Copilărie…

E frig și e vreme pentru visare, simt miros de iarnă ce se prelinge pe ferestre, simt căldură de felinare și-aud îngânări de colinde.

Vreau să rămân în brațele mamei, veșnic leagăn de bine și dor, vreau să mai gust vinul fiert, să-i mai sorb din aromă, și-apoi să-mi culc capul pe umărul tatei ascultând povești.

Copilaria e-aici, e acasă, îmi trece prin fața ochilor precum un scurtmetraj, o văd pe bunica lângă sobă, îi simt zâmbetul din obraji...

Flori de gheață se țeseau an de an, iarnă de iarnă, iar noi, copii fiind, stăteam nerăbdători cu nasurile lipite de geam, doar, doar, l-am zări pe furiș pe el, omul cel bun, cel darnic și mereu iertător, pe Moșul.

Copii crescuți în margine de Bucovină, tărâm de vis iarna și paradis îmbelșugat în rest, visam la Feți-Frumoși și Cosânzene, ne prefăceam în zmei și-n vârcolaci, în jocuri ne petreceam zi după zi, iubeam viața, trăiam.

În sanie vedeam ceva nebănuit, o punte către dincolo de ceruri, aveam oceane de zăpadă și zări de explorat, o nebunie-ntreagă, parcă o lume de salvat. Eram copii, o mie, n-aveam nici griji și nici nevoi, știam doar somn și joacă și poate-o carte de povești, șoptind înainte de culcare: "- Mamă, vino să ne citești!"

Andreia Ruxanda PRELIPCIAN

studentă la Facultatea de Drept, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi.