Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 10 mar 2008 - Anul XIII, nr. 58 (3739)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nesimţire

O construcţie ilegală ameninţă să lase mii de oameni fără utilităţi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ca în ţara nimănui. Aşa lucrează o firmă de construcţii din Iaslovăţ, care face legea prin municipiul Suceava, din moment ce face orice doreşte, fără să îi pese dacă este legal sau nu ori dacă afectează mii şi mii de oameni.

Aşa s-a întâmplat şi vineri după-amiază, când aproape un sfert din municipiul Suceava a rămas fără curent electric, din cauza lucrărilor neautorizate ale firmei SC Construcţii Strugar SRL, pe un teren din apropierea Uzinei Electrice,  în capătul străzii Mitropoliei.

Deşi se vede cu ochiul liber că săpăturile făcute cu excavatorul sunt pentru începerea lucrărilor la fundaţia unei clădiri – un bloc, din câte se pare, reprezentanţii firmei de construcţii încearcă să scape de responsabilitate susţinând că doreau să facă de fapt un studiu geo, caz în care ar fi fost necesară o simplă sondare a terenului, nu decopertarea sa pe o arie extinsă şi săparea unor şanţuri de mărimi considerabile.

Dacă boacăna făcută vineri, când au lăsat fără curent mii de oameni, a fost remediată în scurt timp de angajaţii E.ON, care au intervenit prompt, inconştienţa reprezentanţilor firmei, care s-au apucat de lucrări fără a avea avizul furnizorilor de utilităţi, a produs pagube de 140 de milioane de lei vechi numai prin ruperea cablurilor electrice de medie tensiune care traversează acel teren.

Tot din cauza lor, aparatura electrică din casele sucevenilor care au fost lăsaţi brusc fără curent putea fi defectată, dacă nu s-a şi întâmplat aşa ceva, caz în care tot firma SC Construcţii Strugar SRL ar trebui să-i despăgubească.

 

Reţeaua de apă şi canalizare, în pericol de a fi distrusă

Terenul pe care firma SC Construcţii Strugar SRL vrea să ridice construcţia este străbătut şi de reţeaua de canalizare a oraşului.

De obicei, pe acolo pe unde trece reţeaua de canalizare, se află şi cea de furnizare a apei potabile, iar dacă săpăturile ar continua, excavatoarele firmei i-ar putea lăsa pe toţi locuitorii din zonă, inclusiv agenţii economici, precum Hotel Balada, fără apă curentă şi fără posibilitatea de a mai folosi canalizarea oraşului.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a confirmat faptul că firma SC Construcţii Strugar SRL nu a obţinut nici măcar certificatul de urbanism pentru această lucrare, de care nu ştia până când nu a fost lăsat un sfert de oraş fără curent, iar pentru asta, inspectorii Primăriei, din cadrul Disciplinei în Construcţii, vor analiza astăzi cazul, urmând să fie luate măsurile necesare.

“Dacă au început aceste lucrări fără autorizaţie de construcţie, legea spune clar că trebuie să-i amendăm. În cazul în care firmele de utilităţi nu îşi vor da acordul pentru a se construi acolo, nici gând să mai ridice acolo vreo clădire”, a declarat ieri primarul Ion Lungu.

Pentru nerespectarea legii 50/1991, de autorizare a lucrărilor de construcţii, firma SC Construcţii Strugar SRL riscă o amendă de până la un miliard de lei vechi.

 

O firmă cu probleme de respectare a legilor

Aceeaşi firmă care a distrus acum reţelele de curent electric ce alimentează mii de suceveni, fiind la un pas de a distruge şi reţeaua de canalizare şi probabil şi pe cea de apă potabilă, a mai fost implicată anul trecut într-un scandal, atunci când s-a apucat să construiască un bloc în curtea Liceului “Samuil Isopescul”.

Pe lângă faptul că multă lume a fost intrigată şi revoltată de faptul că unei firmei i s-a permis să construiască în curtea unei instituţii de învăţământ, aproape de zidurile şcolii, la fel de mulţi au fost nemulţumiţi de faptul că aproape tot pământul excavat din curtea şcolii a fost aruncat în drum, ocupând întreg trotuarul de pe partea stângă a străzii Alexandru cel Bun, chiar şi o porţiune de stradă.

Rămâne de văzut ce amendă va avea de plătit acum această firmă care a ignorat complet legile şi autorităţile locale, punând în pericol bunurile miilor se suceveni care au rămas fără curent electric din cauza lucrărilor sale neautorizate, precum şi dacă i se va permite să construiască în continuare pe acel teren străbătut de reţele de utilităţi publice.

În pofida încercărilor noastre, reprezentanţii firmei SC Construcţii Strugar SRL nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O construcţie ilegală ameninţă să lase mii de oameni fără utilităţi.
 Vizualizări articol: 3010 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.5 din 2 voturi
O construcţie ilegală ameninţă să lase mii de oameni fără utilităţi2.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Amenda trimis de
(10 mar 2008, 14:03:27
probabil ca nu au platit 0 lei amenda si cand au construit in curtea liceului si de aceea si-au permis domnii sa se apuce de treaba.

trebuie vazut cine ii tine in brate.

chiar de capul lor nu se apuca ei.
2.   D-ul primar trimis de
(10 mar 2008, 16:56:01
primare nu zici nimic??
3.   Constructii trimis de
(10 mar 2008, 17:20:27
Oare in ce tara traim ? oare mai avem conducatori sau suntem ai nimanui si fiecare face ce vrea? cine mai respecta legile? sau legile sunt numai pt. nevoiasi. as dori sa stiu cine a autorizat constructia care se face in fata blocului, exact pina in trotuar, in blocul din str.A.Ipatescu unde functioneaza Farmacia "ARSENE" ? acolo era voie de construit ?
3.1  RE: Constructii trimis de
(10 mar 2008, 18:58:40
asta e .votati-l pe lungu si a lui clica si o sa mai contruiasca una si la blocul de alaturi.macar ionescu nu a facut nik in orasul asta.nu a facut nik bun dar nici prea mult rau.
4.   Certificat de urbanism trimis de
(10 mar 2008, 17:26:33
la fel se construeste si pe cartodrom, unde cel putin una din din cele trei firme care au inceput constructia a 3 blocuri nu are autorizatie de constructie si nici probabil certificat de urbanism (ma refer la cea de langa cimitir care nici macar nu si/a pus panou de identificare desi lucrarile au fost incepute acum 4 luni )

unul dintre blocuri are certificat de P+4 +M etaje si acum construiesc S+P+5+M

ce rost au certificatele de urbanism daca nimeni nu le respecta

ce fac cei de la "disciplina in constructii" din primarie

unde sunt cei 60% spatiu verde cum afirma d-na Zarojanu in presa, cand terenul este folosit aproape in totalitate ptr. constructie, ramanand doar in 1 m in jurul viitoarelor blocuri.

4.1  RE: Certificat de urbanism trimis de
(10 mar 2008, 20:11:47
Daca-l intrebi pe dom Primar de ce s-au aprobat atatea constructii aiurea in Suceava, spune ca nu el stie ci d-na Zarujanu. Da dom Primar ce a pazit la primarie? cainii vagabonzi? Inafara faptului de a "fetui " cate ceva prin Burdujeni ma refer la strazi, altceva in materie de urbanism nimic.
5.   Nu deranjati baronii locali trimis de
(10 mar 2008, 18:08:05
Firma Strugar Construct este a unor pocaiti din Bosanci.Patronul se plimba intr-un Audi Q7,scuipand coji de seminte pe geam.Ii cam put picioarele,drept care isi pune vreo cinci odorizante in masina.Blocul din curtea liceului a fost autorizat sa fie construit pe patru nivele,dar pentru ca omului i-au mai ramas materiale,l-a mai inaltat cu vreo trei.Nu poate fi amendat,deoarece se bucura de protectie la cel mai inalt nivel.Primarul Lungu va asista la taierea panglicii,impreuna cu Barba si cu Sanduleasca,asa ca,ciocu' mic,carcotasilor!
6.   Autoritati? trimis de
(10 mar 2008, 19:02:59
Asa ca sa vada si sucevenii pe cine vor sa voteze din nou. Una zice si alta face. Ce credeti ca prefectu perfect nu stie? Ca intre "frati" se rezolva treaba ca doar de ei suntem condusi si la municipiu si la judet.
7.   Nu se confirma trimis de
(10 mar 2008, 19:11:43
majoritatea sesizarilor facute, chiar in scris ,catre organele de conducere ale primariiei suceava si apoi repartizate compartimentului ce are in raspudere rezolvarea sesizarii dau un raspuns de te apuca groaza de tupeul si ignoranta de a arata ,ori ca nu se confirma sau ca s-au rezolvat problemele sesizate,dar in realitate nu s-a facut nimic referitor la cele sesizate.astept desteptarea conducerii.
7.1  RE: Nu se confirma trimis de
(10 mar 2008, 20:18:28
nu cred in desteptarea conducerii, ci doar in schimbarea profunda a ei

8.   Subversiv ... mai taica! trimis de
(10 mar 2008, 19:45:32
Articolul are o nota subversiva accentuata. Stimate domnule ziarist ... ma intreb ce jocuri vrei sa faci de te-ai apucat asa ca din senin sa arunci cu noroi pe o firma nou aparuta in peisajul mai vechi am monstrilor sacri ai constructiilor sucevene? Exprimari de genul .. "De obicei, pe acolo pe unde trece reteaua de canalizare, se afla si cea de furnizare a apei potabile, iar daca sapaturile ar continua, excavatoarele firmei i-ar putea lasa pe toti locuitorii din zona, inclusiv agentii economici, precum Hotel Balada..." nu au ce cauta intr-un articol de genul asta. Filozofeaza acasa despre posibilitati si probabilitati. Personal sunt beneficiarul unei constructii de la firma sus amintita si vreau sa va spun ca acesti "pocaiti" cum sunt numiti de multi dau clasa la capitolul calitate si seriozitate. Despre cum se dau autorizatii la primaria Suceava stie cred toata lumea ... cine poate oase roade cine nu nici piine muiata!
8.1  RE: Subversiv ... mai taica! trimis de
(10 mar 2008, 20:53:57
ma CLAUDIU , numa ca..." calitate si seriozitate " nu-i tot una cu ....LEGAL !!!

se vede de la o posta ca esti LIPSIT DE....OBIECTIVITATE .

ASA CA NU MAI...."ROADE OASE" !!!
9.   Tara lu' papura voda trimis de
(10 mar 2008, 21:10:05
niste jegosi ordinari dati cu parfum sa nu se simta putoare de prost.nici nu stiu sa lege 2 cuvinte.daca nu se iau masuri impotriva lor e clar ca toti sunteti niste corupti inclusiv tu lungule.
10.   Tara lu' papura voda trimis de
(10 mar 2008, 21:11:06
niste jegosi ordinari dati cu parfum sa nu se simta putoare de prost.nici nu stiu sa lege 2 cuvinte.daca nu se iau masuri impotriva lor e clar ca toti sunteti niste corupti inclusiv tu lungule.
11.   Tara lu' papura voda trimis de
(10 mar 2008, 21:12:01
niste jegosi ordinari dati cu parfum sa nu se simta putoare de prost.nici nu stiu sa lege 2 cuvinte.daca nu se iau masuri impotriva lor e clar ca toti sunteti niste corupti inclusiv tu lungule.
12.   Pentru prostul de claudiu trimis de
(10 mar 2008, 21:17:31
de ce esti tu beficiar de unde ai bani mai hotule .....mai bulangiuleeeeee
13.   :)))))) trimis de
(10 mar 2008, 21:31:13
Taran de Iaslovat!!!Ce draq stie ala???Are vreo 2 bani si se crede D-zeu!!
14.   Lungu-mincinos trimis de
(10 mar 2008, 22:02:55
acelasi mecanism de tolerare si apoi de "intrare in legalitate" - dupa ce se mai stinge scandalul a fost flolosit de lungu si in alte cazuri.momentul ales arata un pic disperarea lui lungu (s-ar putea sa nu-l mai poata acoperi pe constructor).exemple de constructii incepute ilegal -lucru recunoscut de lungu si zarujanu - si apoi terminate cat se poate de legal (dar roata se invarte ):constructia de birori de langa McDonald's, contructia garajului lui uricec, blocul de locuinte de la liceul industrial nr.4 (oare cine a semnat titlul de proprietate pentru retrocedare primarule lungu?), hotelul lui mandache, un bloc de pe stefan tomsa, case de pe tatarasii vechi, chioscurile de linga policlinica areni.de pe ce pozitii morale pornesti lungu (valabil si pentru zarujan) in campania electorala cand in fiecare zi minti cu nerusinare daca exista sau nu certificat de urbanism sau autorizatie se poate afla in zece minute.lungu, pune capul jos, nu te mai uita in ochii sucevenilor si lasa-ne-pleaca
15.   LEHAMITESI REVOLTA trimis de
(11 mar 2008, 09:12:16
In Suceava, responsabilii din domeniul constructiilor lucreaza "dupa ureche " ! Lipsa de implicare in constatarea din timp si cu promptitudine a ilegalitatilor si a faptelor contraventionale este la ordinea zilei ! Ca si in acest caz , ei afla ultimii,intervin cu intarziere si in mod formal , gestioneaza /inventariaza doar consecintele negative care lezeaza cetatenii . Sunt coplesiti de interventii , influiente , presiuni , coruptie , superficialitate ,amatorism,nu aplica legea - care, cat de cat ,in acest domeniu este exacta. Primarul este patronul acestei stari de lucruri ! Sub el, o armata NOUA , dar plictisita, satula, lenesa ,imbuibata ,lipsita de vointa,fara chemare,pentru a shimba fata si standardul acestui oras . Presa / media-partizana,superficiala, nu arata catre vinovati,neglijenti,corupti...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Peperonata ţărănească 4 porţii - 50 minute 3 ardei graşi (roşu, verde, galben)3 - 4 roşii2 cepe2 căţei de usturoi4 linguri ulei de măsline2 frunze de dafin± sare, piper Spălaţi legumele şi curăţaţi-le de cotoare şi seminţe. Tăiaţi ardeii... Citeşte