TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
joi, 4 oct 2007 - Anul XII, nr. 233 (3608)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9254 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1035 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Amintiri din Comunism

Şedinţele de partid: scorţoase, semi-mistice, pline de elan activistic şi demagogie

"

Confesiunile publicistului, scriitorului şi bibliografului IOAN   PÎNZAR, fostul director al Bibliotecii   Bucovinei « I.G.Sbiera »

Ceva ce nu se poate uita peste timp: şedinţele de partid. Erau obligatorii. Se ţineau lunar, cu ritual, cu metodă. Orice se întâmpla, şedinţele trebuiau să se ţină. Deveniseră aproape un fenomen natural, ca răsăritul soarelui sau ca ciclicitatea anotimpurilor. Am mai amintit de aura lor semi-mistică. Dar erau şi scorţoase, pline de elan şi cruzime activistă şi demagogie. Uneori chiar de un comic absurd, dar şi de tâmpenie. Pe vremea când lucram la ziar, înainte de şedinţă, glumeam cu regretatul Ştefuriuc: „hodoronc, tronc, baliverne, iată deviza lor”. Secretarul B.O.B. de la ziar, C. Borş, fie-i ţărâna uşoară, activist de meserie, afişa întotdeauna un aer grav şi venea pregătit special: morgă, solemnitate, ţinută la patru ace. Şedinţa era nu numai un eveniment politic, ci şi unul „monden”. Foştii activişti comunişti (ca şi mulţi din actualii politicieni derivaţi din ei) credeau că şedinţele politice reprezentau forma lor de viaţă de societate. Cremenea conştiinţei, din care săreau scânteile „iluminării” maselor. Mentalitate tipică regimurilor totalitare, unde totul era şi este politizat, iar socialul şi culturalul erau  şi ele politizate pentru a se controla conştiinţele oamenilor. Din acest punct de vedere, totul se cam repetă şi astăzi. Aţi văzut pe cineva să se afirme în România fără politică? Gravi şi solemni în epocă erau toţi secretarii B.O.B ai P.C.R.. La noi, la Cultură, cel mai serios şi chiar mai dur era directorul de atunci al Bibliotecii, prietenul meu mai în vârstă. La şedinţe, ne privea suspicios pe sub ochelari, precum unii profesori de la Liceul „Laurian“ din Botoşani, de care îmi amintesc şi acum. Cu excepţia politicului, însă, în alte probleme nu prea lua el în serios lucrurile, de aceea ne şi puteam înţelege de minune. Nici eu nu am luat în serios, sau prea în serios, unele din activităţile mele de o viaţă. Dar secretarii de partid, cei ce ne călăuzeau către viitorul de aur, trebuiau să fie serioşi şi gravi atunci când veneau la şedinţă. Pătrunşi de măreţia momentului ideologic. Ei oficiau şedinţele precum preoţii, crezând sincer că sfânta scriptură nu e la valoarea documentelor de partid şi de stat sau a discursului To’arăşului.. Doar eram cu toţii atei comunişti. Iar în acea lume orice altă religie era oficial suspectă.

Câte, însă, nu se discutau la şedinţele noastre de partid, în afara documentelor de partid şi de stat, a operelor tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Se analizau, bunăoară, unele greşeli, abuzuri sau abateri mai grave ale unor membri de partid. Era vorba despre aşa-zisele delicte faţă de Codul Eticii şi Echităţii socialiste. Cele mai picante erau certurile publice de familie, când el sau ea călcaseră puţin pe alături iar partenerul de viaţă, tovarăşul de cameră, venea şi se plângea la partid, după care „rătăcitul” era pus în discuţia organizaţiilor de bază, frecat bine, ironizat şi înfierat, apoi obligatoriu iertat. Divorţurile nu erau văzute cu ochi buni pe vremea aceea. Ele făceau chipurile dovada despre „imoralitatea” omului, căruia nu i se permitea să se declare „în nepotrivire de caracter” faţă de un partener cu acte. Căsătoriile comuniste erau privite ca instituţii ale purităţii, un fel de împrieteniri pe viaţă cu tovarăşi de nădejde, pentru construirea şi în dormitor a epocii de aur şi a omului de tip nou, un fel de robot programabil de ideologie. Totalitarismul s-a bazat pe confiscarea intimităţii şi pe negarea personalităţii umane, cu bunele şi relele ei. Dar nu-mi amintesc să fi fost exclus cineva din partid pe vreme aceea. Nu mai era moda autocriticii din anii 1950, când exorcizarea publică a excomunicaţilor atingea cote insuportabile de sadism şi ponegrire, iar oamenii erau aruncaţi pe drumuri şi excomunicaţi nu numai din partid ci şi din societate de către cadrele activiste de nădejde. Nici măcar beţivii, sau, mă rog, cei care mai consumau alcool, nu mai erau criticaţi, fiindcă festivalul Cântarea României avea drept fundament la noi, în Bucovina, alcoolul. Am fost şi eu un activist cultural şi mă bazam pe acest fundament solid când eram pe teren. Am zis solid? Pardon, era un fundament lichid, desigur.

(rubrică îngrijită de Angela Furtună)

"
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şedinţele de partid: scorţoase, semi-mistice, pline de elan activistic şi demagogie.
 Vizualizări articol: 509 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Şedinţele de partid: scorţoase, semi-mistice, pline de elan activistic şi demagogie0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează