Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 10 iun 2009 - Anul XIV, nr. 133 (4119)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9769 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7307 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dosare grele

Primăria Fălticeni, dată în judecată pentru 54 de miliarde de lei vechi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primăria Fălticeni a fost chemată în judecată pentru achitarea unei datorii de nu mai puţin de 54 de miliarde de lei vechi. Edilul Vasile Tofan recunoaşte că
eventuala pierdere a procesului ar băga Primăria în faliment, dar pe de altă parte spune că firma care solicită această sumă uriaşă nu va avea niciodată câştig de cauză.

 

Fosta firmă care s-a ocupat cu gestionarea serviciului sistemului de apă, canal şi epurare din municipiul Fălticeni, actuală SC Comerţul Rom SRL, fostă SC Comerţul Românesc SRL, a dat în judecată Primăria şi solicită daune în valoare de 54,356 de miliarde de lei vechi. Potrivit acţiunii înregistrate la Secţia Comercială a Tribunalului Suceava, SC Comerţul Rom SRL, prin administratorul Iulian Goldslegher, invocă nerespectarea unei clauze din contractul încheiat cu Primăria Fălticeni în aprilie 2004.
Toată nebunia a pornit acum şapte ani, pe 23 mai 2002, când între SC Comerţul Românesc SRL şi Primăria Fălticeni s-a încheiat un contract de cesionare pentru 49 de ani a serviciilor publice aferente sistemului apă, canal şi epurare. Doi ani mai târziu, pe 17 aprilie 2004, contractul a fost reziliat de comun acord între cele două părţi, sub pretextul că municipiul Fălticeni a fost acceptat în programul SAMTID, iar pentru a accesa fondurile europene necesare lucrărilor de reabilitare, una din condiţii era aceea de a fi proprietar pe sistemul de apă, canalizare şi epurare.

 

Reziliere de comun acord, cu condiţii păguboase

În contractul de reziliere, reprezentanţii SC Comerţul Românesc SRL au impus şi o serie de clauze, extrem de păguboase. Una din cerinţe este plata a 310.000 de euro, reprezentând contravaloarea investiţiilor realizate la obiectiv în cei doi ani cât sistemul de apă, canal şi epurare a fost concesionat. A mai fost solicitată o sumă de 197.000 de euro, contravaloarea datoriilor preluate de la fostul operator, SC Goscom SA Fălticeni. În fine, SC Comerţul Românesc SRL mai cere plata a 437.000 de euro, daune pentru neutilizarea contractului, în cuantumul unei treimi din profitul pe care societatea l-ar fi obţinut în cei 47 de ani care au mai rămas din perioada de concesiune.
În contractul de reziliere se mai stipula că întreaga sumă trebuia plătită în 36 de rate lunare, până pe 23 aprilie 2007.
Cum Primăria Fălticeni ar fi achitat doar 7,971 de miliarde de lei, SC Comerţul Rom SRL a încercat să obţină şi diferenţa de bani, inclusiv cu daunele de rigoare, suma actualizată fiind de 54, 356 de miliarde de lei vechi.

 

Primarul Vasile Tofan: „Şi-au bătut joc de locuitorii acestui oraş”

De cealaltă parte, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a caracterizat acţiunea drept o modalitate de presiune. Edilul din Fălticeni a spus că nu există nici o datorie, iar procesul nu se poate finaliza decât într-un fel: cu respingerea acţiunii înaintate de SC Comerţul Rom SRL.
„Contractul trebuia reziliat unilateral, nu de comun acord. Şi asta pentru că datoriile acumulate de această firmă şi plătite ulterior de Primărie au fost de circa zece miliarde de lei vechi. Cât despre investiţii şi dotări, nici nu vreau să-mi amintesc. Când am preluat societatea mai avea un cal, o căruţă şi câteva lopeţi. Nici măcar sediu nu aveau, am fost nevoiţi să construim altul. Şi-au bătut joc de locuitorii acestui oraş şi acum mai vor şi această sumă colosală. E ruşinos ce se întâmplă”, a declarat Tofan.
Pe de altă parte, primarul recunoaşte că un eventual eşec în procesul aflat pe rol la Tribunalul Suceava ar echivala cu falimentul administraţiei locale din Fălticeni.
„În condiţiile în care veniturile proprii anuale sunt sub o sută de miliarde de lei vechi, obligarea la plata a 54 de miliarde de lei ne-ar ruina”, a completat Vasile Tofan.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primăria Fălticeni, dată în judecată pentru 54 de miliarde de lei vechi.
 Vizualizări articol: 1058 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
Primăria Fălticeni, dată în judecată pentru 54 de miliarde de lei vechi2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei