- Confesiunile scriitorului Ioan PÎNZAR

Cine citea constituţia comunistă găsea înscrise toate drepturile prevăzute în constituţiile burgheze: la opinie, la asociere etc. etc., numai că pe la bun început erau două articole: PCR este forţa conducătoare în RSR şi orice propagandă împotriva partidului, a socialismului, este interzisă de lege. Aceste prevederi anulau tot conţinutul constituţiei comuniste. Tovarăşul Panaitiu a spus odată: „lăsaţi-mă cu constituţia, noi am făcut-o (adică partidul), noi o modificăm“. O modifica doar Ceauşescu, de fapt. Dar libertatea nu era totuşi străină gândirii oamenilor. Unchiul meu Nicolae, care a făcut războiul până la Stalingrad şi retur în munţii Tatra, fiind demobilizat şi trimis de sovietici pe jos acasă, mi-a spus odată ceva ce n-am uitat toată viaţa. Pe la 17 ani, eu încercam să-l „lămuresc“, fără să mă fi pus nimeni, că socialismul e bun, că până şi colectivizarea e bună (nu ajunsese încă în Costâna), la care el a spus simplu: „poate că ar fi toate bune, dar nu avem libertate”. Conştiinţa mea adolescentă a tresărit atunci. Şi unchiul meu încă trăieşte, şi mai este şi analfabet. Ţăranul român nu degeaba a făcut toate comorile folclorului şi gândirii filozofice populare prin proverbe şi expresii la un nivel de înţelepciune egal cu cel al marilor gânditori trecuţi prin înalte şcoli. Despre libertatea din comunism am auzit câte ceva pe la 8-9 ani, când mama şoptea cu vecinele despre un om care a fost luat într-o noapte de o maşină neagră. Peste mulţi, mulţi ani, tot de la mama am aflat că la spitalul de boli nervoase din Costâna sunt vreo 2 oameni sănătoşi, trimişi acolo pentru că au fost contra partidului. Uneori mama mă întreba dacă sunt comunist şi nu cred în Dumnezeu, iar eu nu-i spuneam nimic; ea mă avertiza încă din adolescenţă: „să nu spui nimic contra partidului, să taci din gură, să-ţi vezi de treaba ta!“. N-am criticat   niciodată partidul în prezenţa mamei, dar nici ea n-o făcea. Vorbea însă cu accente critice despre şefii de la CAP, dar după 1967 pe Ceauşescu aproape îl venera, fiindcă-i redase pensia de văduvă de război. Toată viaţa însă l-a blestemat pe mareşalul Antonescu pentru că i-a luat şi omorât bărbatul în război. Istoria poate fi privită din atât de multe ungiuri…Cred că mama a fost printre puţinii români care au plâns sincer la moartea lui Ceauşescu. Nu putea uita pensia de văduvă de război. Nu a bucurat-o nici măcar reprimirea pământului după care plânsese atât de mult în 1962. S-a stins în 1993.

Constituţia comunistă era „excepţională”, cum am văzut, însă avea două trei articole care le anulau pe toate celelalte. Dar dreptul de a critica nu era absent…De fapt, aveam dreptul să criticăm capitalismul şi imperialismul, pe „aţâţătorii la război”; partidul organiza mitinguri şi demonstraţii, începând cu cele contra lui Truman, Tito, până la lozincile „RPR - URSS - sunt în veci prietene“ sau „Cuba da, yankeii nu“, până la „Nu rachete cu rază medie în Europa“ etc. etc.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „…Sicriul a căzut din maşină iar cadavrul din sicriu”….

Comentarii