Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 2 oct 2009 - Anul XIV, nr. 231 (4217)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Constatare

Suceveni care muncesc peste hotare, păcăliţi de patroni cu bani falşi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cea mai mare parte a bancnotelor false descoperite de poliţie în judeţ au fost realizate în afara graniţelor ţării şi au ajuns în Suceava fie întâmplător, aduse de persoane care au muncit în străinătate şi care nu ştiau că au fost plătite, pentru munca lor, cu bani falşi, fie au fost plasate strategic de membrii unor reţele.
Cele mai multe bancnote false care circulă pe piaţă sunt în euro, urmate de cele în lei, în timp ce lirele sterline şi dolarii americani falşi sunt rarităţi.

 

Conform datelor furnizate de Brigada de Combatere a Crimei Organizate Suceava (BCCO) Suceava, structura de poliţie care se ocupă de combaterea infracţiunilor de fals de monedă, de la începutul lui 2009, în judeţ au fost identificate 164 de bancnote false, care fac obiectul cercetărilor în 18 dosare penale.
110 dintre bancnote au fost euro falşi, cu valori cuprinse între 10 şi 200 de euro, 47 imitau bancnote de 100 de lei româneşti, şase erau falsuri reprezentând 20 de lire sterline, în timp ce o bancnotă era un fals de 10 dolari americani.
Faţă de anii precedenţi, numărul falsurilor descoperite este în uşoară scădere, însă fenomenul rămâne la un nivel destul de ridicat.

 

Constată că au bani falşi când ajung la casele de schimb

După cum a precizat subcomisarul Petrică Ţibichi, şeful Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO, de la începutul anului au fost anihilate două grupări care au plasat pe piaţa din judeţ bani falşi, însă cele mai multe bancnote aparţineau unor persoane care habar nu aveau că au în buzunar falsuri.
„În cele mai multe cazuri de acest gen, a fost vorba de persoane venite cu banii din străinătate. Cel mai adesea, aceste bancnote false au fost descoperite de personalul de la casele de schimb valutar, care ne-a sesizat pe noi. În 98% dintre cazuri, cei care ajung cu bani falşi la casele de schimb valutar nu ştiu că au asupra lor bancnote contrafăcute”, a declarat subcomisarul, care a explicat că falsurile sunt în general bine realizate şi greu de depistat de un necunoscător.
În marea majoritate a acestor cazuri, persoanele care au muncit pe bani falşi nu au şanse să-şi mai recupereze vreodată banii.

 

Schimbau falsurile în bani la magazine săteşti

Referitor la grupările care au plasat bani falşi pe piaţă, prima a fost anihilată în luna martie a acestui an. La acea vreme, în urma unei descinderi a poliţiştilor, au fost reţinuţi trei indivizi, doi din Maramureş şi unul din Gura Humorului, asupra lor fiind găsite 23 de bancnote falsificate, toate de 100 de lei. Până să fie prinşi, indivizii distribuiseră deja zeci de bancnote în mai multe locaţii din ţară, anchetatorii probând plasarea a 27 de bucăţi, pe raza judeţului Suceava, în Cluj şi în Maramureş. Bancnotele erau realizate în Maramureş, specialiştii BCCO apreciind că erau relativ bine falsificate.
Pentru a nu fi identificaţi, cei trei foloseau banii la unităţi de alimentaţie publică şi chioşcuri din mediul rural, de obicei pe timp de noapte, de fiecare dată pretinzând că sunt foarte grăbiţi şi achiziţionând bunuri cu valoare mică, gen un pachet de ţigări.

 

Oameni abordaţi pe stradă şi momiţi cu schimburi avantajoase

A doua grupare, formată din trei persoane din Fălticeni, a fost anihilată luna trecută, în urmă cu două zile învinuiţii fiind trimişi în judecată. În sarcina acestora au fost reţinute 13 fapte, comise în Suceava, Neamţ şi Botoşani, în toate cazurile fiind vorba de plasare de euro falşi.
Ca mod de operare, aceştia abordau pe stradă persoane pe care le rugau să le schimbe valuta în lei, momindu-le cu un schimb foarte avantajos, de asemenea mai plasând bani la magazine, săli de jocuri şi la staţii PECO.
În acest caz se crede că falsurile au fost realizate în Bulgaria, de o reţea internaţională.
„Tot ce pare avantajos în cazul unor schimbări de monedă trebuie să pună multe semne de întrebare. Plasatorii nu se duc niciodată cu banii la case de schimb valutar ori la unităţi bancare, ci îşi aleg victime neavizate”, a arătat subcomisarul Petrică Ţibichi.

 

Diferenţele dintre fals şi original

Banii falşi descoperiţi în judeţ provin în majoritate din afara graniţelor ţării. În acest an, în ţară s-au identificat „centre” de falsificare doar în Constanţa şi Maramureş, banii proveniţi din acest din urmă judeţ ajungând şi la noi.
„În general, la toate falsurile calitatea hârtiei lasă mult de dorit, este mult diferită faţă de original, în timp ce la bancnotele româneşti false s-a putut observa o diferenţă mare şi de culoare. La valută, firele de mătase diferă mult de original, în timp ce la bancnotele româneşti fereastra nu este niciodată imitată bine de falsificatori”, a explicat cum pot fi identificate falsurile subcomisarul Petrică Ţibichi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceveni care muncesc peste hotare, păcăliţi de patroni cu bani falşi.
 Vizualizări articol: 828 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Suceveni care muncesc peste hotare, păcăliţi de patroni cu bani falşi5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei