Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 4 mar 2010 - Anul XV, nr. 52 (4343)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Din martie

Vaccinul gratuit împotriva cancerului de col uterin, disponibil şi pentru femeile peste 24 de ani

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

După ce a rămas cu zeci de mii de doze de vaccin în stocuri, Ministerul Sănătăţii a decis ca, din luna martie, şi femeile cu vârste peste 24 de ani să primească gratuit serul. Astfel, campania de imunizare anti HPV (virusul papilloma responsabil de apariţia maladiei) s-a extins pentru a doua oară în ultimele două luni, iar pentru a se asigura succesul ei au fost adăugate şi două noi locaţii în care se poate face injectarea. Astfel, conform noilor reglementări, de luni, femeile cu vârsta peste 24 de ani se pot vaccina gratuit în cadrul cabinetelor ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, şi nu doar la medicii şcolari şi cei de familie, cum era până acum. Singura condiţie este ca imunizarea să se realizeze numai la recomandarea medicului ginecolog.

 

În judeţ, din peste 4.000 de doze de ser, doar aproximativ 500 au fost folosite

Deşi Ministerul Sănătăţii a extins treptat vârsta de vaccinare anti HPV, de la 12 – 14 ani la până în 24 ani şi acum peste această vârstă, precum şi locaţiile în care se poate administra serul, de la medicii şcolari, la medicii de familie, iar, mai nou, la cei ginecologi, numărul fetelor care s-au injectat rămâne în continuare mic.

Ultimele statistici ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava arată că, până la data de 21 februarie, au primit prima doză de vaccin 250 de fetiţe între 12 şi 14 ani, în timp ce doza a doua a fost administrată la 215 de fetiţe care fac parte din această categorie de vârstă. De asemenea, au fost injectate cu prima doză 14 fete cu vârste cuprinse între 15 - 19 ani şi 33 de fete cu vârste între 20 - 24 ani.

Rata de vaccinare este una foarte proastă, dacă avem în vedere că, pentru derularea acestei campaniei, judeţului Suceava i s-au repartizat de către Ministerul Sănătăţii peste 4.000 de doze de vaccin, din care doar aproximativ 500 au fost folosite. În ciuda dezinteresului manifestat până acum pentru vaccinul împotriva cancerului de col uterin, conducerea DSP speră ca, din martie, odată cu extinderea campaniei şi la femeile peste 24 ani, numărul imunizărilor să crească sensibil.

 

DSP Suceava speră, totuşi, ca femeile peste 24 ani să se vaccineze

„Eu zic că dacă vaccinul va fi recomandat de un medic ginecolog va fi perceput altfel, lumea va avea încredere în el. În plus, s-a remarcat că la vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani, cererea a fost mai mare, ceea ce este încurajator. Asta înseamnă că tinerele peste 18 ani, care pot decide singure pentru ele, aleg să se vaccineze. Realizează ce se poate întâmpla şi înţeleg că este necesar să se protejeze. Oricum, este bine ca lumea să profite, fiindcă nu se ştie dacă Ministerul Sănătăţii va continua această campanie gratuită şi la anul. Se va considera că, dacă nu s-a vrut o dată, lumea nu este interesată, iar ca atare se va renunţa. Noi vom face tot posibilul pentru a promova această acţiune atât în rândul medicilor care administrează serul, cât şi în rândul populaţiei”, au declarat ieri responsabilii de la Direcţia de Sănătate Publică Suceava.

 

Serul are eficienţă maximă doar la vârste la care nu s-a început viaţa sexuală

Chiar dacă Ministerul Sănătăţii a decis că şi femeile trecute de prima tinereţe pot să-şi facă vaccinul anti HPV, ginecologii susţin că imunizarea nu mai este la fel de eficientă după vârsta de 24 de ani. ”Vaccinul nu prea îşi mai are rostul, mai ales după 30 de ani, fiindcă este posibil să se fi contactat deja virusul.Efectul scade cu vârsta aşa că imunizarea la vârste mici, de 12-14 ani, rămâne cea mai sigură” spune unul din specialiştii suceveni.

Afirmaţiile ginecologilor nu fac decât să întărească convingerea că MS vrea să scape de dozele rămase neutilizate, al căror termen de valabilitate expiră în toamnă, mai ales dacă avem în vedere că, la lansarea campaniei de imunizare în România, autorităţile sanitare vorbeau despre o perioadă optimă de imunizare la vârste mici, când fetele nu şi-au început viaţa sexuală.

Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin a fetiţelor cu vârste între 12 - 14 ani a fost demarată de Ministerul Sănătăţii în noiembrie 2009, după ce o primă acţiune similară, derulată în 2008, s-a dovedit un adevărat fiasco. O lună mai târziu, în decembrie 2009, comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii a hotărât extinderea campaniei de vaccinare la fetele până în 24 ani, atât prin cabinetele medicale din unităţile de învăţământ, cât şi prin cabinetele medicilor de familie.

În ţară, până la data de 17 februarie, au fost vaccinate gratuit un număr de 11.731 fete cu vârsta între 12 - 14 ani, 3. 365 tinere cu vârsta între 15 - 19 ani şi 1.228 tinere cu vârsta între 20 - 24 ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vaccinul gratuit împotriva cancerului de col uterin, disponibil şi pentru femeile peste 24 de ani.
 Vizualizări articol: 1373 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Vaccinul gratuit împotriva cancerului de col uterin, disponibil şi pentru femeile peste 24 de ani0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei