaun.

Ambiţia sa e să facă şi din Piaţa de la Bogdăneşti, pe care a cumpărat-o în urmă cu trei săptămâni, un loc la fel de căutat, mai ales că a început deja modernizarea ei.

Piaţa de la Vereşti e cea mai bună dovadă că viaţa merge înainte, indiferent de greutăţi. Ruperea podului nu i-a împiedicat pe oameni să vină la piaţă, mulţi au venit chitiţi să ia ceva anume, alţii doar să vadă cum mai merge piaţa, să se înfrupte din veselia din jur, din bunătăţile ce sfârâie pe grătare la terase, să bea o bere alături de cunoscuţi, să se răcorească cu o îngheţată sau o felie de pepene roşu şi să se întoarcă cu ceva bun pentru cei care îi aşteaptă acasă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vereşti, cea mai mare piaţă din Moldova.
 Vizualizări articol: 7444 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.89/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.9 din 9 voturi
Vereşti, cea mai mare piaţă din Moldova3.959

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Chiar asa? trimis de
(19 iul 2010, 15:56:55
Pe ce va bazati cand scrieti asemenea articole? Poate din judetul Suceava sa fie Verestiul pentru ca din Moldova sigur nu are cum.
Eu stiu doua mult mai mari- LESPEZI, Judetul Iasi si Tupilati, Judetul Neamt.
2.   Ce taran trimis de
(19 iul 2010, 17:01:33
Auzi reporterasule Cosmin Romega,tin sa te anunt ca esti un mare fraierica si lingau pe deasupra...Tin sa te anunt ca mi se face greata cand ti'am citit articolul tau...In primul rand toata lumea stie ca acest domn Marius ''patron'' cum il numesti tu a fost toata viata un hot si un sarlatan..A umblat cu alba-neagra multi ani la rand iar apoi a fost in america unde a dat o tzeapa la stat si a fugit cu banii in romania unde mai apoi cu aicei bani a luat ''licitatia'' masluita bineinteles...toata lumea stie ce a fost..nu il mai lauda tu pentru un castron de bors care ti l'a dat lingaule...Zi de zi se lauda ca e nepotul lui Flutur...ba ca e verisor...Omul e bolnav de impresie...Sufera de grandomanie..Au fost altii mult mai mari ca el in judet si au sfarsit la puscarie..stai linistit ca si zilele lui sunt numarate..mai vorbim pe aici....
3.   Pod trimis de
(19 iul 2010, 18:05:56
Domnule Cosmin! Oare cum de ati vazut piata si nu ati vazut podul care sta sa cada? Poate ati dat in orbul gainii! Sau ati vazut piata din elicopterul lui Flutur! mi se pare revoltator sa scrii despre piata si s-o lauzi si sa nu scrii un cuvintel despre pod! Pentru ca oricat de mare piata ar fi , podul are un mare impact! Intrebare: locuitorii din Udesti cum pot cumpara produse din piata, cum pot sa-si vanda produsele? Si apropos de beizadea: nepotelul lui nenea Flutur nu are nici o legatura cu legea si face cea mai mare evaziune fiscala din zona! Ati verificat domn reporter?
3.1  RE: Pod trimis de
(20 iul 2010, 10:23:14
a specificat ceva de pod si e si o poza....happy
4.   Mita trimis de
(19 iul 2010, 19:02:10
Stai linistit Emanoil....Politia are si ea cota de acolo...Si dom' Cozmin daca tot iti este asa mare prieten de'l lauzi prin ziare,daca ai posibilitatea verifica'i un pic cazierul...Ai sa vezi foarte multa puscarie facuta in America....Nu stiam ca Flutur are nepoti recidivisti...De ce nu scrii de tatele care le platesc taranii in piata...Te ia inima...Daca un biet taran are 10 purcei...ia ia 10 ron pe bucata..total 100 roni...daca sap urmatoare vine tot cu aia si nu a vandut nimic,ii mai ia 100 roni..doar daca indrazneste sa zica ceva ii zice sec...''iesi afara din piata mea''..si chiar se tine de cuvant....La majoritatea comerciantilor le ia bani pe marfa pe care o are nu la m2..e jaf la drumul mare..foarte muti comercianti imparte castigul cu el si ganditi'va ca da la stat da doar 2000 roni pe luna iar el incaseaza sute de milioane saptamanal...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei