O bună parte a unei familii din Marginea a renunţat la bucuriile şi necazurile vieţii laice şi a ales să-şi ducă viaţa dincolo de zidurile mănăstirilor.

Două surori gemene şi părinţii lor au îmbrăcat rasa monahală, iar una dintre fete este, la 47 de ani, stareţa Mănăstirii Dragomirna. Stareţa Heruvima păstoreşte 50 de maici, printre care se află atât mama, cât şi sora ei, maica Serafima.

Tatăl lor este călugăr la Mănăstirea Putna şi în viaţa „civilă” au rămas doar două surori din întreaga familie.

Prima care a venit la mănăstire a fost maica Serafima. „Sunt aici din 1982. Lucram la fabrica de sticlă şi am simţit că asta vreau să fac, să intru la mănăstire. Am venit, am făcut cerere, dar prima dată m-au refuzat. Abia după vreo 3 ani m-au primit, iar noviciatul a durat câţiva ani buni”, îşi aminteşte maica Serafima.

Sora ei era contabilă şi, la un an după ce maica Serafima a fost acceptată la mănăstire, a urmat-o pe acelaşi drum.

„De mică spuneam că vreau să merg la mănăstire, când mă întreba cineva ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Cu munca am fost învăţată de acasă, nu mi-a părut niciodată rău că am venit şi nici nu mi s-a părut greu”, ne-a spus stareţa Heruvima.

 

Mână de fier în mănuşă de catifea

Spre deosebire de sora ei, maica Heruvima n-a stat întotdeauna la Dragomirna. La începutul anului 1991 a plecat la o stăreţie ortodoxă din Ierusalim, mai mult pentru a scăpa să fie numită stareţă la Probota. A stat 3 ani, dar în 1994, când s-a întors, „mandatul” de stareţă la Probota o aştepta.

La această mănăstire începuseră lucrările de restaurare, activitatea trebuia coordonată şi astfel, vreme de 6 ani, a fost „sub ascultare”.

În 2000 a venit la mănăstirea de care a fost atât de legată şi din 2001 este stareţă la Dragomirna, aleasă de maici şi confirmată de IPS Pimen.

Din mănăstire a urmat şi cursurile Facultăţii de Teologie şi încurajează maicile tinere să-şi continue studiile. Este extrem de deschisă şi prietenoasă, deşi conduce cu mână de fier activitatea economică a obştii mănăstireşti.

Stă într-o chilie doldora de cărţi religioase, de artă şi istorie, decorată cu covoare şi icoane făcute în mănăstire. Vocea plăcută, blândeţea cu care vorbeşte şi zâmbetul permanent care îi însoţeşte spusele fac din maica Heruvima unul dintre cei mai plăcuţi interlocutori.

Mai spune că nu s-a îndoit niciodată că a făcut cea mai bună alegere atunci când a decis să-i slujească lui Dumnezeu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Două surori gemene şi părinţii lor, toţi în rasă monahală.

Comentarii