Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 5 sep 2008 - Anul XIII, nr. 209 (3890)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Din Craiova

Ajutoare pentru sinistraţii din Ţibeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Sinistraţii din Ţibeni au primit ieri ajutoare constând în alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, pături, lenjerii, rechizite, din partea Asociaţiei Umanitare „Alexandru” din Craiova. Bunurile au fost donate de locuitorii municipiului Craiova, iar transportul ajutoarelor a fost asigurat de Primăria Craiova. Cei care au împărţit ajutoarele celor peste o sută de familii din localitatea Ţibeni, comuna Satu Mare, afectate de pe urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii iulie, au fost chiar preşedinta Asociaţiei Umanitare „Alexandru”, Violeta Predonescu, şi vicepreşedintele asociaţiei, Nelu Trofin.

 

Au utilat grădiniţa din Ţibeni

Reprezentanţii asociaţiei umanitare craiovene ne-au spus că au adus mobilier şi electrocasnice cu care au utilat grădiniţa din Ţibeni. „La acest transport, am încărcat aproximativ 80 de metri cubi cu ajutoare, dar mai avem la Craiova cel puţin încă 60-70 de metri cubi, care aşteaptă să fie transportaţi acolo unde există oameni nevoiaşi”, ne-a spus Nelu Trofin. Acesta a mai completat că locuitorii din Craiova au donat şi mobilier, electrocasnice, care nu au încăput în acest transport spre Ţibeni. „Dacă există firme de transport care duc marfă spre Craiova şi se întorc cu camioanele goale spre Bucovina, pot să ne contacteze şi să le oferim acele ajutoare, de care au atâta nevoie oamenii cărora le-a luat apa totul şi dorm şi acum în podul casei. Ar fi un mare ajutor pentru noi, dacă ne-ar ajuta o firmă de transport în demersul nostru de a trimite aceste ajutoare către cei neputincioşi” este apelul pe care l-a făcut către suceveni vicepreşedintele Asociaţiei Umanitare „Alexandru”. Cei care pot şi vor să ajute asociaţia umanitară să transporte ajutoarele de la Craiova în nordul ţării au la dispoziţie numerele de telefon: 0748 951504 şi 0749 043385.

 

Parteneriate cu grădiniţele sucevene

Preşedinta Asociaţiei Umanitare „Alexandru”, Violeta Predonescu, ne-a spus că această acţiune s-a desfăşurat în parteneriat cu Primăria Craiova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. „Am avut pus la dispoziţie un cort militar, unde craiovenii, sprijiniţi de foarte mulţi voluntari, colegi din învăţământ, au donat lucruri foarte bune. Fiecare sac cu haine era etichetat şi se specifica şi pentru ce vârstă sunt recomandate. Pe viitor, noi dorim să încheiem parteneriate cu grădiniţe şi şcoli din localităţile sucevene sinistrate, pentru a-i putea ajuta cu mobilier şi alte dotări”, a completat Predonescu.

 

Aşteaptă materiale de construcţii

Arsenia Teodorovici, una dintre persoanele sinistrate, ne-a spus că este mulţumită că vin oameni din ţară şi îi ajută cu ce pot, dar, alături de toţi sinistraţii, aşteaptă mai multe ajutoare constând în materiale de construcţii, pentru a reuşi să-şi reconstruiască locuinţele până ce dă frigul.

Primarul comunei Satu Mare, Ştefan Cramarciuc, ne-a spus că deja au fost împărţite materiale de construcţii familiilor sinistrate. „Le-am dat ciment, iar acum a ajuns BCA-ul, fier betonul şi urmează să-l distribuim, în funcţie de cât de afectată a fost casa fiecărei familii din Ţibeni. 17 case din Ţibeni vor fi construite integral de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. În cazul acestor familii, nu se mai pune problema de a le oferi materiale de construcţii. Cum ajung materialele, noi le dăm mai departe oamenilor pentru a-şi reface casele”, ne-a spus primarul Cramarciuc, aflat şi el, ieri, la Ţibeni, la împărţirea de ajutoare sinistraţilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ajutoare pentru sinistraţii din Ţibeni.
 Vizualizări articol: 1189 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.25/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 4 voturi
Ajutoare pentru sinistraţii din Ţibeni4.354

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei