Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 oct 2009 - Anul XIV, nr. 241 (4227)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Mandat de arestare

„Înhăţat” de poliţie, la aproape o lună după ce a omorât un om

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat, luni noapte, după ce anchetatorii au adunat probe din care rezultă că este coautor la omorul petrecut în urmă cu aproape o lună de zile într-un apartament din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
Autorul a recunoscut faptul că a fost la locul omorului, însă a încercat să transfere toată vina spre celălalt agresor.

 

Pe 20 septembrie a.c., Constantin Nichita, în vârstă de 61 de ani, care locuia pe strada Jean Bart, a fost găsit mort în casă. Trupul bărbatului era întins pe parchet, cu faţa în jos, având multiple leziuni. Din expertiza medico-legală a rezultat că acesta avea ruptură de splină, fractură craniană şi mai multe fracturi costale, cu alte cuvinte a fost bătut crunt.
Din cercetările anchetatorilor a rezultat că acesta a fost omorât cu o zi înainte de a fi descoperit, în seara zilei de 19 septembrie.

 

Au venit la băut în locuinţa victimei, la invitaţia acesteia

Bărbatul omorât, care locuia singur, era cunoscut în cartier ca o persoană vizitată foarte des de indivizi dubioşi, bănuindu-se că avea înclinaţii homosexuale. În seara omorului, vecinii au auzit scandal în locuinţă, însă, cum astfel de incidente se mai petrecuseră, nimeni nu s-a gândit că ar fi vorba de o faptă atât de gravă.
A doua zi, la scurt timp după ce omorul a fost descoperit, echipa de anchetatori l-a identificat drept suspect pe Iulian Şutac, în vârstă de 28 de ani, individ cunoscut cu antecedente penale, eliberat din penitenciar în vara acestui an.
Ulterior, pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, în momentul agresiunii, în locuinţă s-a mai aflat un individ, Laurenţiu Lungu, în vârstă de 44 de ani. Lungu şi Şutac, vecini în cartier cu Nichita, veniseră în noaptea respectivă la locuinţa acestuia pentru a consuma alcool, la invitaţia gazdei.

 

O invitaţie la o partidă de sex a declanşat furia agresorilor

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, după ce a băut o cantitate mare de alcool, bărbatul de 61 de ani le-a cerut celor doi să întreţină relaţii sexuale cu el, ambii refuzând. De aici şi până la scandal a mai fost doar un pas, cei doi bătându-l crunt pe cel care le-a dat de băut.
În urmă cu două zile, procurorul criminalist care s-a ocupat de caz a concluzionat că sunt suficiente probe că Lungu a participat efectiv la agresiune, astfel că a dispus eliberarea unui mandat de aducere pe numele acestuia.
Laurenţiu Lungu a fost ridicat de acasă şi, după ce procurorul a emis ordonanţă de reţinere, a fost dus la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii şi-au însuşit propunerea, dispunând emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi complicitate la furt calificat.

 

Autorii dau vina unul pe altul

Ambii suspecţi recunosc faptul că s-au aflat în seara respectivă în casa lui Nichita, însă fiecare dă vina pe celălalt pentru omor.
Pe baza concluziilor medico-legale şi a urmelor prelevate de pe victimă, anchetatorii au stabilit în mod cert că ambii au participat efectiv la agresiune, Lungu fiind chiar cel care a iniţiat altercaţia din care a rezultat omorul.
Deşi din casă a fost luat un televizor, sustras de Şutac, şi s-au găsit urme de răvăşire, anchetatorii au ajuns la concluzia că nu jaful a fost mobilul crimei, ci un conflict spontan, transformat imediat în bătaie pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Înhăţat” de poliţie, la aproape o lună după ce a omorât un om.
 Vizualizări articol: 690 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.71/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.7 din 7 voturi
„Înhăţat” de poliţie, la aproape o lună după ce a omorât un om2.757

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei